Corbii

Jump to navigation Jump to search
Corbii
de Cincinat Pavelescu
Dlui C. Pariano


O! corbi siniștri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu
Cădeți în stoluri ce-ngrozesc
Ca niște pete mari de doliu!

În fracurile voastre negre
De ciocli aveți ceva de gală,
Și-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!

Dușmani cetăților banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiți,
Și sub disprețul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiți.

Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiți pe avuția
Muncită-a bieților țărani.

Și negrul vostru e simbolic;
E doliul ce-ndurător
Purtați victimelor căzute
Sub ciocul vostru hrăpitor.

Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră,
A scris balada-ntunecată
Al cărei laitmotiv e tristul
Și-ngrozitorul: niciodată!

O, corb sinistru, al meu suflet
Scârbit de lupte și de jale
E-atras de doliul sarcastic
Ce-l poartă aripile tale!

Și-aș vrea pentru-a scăpa de viața
Sugrumătoare a cetății
Să deviu regele ruinei,
Al păcii și-al singurătății.