Copilul

Jump to navigation Jump to search
Copilul
de Traian Demetrescu


A auzit de câteva ori pe tatăl său vorbindu-i despre școală, profesori și carte... Copilul rămâne pe gânduri, se întristează’ puțin ; e prima lui încercare de a înțelege.

Într'o zi mama sa îl scoală mai de dimineață ca de obiceiu, aproape odată cu soarele. Tatăl e vesel, așteaptă să-l îmbrace pentru a merge șă-l înscrie la școală.

E un biet muncitor sărac, care are o singură bogăție: copilul. A auzit că oamenii învățați sunt fericiți, și voește ca fiul lui să ajungă un om învățat. Va aștepta mult. Dar săracii sunt obișnuiți să creadă și să aștepte.

Desigur la bătrânețe el nu va mai munci. Atunci copilul va fi un om, va câștiga banii mai ușor decât el, și întreaga lor casă se va umple de noroc.

Ah ! ce poeme de fericire știu să-și imagineze umiliții !...

* * *

Copilul merge zilnic la școală. Cu toate acestea pleacă de acasă cu un fel de spaimă. A băgat de seamă că între el și alți copii frumoși și bine îmbrăcați e o deosebire. Se face în jurul lui un gol și simte că-l apasă o tiranie.

În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante, și a mâncat totdeauna pâine albă. Dar în acest mic răutăcios e o inimă neagră. El batjocorește mereu pe copilul muncitorului, care e urît și are hainele sdrențuite. E o îmbrăcăminte făcută din petece, prin care străbate vântul și batjocora bogaților...

Copilul sărac îndură glumele camarazilor săi cruzi; și pe când în școala statului abia începe abecedarul, în școala vieții deja a învățat câteva pagini de durere.

* * *

Sunt câteși trei în jurul mesei: muncitorul, mama și copilul. Școlarul plânge, povestind cum copilul care șade alături de el, în bancă, i-a rupt haina, făcându-l de râs. L-a spus profesorului, dar nu l-a pedepsit.

Și lacrimile lui cad pe o bucată de pâine neagră. Tatăl își pune fruntea în mâini; muma mângâie părul copilului...