Copil sărman...
Copil sărman... de Ștefan Octavian Iosif |
Din raiul mîndrilor Bucegi
Ce te jelesc de ani întregi,
Ce dor atît de nențeles
Te-a îndemnat să vii la șes ?
Credeai c este la oraș
Norocul tău, biet păstoraș...
Ca un copil nepriceput,
Amar de tine, n-ai știut
Ce griji, ce patimi, ce nevoi
Ne bîntuie în veci pe noi...
O, n-ai știut, biet, păstoraș,
Ce tristă-i viața la oraș !
Și ne-ai venit așa curat
Ca gîndul care te-a furat,
Și-atît de blînd te-ai încrezut
În toate cîte le-ai văzut.
Că nu știai, biet păstoraș
Ce lume rea e la oraș !
La porți închise ai bătut,
Pe căi greșite te-ai pierdut.
Și steaua fără de noroc
Te-a urmărit din loc în loc.
Străin de toți biet păstoraș,
În goana oarbă din oraș...
Acum în darn plîngi nopți întregi
De dorul mîndrilor Bucegi ;
Te-ai reîntoarce, și-i tîrziu,
Tot e-ntuneric și pustiu...
Ce-ai căutat tu la oraș,
Sărmane păstoraș...