Copilăria şi părinţii lui Ulise
Acum mult timp în urmă, pe o insulă numită Ithaca, pe coasta de vest a Greciei, trăia un rege care se numea Laertes. Regatul lui era unul mic și muntos. Oamenii spuneau că Ithaca "avea forma unui scut pe mare", adică părea netedă văzută de sus. Dar în acele timpuri, scuturile erau foarte mari, iar din mijloc se ridicau două vârfuri cu o scobitură între ele; astfel că Ithaca arată exact ca un scut, văzută de departe de pe mare, cu cele două vârfuri muntoase ale ei și despicate de o vale. Țara avea drumuri așa de pietroase încât puțini oameni aveau cai, iar la acea vreme oamenii se deplasau stând în picioare în mici sarete cu doi cai; nu călăreau caii și nu aveau cavalerie atunci când se luptau: oamenii se luptau direct din sarete. Atunci când Ulise - fiul lui Laertes, regele din Ithaca - crescu, el se lupta pe pământ și niciodată dintr-un car de luptă, pentru că nu avea vreunul.