Copil

Jump to navigation Jump to search
Copil
de Ștefan Octavian Iosif
Fragment


... Ieri, mamă, trist trecea pe stradă,
Atât de palid și-aiurit
Se clătina și sta să cadă,

Și zdrențele-atârnau pe dânsul...
Eu, mamă dragă, l-am zărit
Și m-a-necat deodată plânsul.

Da, l-am văzut și astăzi, mamă,
Tot da din mâini, vorbea mereu,
Și nici nu m-a luat în seamă.

Era pe stradă multă lume,
Și îmi venea așa de greu
Că nu puteam să-l strig pe nume...

S-au strâns în jurul lui grămadă,
Toți îl făceau bețiv, mișel,
El s-a luat atunci la sfadă,
Eu m-am apropiat cu teamă...

I-am întrebat: "Ce-aveți cu el?"
Și ei au râs de mine, mamă!...

De-aș fi avut atunci putere
Să-i bat pe toți, i-aș fi bătut!
Căci de rușine și durere

Tot sângele-mi fierbea în vine...
Dar am rămas pe loc pierdut
Și nu știam ce e cu mine...

Mi-e tată doară, și mă doare
Să-l văd batjocorit de toți...
O, mamă, fii îndurătoare,
De ți-a greșit, nu ține seamă,

Și iartă-l, iartă-l, dacă poți,
Că n-a fost el de vină, mamă...

Ori poate nu-ți aduci aminte,
Plângând amar, cum îți cerea
Să uiți ce-a fost mai înainte
Și să trăim iar împreună?

De ce cu el ai fost mai rea,
Când ești cu mine-așa de bună?

De ce l-ai izgonit cu sila,
O, pentru ce l-ai izgonit?
Cum nu te-nduioșase mila,

Și ți-ai întors cu ură fața,
Când a strigat: "Nenorocit
Voi fi de-acuma toată viața!"

Știai că o să-și piardă firea,
De n-o să-l ierți, cum te-a rugat.
Și tu i-ai dat nenorocirea,
Când numai cu o vorbă bună

Puteai să-ndrepți ce s-a-ntâmplat,
Și să trăim iar împreună...
Dar ce urât te uiți la mine!

Te-am supărat cu vreun cuvânt?
Nu ți-am vorbit cum se cuvine?
Nu sta cu fruntea încrețită...

Mai bine intru în pământ,
Decât să mi te știu mâhnită!
Căci de te supăr, mamă, oare,

Atunci, al cui o să rămâi?
Să plec și eu în lumea mare?
Să rătăcesc și eu ca dânsul

Pierdut și fără căpătâi?
Nu vezi că mă îneacă plânsul?...
Și-l văd în vis adese, mamă,

Trăgând să moară, părăsit!...
L-aud plângând încet... te cheamă...
Plângând, te roagă de iertare...

Eu, lângă el, plâng aiurit,
Tu, numai, stai fără-ndurare...
. . . . . . . . . . . . . . .
O, fie-ți milă, mamă dragă,
Și iartă-l, cheamă-l înapoi!
De vrei, îl fac eu să-nțeleagă

Că-l ierți... și o să fie bine...
O, mamă,-ndură-te de noi,
Și nu te mânia pe mine...