Cometa

Cometa
de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel
COMEDIE ÎN TREI ACTE, ÎN VERSURI
Lui D. Burileanu,
căruia i se datorește apariția acestei Comete
Autorii

PERSOANELE[modifică]

TITY ROSNOV, rentier
Doamna MIREA RORO
TANȚA fiicele doamnei Mirea
NINETA LUCICA CLEO
Doamna GUBIN
RUDI, fiul doamnei Gubin
POETUL COLUM
SCULPTORUL PRALEA
HALS
INVITAȚI

ACTUL I[modifică]

Un salon modern. Lumină de lampă. RORO, pe un puf, lucrează lîngă foc, la o broderie. TANȚA îngrijește de un samovar. E in amurg.

SCENA I[modifică]

RORO, TANȚA
TANȚA
Ciudat! Nu vine nimeni…
RORO
Da, nimeni…
TANȚA
Ce să fie?
RORO
Te miră?
TANȚA
Da, vezi bine… Eu m-așteptam să vie. Nu-i astăzi miercuri oare?
RORO
De bună samă, miercuri…
TANȚA
Nu-i cercul nostru astăzi?
RORO
O, sînt atîtea cercuri!
TANȚA
Da, e-o epidemie!
RORO
Nu,-i foarte natural!
De-arunci o piatră-n apă, nu se pornește-un val?
Și-n urmă valul oare nu crește-n cerc?
TANȚA
Firește!
RORO
Și-apoi din cercu-acela nu prinde altu-a crește? Și altele-n virtutea aceleiași vibrații? Unde-i acuma cercul întîiei generații? Cine-ar putea să spună?…
TANȚA Nu eu!
RORO
Ascult-atunci!
(Sentențios)
Aicea cade piatra pe care o arunci,
(face gestul)
Aici se face cercul, și-acesta-i „cercul nostru”…
Pe urmă cercul crește și face „cercul vostru“…
Și cercul vostru face pe-al lor — și mai departe…
TANȚA
Roro, să aibă Tity ca tine-atîta carte…
RORO
De ce vorbești de Tity?
TANȚA
Ar fi un lucru mare! Ce n-ar putea s-ajungă el, un băiat cu stare!…
RORO
Ei, și? Ce-mi pasă mie?
TANȚA
Ce-ți pasă? Ei, îți pasă. RORO
Îmi pasă ca și ție, după cum văd…
TANȚA
Ei, lasă!
Las’, și mai bine haide, continuă-ți ideea
Cu cercul tău cel magic…
Cum stăm cu piatra-aceea
RORO (sentențios)
Aceea ce greșește să nu arunce piatra!
TANȚA
(luînd în mînă Indépendance Roumaine de pe masă)
Ia să vedem mai bine ce-i cu puterea-a patra?
(Parcurgind ziarul) Te-nteresează Bursa?…
(RORO tace. TANȚA schimbă tonul)
Nu Preferați vreo scenă Din Parlament?…
Să trecem la rubrica mondenă…
A! violetul iarăși!…
RORO Da, toate-s violete!
TANȚA
Și, sigur, violetul cu tenul tău se ceartă…
RORO
Nu… dar ce-ai zice dacă o mie de palete
S-ar pune să picteze printr-un capriciu de artă
C-o singură culoare o mie de portrete?…
TANȚA
Ce-ar fi?
RORO
Un an rentabil pentr-un oftalmolog!… (Rîd.)
Și totuși violetul mi-e drag, cînd nu-i en vogue!
E-atîta poezie în el cînd ziua moare…
C-o dungă violetă se-ncheie-o depărtare,
O viorică spune că-i primăvara-aproape,
O dungă violetă însamnă supt pleoape
O patimă ascunsă…
O umbră violetă
Acopere trecutul…
TANȚA (ironic)
Roro!… devii poetă!… RORO
Ba nu… clar o culoare așa de ideală,
Lăsată parc-anume pentru melancolie,
Nu e păcat s-ajungă atîta de banală
Prin tirania modei? Sărmana poezie!
TANȚA
Ce vrei? Sînt numai șapte culori în curcubeu!
RORO
S-arată curcubeul? Atunci e semn de pace?…
Ba nicidecum! Văd lumea și eu în felul meu!
Și orice pun pe mine mă prinde și îmi place.
RORO
Îți place, că-i la modă, și moda-i, cum se știe,
Făcută pentru-aceia ce nu au fantezie.
Gîndește pentru tine un Worth sau Madame Paul.
Vînează-ntre ghețare un eschimos la pol
Și în aceeași vreme un cafru-n țări toride…
Mor gingașii colibri cu penele splendide,
Devin ridicoli struții așa de eleganți,
Rămîn cu gura știrbă sărmanii elefanți,
În semn de întrebare sucind în aer tromba;
Pe zi ce merge crește imensă hecatomba,
Și toți își dau tributul, ca-n urmă domnul Worth
Sau altul ca și dînsul, din materialul mort,
Din toate-aceste lucruri așa de disparate,
Ducînd la frunte mîna cu gesturi inspirate,
Să-njghebe cine știe ce creațiune nouă…
Și-apoi să decreteze ca Dumnezeu: „Vai vouă,
De nu-ți purta cu toate, burgheză sau regină,
Jupon scurt, redingotă, jiletca androgină
Sau bluza cu guipură… Pe stradă chimonoul…
Pentru anotimpu-acesta, acesta mi-i cadoul!
Iar cît despre culoare, cu violet vă satur,
Sau stofele vărgate și…
(cu emfază)
tertium non datur![1]
(Rîd amîndouă.)
Ce rîzi?… Nu-i asta moda?…
TANȚA
Roro!… ești o nebună!…
RORO
Și tu… Palas Atena, firește…
TANȚA
Asta-i bună! În orice caz mai bine-i să fiu așa cum sînt,
O fire mărginită…
RORO
N-am spus acest cuvînt… TANȚA
Nici nu-s o revoltată ca tine, o estetă.
RORO
Tu nu-nțelegi că toate pe lume se repetă?
Că nu e nou nimica, și vasta crenolină
Purtată de bunica a fost și-o să revină
Mereu, că e un ciclu de forme și tipare,
Menite să ascundă diformități bizare,
Să întregească lipsuri…
TANȚA
Atunci cum vrei să fie?
RORO
Cum vreau?…
Întîi de toate să fie-o armonie
De linii, căci în linii e-a frumuseții taină…
Să nu le-ascunzi, ci astfel să-ți faci orișice haină
Ca ritmul plin de farmec al lor să nu se strice…
Aș vrea să port hlamida statuielor antice,
Să-mi fie liber mersul, și brațul gol să-l am,
Să am mișcări de valuri și legănări de ram,
Ca undele-n mișcare, al faldurilor joc
Cîntînd să se preschimbe cînd merg sau stau pe loc,
Și-n orice-nfățișare senină să rămîn,
Născută ca din dalta unui artist păgîn…
Pe orice fond aș trece, să nu însemn o pată,
Să fiu cu fondul una, să par că sunt pictată…
Prostii!
RORO
Nu, dragă Tanță! Sînt lucruri înnăscute…
tanța
Ei ași!
RORO
Las-o-ncurcată!
tanța
Ba nu!
RORO
Atuncea du-te
Și-anunț-o conferință la Ateneu…
TANȚA
(indignată)
Cum? Eu?…
RORO
Da‘ cine?
TANȚA
Tu, desigur! Că tu vorbești mereu,
Tu ai formule gata și-asortimente nouă
Expuse la vitrină…
RORO
(plictisită)
Ei, las-o!
(În timpul acesta DOAMNA MIREA intră, în toaletă de vizită.)

SCENA II[modifică]

ACELEAȘI, DOAMNA MIREA
DOAMNA MIREA (întinzînd mîinile)
Pace vouă
Iar vă certați, desigur… Iar faceți teorii!…
TANȚA (cu răutate)
Nu, mamă… dar e-n vervă Roro, și tu o știi
Cum e esteta noastră cînd și-a pornit motorul…
DOAMNA MIREA
(cu deznădejde comică!
O știu!
RORO (arătînd-o cu degetul)
Ce-s eu de vină?! De vină-i autorul!
(Soneria. Se aud glasuri pe coridor.)
TANȚA
Vin fetele!
(Aleargă să le-ntîmpine.) Da! Ele-s!
DOAMNA MIREA
Cum?… Iar Credeam că-i joi Eu fug… azi nu am vreme… primiți-le și voi!
(Larma din coridor crește.)
I-auzi ce gălăgie!… Nebune ce mai sînt!…
(Iese.)

SCENA III[modifică]

RORO, TANȚA, NINETA, LUCICA și CLEO, în costum de patinaj.
NINETA, LUCICA, CLEO
Bonjur!
CLEO
Frumos vă șade! Vă țineți de cuvînt!…
TANȚA
Nu-i vina noastră, Cleo…
LUCICA
Păcat!
NINETA
Era o gheață
Curată ca oglinda, mai limpede la față
Decît obrazul doamnei Gubin, de obicei…
Încremenise apa cuprinsă de polei,
Așa de străvezie, că-n loc stai rușinată
Văzîndu-te în luciul oglindei dedublată…
RORO
Risca deci să te piardă un mic pas olandez?
NINETA
Noroc c-o bură fină ca pudra de orez
Ningea, și-atuncea fața strălucitoarei sticle…
RORO
(ridicînd capul)
Ca lacul Yosemity a Veronicăi Micle
S-a tulburat deodată… Și-apoi?…
(Privind-o malițios)
Era și Tity…
CLEO, TANȚA și LUCICA (rizind)
Cometa!
NINETA Da, Cometa!
TANȚA
Te tulburi, Yosemity
LUCICA Te-ntuneci, lac-oglindă?
RORO
Deloc! Nu pot să-l sufăr
CLEO
Serios vorbești?
RORO
E anost ca un șerbet de nufăr
LUCICA
Ei, asta nu!
CLEO Firește că nu!
TANȚA
Eu îl ador
CLEO, LUCICA, NINETA (în cor)
Și eu!
RORO (cu dispreț simulat)
Fiind aceasta părerea tuturor,
Permiteți-mi, ilustră majoritate, mie
Să mă înscriu în contra…
TOATE
(în cor)
Aceasta-i infamie!
LUCICA
E adorabil Tity…
TANȚA
E elegant, distins…
CLEO
E zvelt ca un Adonis…
TANȚA
O, da!
RORO
(ironic)
Prea v-ați aprins!
NINETA
Oriunde-apare dînsul, aduce veselie…
LUCICA
Mișcările lui toate sunt o euritmie…
Și glasul lui…
CLEO
E dulce…
NINETA
Te farmecă, te fură…
LUCICA
Și parc-aceeași vorbă ce-o spune altă gură
Alt înțeles îmbracă cînd gura lui o spune…
CLEO
Da, orice face dînsul îl prinde de minune!
RORO
(lăsînd broderia)
Nici vorbă! Lucrul ăsta l-am auzit și an!
Eroul era altul… Un trubadur sărman…
Un palid AhasvErus, un rătăcit din drum,
un bard căzut din lună, supt braț cu un volum,
Volumul lui de versuri, umplut ca un herbari
Cu mîndre flori presate… Dar nu avea nici lari,
ici unde să și-i ție în casa lui umilă…
Nu se-ntrebase nimeni de starea lui civilă…
Era pe-atunci în vogă cum e-astăzi violetul!
Și-acuma… cine știe pe unde-o fi poetul!
TANȚA
Cum poți să pui pe Tity în cumpănă c-un tont!
RORO
Da, astăzi Tity crește măreț la orizont!
S-a dus cîntînd poetul un biet epitalam,
Și cartea lui pe care odată o citeam
Cu-atîta drag, pe margini scriind duioase note,
A prefăcut-o Tanța de mult în papiliote!
(Fetele rîd.)
TANȚA
(indignată)
Roro!… Cum inventează?!…
RORO
De ce te-ai supărat?
E-o cinste să ai părul în versuri ondulat!
De fiece șuviță s-atîrne o poemă:
Ici un gazel șagalnic, dincoace-un triolet,
O-ntreag arhitectură clădită de-un poet,
Se poate-o mai frumoasă și scumpă diademă?
TANȚA (în culmea indignării)
Ce rîdeți?…
RORO
Cum te superi și tu de toate cele!
Tu nu-nțelegi că risu-i ca scumpele dantele
Ce-nveselesc o haină?…
TANȚA
(enervată)
Ei, lasă-mă în pace!
CLEO
Iar se pornește sfada…
LUCICA
(cu un aer grav)
Tăcere!
NINETA (bate din palme)
Știi că-mi place
RORO
Așa s-a-nchis ședința și-acum o săptămînă!
LUCICA
La ordine!
CLEO
(punînd mîna pe un clopoțel)
Ajunge! Discuția s-amînă!

SCENA IV[modifică]

ACELEAȘI, TITY TITY
(întrînd, aude ultimele cuvinte și, stînd în prag, strigă) Eu cer cuvîntul!
TOATE
(afară de RORO care-și pleacă capul pe broderie și se face că lucrează)
Tity! Cometa e-ntre noi!
TITY (înaintînd)
Cometa totdeauna vestește un război!
(Toate fetele, afară de RORO, care stă la locul ei, îl înconjoară.)
CLEO
De unde vii, Cometă?
LUCICA
Din care regiuni? TITY
Din regiuni polare… și-am să vă spun minuni! Dar, mai întîi, permiteți…
(Plecînd un genunchi în fața lui RORO, care se face că lucrează înainte)
Sînt preasupusul paj Al majestății-voastre…
(RORO se uită la el ironic.)
N-ați fost la patinaj… (RORO tace.)
Nu vreți să rupeți gheața?..
Tăceți? Brruh! Ce aisberg! (Se scoală scuturîndu-se ca de frig.
TANȚA îi ține calea,
rîzînd.)
TANȚA
Amabilă primire!…
TITY
Lăsați-mă s-alerg! O, de-aș avea patine!… One horse! One horse!
O, vai!
Ca Richard un imperiu aș da acum — pe-un ceai!
TANȚA (arătîndu-i samovarul)
Vin, samovarul cîntă…
TITY
(cu mîinile întinse spre samovar)
Salut! O, samovar!
La tine e căldură…
(Arătînd pe RORO)
Acolo-i frig polar! (Se întoarce iar spre samovar)
De ai ceva pe suflet, tu murmuri cel puțin,
Ți-arăți nemulțumirea cînd toanele îți vin,
Pufnești cînd atmosfera te-apasă, protestezi
Cu grave borborigme; arunci scîntei, fumezi;
Cînd ești duios, cînd vesel, cînd mut, cînd guraliv…
Oricum ai fi, tu însă ești comunicativ!
(Fetele rîd, afară de RORO; TANȚA îi toarnă și-i servește
ceaiul.)
TANȚA
Ți-ai meritat paharul…
LUCICA
A fost splendid cupletul!… TITY
(se duce la RORO și-i oferă paharul) Îmi pun în el nădejdea să-mi fie interpretul….
RORO
(respingîndu-l cu ochii la cer) O, treacă de la mine, stăpîne, acest pahar!
TITY
Odată cu nădejdea am pus destul zahar:
Nu ți-l servesc cu fiere…
RORO
Nu suntem pe Golgota! TITY
De-acord, o, majestate!
RORO (cu dispreț)
Cu Almanahul Gotha N-am nici o legătură; nu port pe cap coroană…
În schimb am pentru anoști mîndria suverană…
TITY
Olimpică aproape…
RORO
Ce glume de prost gust! TITY
(bînd ceaiul, face o reverență)
Mă-nchin umil în fața disprețului august!
Și totuși dați-mi voie să nu renunț la glumă…
Căci glumele-s asemeni baloanelor de spumă
Ce-adună curcubeie în viața lor de-o clipă
înveselind copiii — și-apoi cad în risipă…
RORO
(îmblînzită)
Ca pe-un copil atuncea dorești să te ascult?
TITY
(cu melancolie prefăcută, dă din cap)
Nu… nu mai am tutore… eu sunt major de mult!
CLEO
Ai fost foarte precoce…
TOATE
(afară de RORO)
O, da!
TITY
Nu-s mai deștept
Și nici mai prost ca altul, dar am licența-n Drept,
Pașportul ce deschide oricare barieră…
A răposat în mine un om de carieră,
Căci n-avea aptitudini să doarmă la birou.
Am moștenit, se vede, un suflet de erou
Și vaste patrimonii cu dînsul deodată…
Sunt deci o excelentă partidă pentr-o fată!
RORO
Modest erou!
(Fetele rîd.)
TITY
Desigur! Modest de mic copil!
Îmi dați voie s-adaug și-acest mic codicil!
LUCICA
Atunci din modestie se vede c-ai rămas
Stingher ca o cometă pînă acum…
Hélas!
tanța
De ce oftezi?…
(TITY tace.)
cleo
Răspunde!
TITY
De ce? Vreți să vă spun
Atunci face-vă-ți roată!…
(Fetele, afară de RORO, se strîng în jurul lui.)
Sînt un sărman nebun TOATE
O știm!… Poveste veche!…
(Răzgîndindu-se, brusc)
Nu… nu mai spun, căci astăzi prea sunt
sentimental
(Se ridică să plece.)
Nu te lăsăm… Hai spune…
TITY
(se oprește grav în mijlocul scenei)
Tăcere în salon!.. Prin gura mea vorbește acum Flammarion!
TITY
(continuînd pe același ton)
Aveam un ideal…
FETELE
(afară de RORO)
Gentil auditoriu! Dincolo de lumină,
De-această uriașă și veche pelerină,
Tăiată din cuponul întinderii albastre,
Cum zic, mai sus de soare, de cuiul lumii noastre,
De care-atîrn-această străveche pelerină…
RORO
(întrerupînd)
Imagina-i greșită!…
TITY
Mă rog, ce-s eu de vină?
Să zicem că-i greșită… și trecem mai departe…
Din bezna fără margini cu încăperi deșarte,
Acolo unde-i noaptea opacă și concretă,
În negrul haos unde nu ochi, dar nici lunetă
N-a fost în stare încă s-arunce o privire,
în locu-acela virgin de orice clevetire,
Incognito ca regii, dar făr-agenți secreți,
Aproape anonimă, cum sunt unii poeți
Ce n-au avut norocul să afle-un editor,
Nici doamne patronese — un biet punct călător,
Inexistent în spațiul obscur, deși există,
Se-nscrie dintr-o dată pe-a oaspeților listă
Rupînd monotonia sistemului solar…
Senzația-i enormă… „Ce-i monstru-acest bizar?”
Se-ntreabă cu mirare planetele și sorii…
Se umple universul de știri contradictorii;
Din Jupiter în Marte, din Marte-n Jupiter
E-un schimb de telegrame cifrate, care cer
În cea mai mare taină amănunțit raport:
Ce-i cu suspectu-acesta ce n-are pașaport?
Ce-i corpul ăsta straniu în rochie gazoasă?
A cui e oare-această reclamă luminoasă?
Și-ndreaptă astronomii lunetele din turn
Și pîn‘ și Ugolinul, ignobilul Saturn,
Își tulbură plăcerea digestiei lui grele
Pîndind cu bănuială prin vastele-i inele,
Pe cînd cometa crește pe cer, și-n zbor nebun
Cu mîndra-i coadă-ncearcă efecte de păun!…
TANȚA
Cometa era dară, cum văd…
TITY
Bine-nțeles!
NINETA
o, ce n-aș da ca dînsa să am atît succes!
TITY
Succesu-i foarte lesne de repurtat.
NINETA
Ei, cum?
TITY
O rochie gazoasă și fină ca de fum
Și părul dat pe spate ca simplă garnitură…
TOATE
(afară de RORO)
O! O!
TITY
Vă cer iertare!
LUCICA
Intreci orice măsură!
TITY
De ce mă întrerupeți?!… Tăcere în salon!
Prin gura mea vorbește din nou…
TOATE
(afară de RORO)
Flammarion!
TITY
Flammarion, firește… Dar unde am rămas?
A… da! Cometa noastră acum din ceas în ceas
Tot mai impetuoasă s-avintă și desfide.
Poftită-i pretutindeni… i se ofer partide,
Se luptă între ele planetele rivale,
Se-ntrec în politețe, fac jertfe colosale,
Și-aprind ca niciodată imensele lor faruri,
I se trimit misive de dragoste și daruri,
Saturn devine tandru, Mercur stă trist deoparte.
Scăpărătoare, Venus se uită crunt la Marte,
Pleiadele-i fac semne cu blîndele lor focuri,
Tot ceru-i numai baluri, serate, Five-o’ clock-uri,
Dar ea, ca o mireasă, își flutură beteala
Și trece înainte… Și-acuma triumfala
Și mult sărbătorita persoană vagabondă
Dispare, ca în urmă s-apară și mai blondă,
În alt sistem, departe, dar nu stă nicăirea
Și ori pe unde trece își scrie amintirea
Zvîrlind în întuneric un pumn de stele-albastre;
Apare și dispare din sfera lumii noastre,
Ca iarăși să revie, pîn‘ ce-ntr-o zi, distrată
De-o nostalgie vagă, de-un gînd obscur, deodată
Ajunge față-n față cu Febus Apolon…
TANȚA
Cu cine are-onoarea?…
TITY
Tăcere în salon!
NINETA
Ei, prea devii didactic!
TITY
Mă rog, așa sunt eu!
Un clasic! Și de-aceea, vedeți, îmi vine greu
Să-i zic soarelui soare, cînd e așa sublim
Acest plin de-armonie și vechi pseudonim!
O, dătător de viață, o, Febus Apolon!
RORO
Povestea cu cometa devine foileton!
Atunci… pe mîini urmarea…
(Se scoală să plece.)
TOATE (afară de RORO)
Ba nu!… Acuma vrem!…
LUCICA
Înșir’te mărgărite!
CLEO
Desfășură-te ghem,
Că noi tăcem de-acuma… TITY
Gentil auditor! Priviți!
Urc iar spirala sus, în observator:
Cum vă spuneam, cometa, în goana ei, deodată,
De-un ochi imens de aur se simte fascinată,
Falenă[2] uriașă ce-aleargă fără vrere
Atrasă spre lumină de-o tainică putere…
Se uită lung în urmă, s-ar înturna din cale,
Încearcă să reziste atracției fatale,
Rotește, tot rotește, aproape, mai aproape,
Întinde înc-o dată aripile să scape
De ochiul care-o cheamă imperios spre moarte,
Dar nu mai e scăpare de-acum în nici o parte;
Un jar cumplit o arde, și pleata ei bălaie
Acum e-un nimb de flăcări, un caier de văpaie,
Și vagabonda asta cu-atîta fantezie,
Ce n-a putut să lege nici o tovărășie,
Ce cocheta cu toate imensele planete,
Ce nu știa pe lume nimica să regrete, învinsă, umilită, nemaiputînd să zboare,
Vertiginos s-aruncă și se destramă-n soare!…
Atîta tot?…
LUCICA
Pe urmă?…
TITY
Ce, nu-i destul, mă rog
Am început c-o glumă și-nchei c-un necrolog!
NINETA
Și care e morala?
TITY
Morala?
(Melancolic)
Cine știe! (Se uită la ceas)
În orice caz pe astăzi destulă poezie!
Am zăbovit prin spațiu destul…
Mă duc.
LUCICA
NINETA
Cum? Pleci?.
Nu ne conduci?…
TITY
Sunt gata!
LUCICA (către NINETA și CLEO)
Plecăm cu Tity, deci (Se ridică toate trei, gata de plecare.)
NINETA
La revedere, Tanța…
A!… Dar uitam… Roro,
Veniți la balul doamnei Gubin?…
RORO
N-am încotro…
TANȚA
Ba da… cu siguranță…
TITY
Atunci voi fi și eu! NINETA
La drum dar cu Cometa!… (Se-ntoarce către TITY)
Să mergem, domnul meu! (Îi oferă brațul.)
TOATE TREI
La revedere, Tanță… Roro…
TANȚA, RORO
La revedere! (Dau să plece.)
NINETA
Hai…
TITY
(se oprește)
Merg… dar pun condiții: să mergeți în tăcere,
Să nu v-aud pe stradă nici în surdină glasul,
Să nu priviți la nimeni, decît la mine… Pasul
Scandat ca mersul sigur al versului spondeu…
(Le arată.)
Așa… Primiți?…
CELE TREI Desigur!
TITY
Și-n urmă fiecare Primiți drept răsplătire să-mi dați o sărutare?… (Rîd, toate, protestînd.)
LUCICA
Deschide-atuncea marșul, ilustră călăuză!
(TANȚA le conduce spre ușă;
TITY, cînd să plece, lasă brațul
NINETEI și se-ntoarce brusc la RORO, care rămăsese la locul ei.)
TITY
(către NINETA)
Pardon!
(Aleargă spre RORO, plecînd un genunchi la pămînt)
O, dulce Rebus, cer umilită scuză!… Uitam să-mi iau adio…
RORO
Îl iei pe totdeauna?
NINETA, LUCICA, CLEO (în fundul scenei)
Ei, haide… vii odată?…
TITY
(întorcîndu-se către ele)
Stați, că nu dă furtuna (Răspunzînd lui RORO)
Cînd reapare iarăși, Cometa parcă știe?
RORO
Permiteți o-ntrebare: e-o autobiografie Povestea de-adineaori?
TITY Și dac-ar fi?… RORO
Aș cere…
(ezită)
Aș cere comentarii, știind că fac plăcere…
TITY
Cui?
RORO
Vrei să știi anume, cu orice preț?…
TITY
Da!
RORO
(fixîndu-l)
Tanții
TITY
Nu mai arunc nimica în talerul balanții…
LUCICA
(în fund)
Da’ vii odată?…
TITY Gata!…
RORO
(către TITY)
La revedere, clar. Desigur te reclamă un alt sistem solar…
TITY
De ce așa de sigur?…
FETELE (în fund)
Ei, noi plecăm! (Ies cu zgomot, conduse de TANȚA.)
TITY (se-nclină)
Rămîn
Al majestății-voastre admirator și-amîn Răspunsul la-ntrebare…
TANȚA (intrînd)
Ce întrebare?…
TITY (ca surprins)
Plec…
M-așteaptă caravana… Înc-un salamalec!
(Se-nclină și fuge.)

SCENA V[modifică]

RORO, TANȚA
(Pauză, în care RORO rămîne pe gînduri. TANȚA, nehotărîtă, se privește-n oglindă și se apropie încet de pian. Deschide pianul, arunclnd o privire peste umăr la RORO. Încearcă un acord și închide brusc pianul.)
RORO (tresărind)
Ce ai?…
TANȚA
Dar tu?…
RORO
Nimica… (Ducînd mîna la frunte)
Migrena asta iar…
TANȚA
(îndreptîndu-se spre ușă)
Cam des o ai…
(Îi face semn cu degetul, în timp ce iese)
Ia seama!
RORO
(rămasă pe gînduri, ridică din umeri)
Curios!… Ce tip bizar!
Cortina

ACTUL II[modifică]

Serată dansantă la DOAMNA CUBIN. În fund se întrevede salonul în care lumea dansează pe o arie de vals. Scena din față reprezintă un alt salon.

SCENA I[modifică]

TANȚA, TITY
TANȚA
(intră făcîndu-și vînt cu evantaliul)
Uf! Nu mai pot! Ce seara!
TITY
(aplecîndu-se pe speteaza fotoliului, cercînd să-i sărute
umărul)
Ce umeri! O carară
Nu i-ar putea întrece!
(În acest timp RORO intră cu POETUL COLUM.)

SCENA II[modifică]

TANȚA, TITY. RORO, COLUM
TANȚA
(amenințîndu-l peste umăr, cu evantaliul)
Galant ești astă-seară!
TITY
(aplecându-se din nou)
Și brațul…
TANȚA (retrăgînd brațul)
Nu… nici brațul…
TITY (același joc)
Nici mîna?…
TANȚA
Nici o mînă
Doar degetele numai, dar… Între noi rămînă!
RORO (din prag)
Discreție garantată!
TANȚA
(întorcîndu-se jenată) A, bardul!
TITY
He! Colum!
Cînd ai căzut din lună? Parc-ai mai prins volum.
COLUM
Eu voi fi prins, se poate; dar nu știu editorul…
RORO
(întinzînd brațul lui COLUM)
Continuați duetul… Revendic autorul!
(Se-ntoarce șagalnic, făcându-se că pleacă.)
TANȚA
(căutînd să fie amabilă, către COLUM) Dar unde-ați fost?
COLUM La țară.
TITY
Ei, asta-i! În Olimp!
TANȚA
V-ați recules, desigur; lipsiți de-atîta timp…
TITY
Poeții nu-și dau seama de timp… Ei sunt eterni.
COLUM (cu o umbră de tristețe) Sînt paseri care pleacă de frigul asprei ierni,
Și noi suntem ca ele, instinctul nu ne-nșală
Și pribegim îndată ce presimțim răceală…
TANȚA Din partea cui răceală?
TITY
Te-nșeli. Un dric, poete, N-ar fi putut să ducă grămada de regrete
Ce le-ai lăsat în urmă…
COLUM (cu un fior)
Funebru e amicul!
RORO (către TITY)
Pe urma dumitale cînd să trimitem dricul?
Eu nu-s grăbit ca domnul, și-orice temperatură
În jurul meu veți face: răceală sau căldură,
Le-oi îndura eroic…
RORO
De asta nu mă mir:
Te știm cum te sacrifici…
COLUM (către TANȚA)
Asemenea martir
Mi-ar fi plăcut și mie să fiu, și-aș fi rămas.
Eu, pentru o zîmbire…
TITY
Cu zeii din Parnas
Te-ai fi luat de peplum[3]?
COLUM
(cu un ton glumeț)
Nu te lega de zei? Că zeii se răzbună…
Eu mi-i cinstesc pe-ai mei…
TITY
(cu o compătimire comică)
Sărmanul idolatru!
COLUM
Slujește fiecare
Un cult pe lumea asta și îi înalț-altare,
Îi trebuie un idol la care se se-nchine
Și căruia el însuși îi dă puteri divine…
El e stăpîn și poate să-l darme cînd voiește,
Căci el i-a dat viață…
Un idol nu trăiește
Decît atunci cînd jertfa pe-altarul lui mai arde…
De-aceea nu-ți dau voie…
TITY
Așa! Ei bravo, barde!
Revolta-i legitimă…
COLUM
Ei, domnule Rosnov,
În viață pentru unii e cald ca-ntr-un alcov
În care îndulcită pătrunde-orice lumină;
Covoarele-n odaie aștern ca o surdină
Pe zgomotele aspre ce vin pînă la dînsul…
TITY
Destul, maestre dragă, c-o să ne-apuce plînsul!
TANȚA
Tot elegiac, ca-n vremuri…
RORO
Urmează pentru mine!
TITY
(scoate batista)
Să plîngem mai departe!
Un tour de vals mai bine… (TITY gata să accepte; în timpul acesta muzica încetează. DOAMNA GUBIN și invitații intră în scenă.)

SCENA III[modifică]

ACEIAȘI, DOAMNA GUBIN, DOAMNA MIREA, LUCICA,
CLEO, NINETA. SCULPTORUL PRALEA, HALS, RUDI,
(cătră COLUM)
TANȚA
invitați.
PRALEA
Splendid arcuș!
HALS Diabolic! NINETA
Serafic! RUDI
Sarasate!
HALS
Un Wasserfall[4] armonic de triluri și stacate!
TITY
(către grupul din față) Urcat e diapazonul!
DOAMNA GUBIN Frumos!
DOAMNA MIREA
Aici stați voi?
TITY (arătînd pe COLUM)
A renviat poetul!
LUCICA Să-l auzim și noi!
NINETA
Cînd ai sosit divine?
CLEO Visez?…
Ce vă mirați?
La noi întotdeauna artiștii consacrați Sînt musafirii casei…
COLUM (înclînându-se)
Prea multă cinste, doamnă!
DOAMNA GUBIN
Nu… nu… noi știm prea bine talentul ce însamnă…
Și sîntem foarte mîndri!…
Pe cînd trăia Gubin, Alecsandri, sărmanul…
Ce de-amintiri îmi vin.
Colea-și trăgea fotoliul… și cîte nostimade
Nu ne spunea… Vai, Doamne, ce suflet cumsecade!
TITY
Să-i trecem dar fotoliul… Nu te jena, Colum!
COLUM
Mi-ar prinde poate bine după atîta drum…
TITY
Așază-te atuncea…
RORO
(către DOAMNA MIREA)
Ah! E incorigibil!
TITY (către COLUM)
Ia loc și te declară de-acum inamovibil!…
DOAMNA MIREA
Pan’ nu și-o spune Tity sentința lui, se poate?
Mă rog, ce-nșeamnă asta să rîzi mereu de toate?…
Ei, lasă-l, că nu strică cu gluma nimănui…
Gubin al meu, sărmanul, era la vîrsta lui
Aidoma ca dînsul…
TITY
O, doamnă,-s încîntat
Că aducea cu mine ilustrul răposat!…
RUDI
C-o mică diferență: era un om cuminte…
HALS
Ha! Ha!
PRALEA
Ai! a pățit-o jonglerul de cuvinte…
TANȚA
Lăsați Cometa-n pace!
HALS
Mă rog, care cometă?
(Fetele rîd cu înțeles.)
PRALEA
(cu mirare)
Cum n-ați văzut-o încă? Ciudat! Dar nu-i gazetă
Să nu-i fi dat portretul…
FETELE
(cu mirare)
Care portret?
PRALEA
Ce fel?
N-ați auzit de noua cometă Baladei?
CLEO
Cum? Baladei îi zice?…
RORO
(către TITY)
Ce! ai un concurent?
TITY
(grav)
Un interim pe care îl las pe firmament,
Cînd mă cobor în lume…
DOAMNA MIREA
(către PRALEA)
Și cum e?…
PRALEA
O splendoare!
Dar numai cătră ziuă, tîrziu de tot, apare
Cînd e senin…
NINETA
Ei, asta-i! Noi o vedem și-acum!
(Fetele rîd.)
PRALEA
(se uită, mirat, în toate părțile)
Unde-o vedeți?
LUCICA
Aici!
(Haz mare.)
PRALEA
Tu o zărești, Colum?
COLUM
(distrat)
Eu?… Nu…
PRALEA
(întrebător, către HALS)
HALS
Nici eu, firește…
PRALEA
(către TITY)
Atunci… dar dumneata?
TITY
O văd și nu…
PRALEA
Dar unde?
LUCICA
Ei, las’… N-o mai căta…
CLEO
(cu mirare, luînd traducerea Iliadei de pe masă)
Un nou volum?…
NINETA
Al cui e?…
TITY
(luînd volumul din mîna lui CLEO și uitîndu-se la copertă)
Cunoști pe delicvent?
PRALEA
(uitîndu-se peste umărul lui TITY)
Recidivist…
LUCICA
Maestre, îl știi?
TANȚA
COLUM
Respins de Academie în unanimitate!
(Răsfoind, volumul)
Sărmane hexametre așa pios lucrate!
Nemuritorii noștri adună pergamente,
Ei nu vor să trăiască în vremile prezente,
Țin să s-asimileze cu vechile carboave,
Le place atmosfera de mucede hrisoave
Și-au devenit chirilici ca Biblia Scheiană…
Fotoliul academic e pentru ei o strană
În care dorm în pace un somn matusalemic…
Sînt ingineri, istorici, cîte-un poet anemic,
Ce-asistă la ședință ca într-un sanatoriu…
Din cînd în cînd un doctor tușește un memoriu,
Sporind cu un infoliu celebrele Anale…
Din cînd în cînd s-aude cîte-un aeternum vale,[5]
Spre-a da o dezmințire, căci foarte-adeseori
Mor și-academicienii, deși-s nemuritori!
Tăcere-n necropolă, și alt postum ia strana
Aceluia ce-și mută fotoliu în Nirvana…
Dar dacă mai există sau nu literatura,
Și dacă arii nouă mai cîntă zeul Pan,
Ei ce-au pierdut de-a pururi contactul cu natura
Nici nu voiesc să știe… stau după paravan,
Se-mbracă în giubele de pergamente vechi
Și cu peceți și-astupă augustele urechi
Spre-a nu-i lovi — oroare! — cumva curentul nou…
CLEO
Dar sînt atîtea premii?…
Are talent?
COLUM
Da. Dar de-așa cadou Nu-s vrednici literații…
Sînt premii, un nămol…
De pildă, anul ăsta, stațiunea Tekirghiol A fost încoronată…
TITY (compătimitor)
Aveți dreptate voi!
Poftim! s-arunci un premiu într-un așa noroi!
RUDI
Se spune că e muncă în opul premiat…
COLUM
(ridicînd cartea)
O fi! Dar asta nu e? Homer reînviat
Prin truda și voința unui benedictin…
Ce stăruință trebui și ce amarnic chin
Spre a călca pe urma lăsată de-un gigant,
S-a întrebat el oare. maturul corp savant?
PRALEA
De noi, sculptorii,-i bine. Noi nici nu vrem să-i știm P
e ei ori alți macabri clienți de țintirim.
Tot dintr-un lut îi facem…
Păcat că mor cam rar…
La mine plastilina stă gata-n buzunar…
DOAMNA GUBIN
Dar răi sînt azi artiștii! Sărmanu-Alecsandri…
Ce suflet cumsecade…
PRALEA
(către COLUM)
Ca noi, cînd om muri… (Muzica reîncepe zgomotos.)
HALS (către RORO)
Întîiul vals, mein Fräulein?
RORO
O nu… vă mulțămesc. HALS
De ce?…
TANȚA
Nu-i place valsul…
HALS
Se poate?… Nu-i firesc,
La noi în dulcea țară cu Dunărea albastră,
So eine schöne Nixe,[6]
cum sînteți dumneavoastră.
Tresare cînd aude acordul unui vals,
Și nu mai are-astîmpăr…
RORO
O fi, domnule Hals!
HALS
Da, da…
În viața noastră nici nu aveți idee
Ce loc ocupă valsul…
La noi toate se-ncheie
C-un tour de vals…
Da, valsul! Eu îl ador, duduie!
Atîta frenezie nici într-un cîntec nu e,
Oricît de plin de viață ți s-ar părea aceia…
La Capri, La Sorrento se joacă tarantella (mimează)
În sunet de tambure…
O manola-n Sevilla Bătînd din castagnete danțează seguidilla…
TITY
(imitîndu-l)
Ollè!
HALS
Cu-aprinsul ceardaș se laudă maghiarii…
Dar nici un danț nu curge în ritmul unei arii
Mai legănat ca valsul…
Nici valul mîndrei mări
Pe dune nu descrie mai sprintene mișcări,
Nici adierea serii n-alunecă mai lin
Pe lanurile-ntinse… Da, valsul e divin!
Da, orișice mi-ați spune, nu-i nici o melodie
Așa de fermecată…
CLEO
Destulă teorie! La ce să pierdem vremea?… N-auzi, ne cheamă
Strauss…
HALS
Da,-l recunosc, mein Fräulein, divinul Fledermaus! (Îi oferă brațul și deschide valsul.)
LUCICA
Să mergem! (Pornește cu RUDI.)
COLUM (cătră TANȚA)
Domnișoară…
NINETA
(cătră RORO)
Nu vii?
RORO
Merçi, Ninetă!
TITY
(în treacăt)
Ce-aștepți, domnule Pralea, iar cauți vreo cometă?… (Către RORO, oferindu-i brațul)
Pot fi mai în favoare ca neamțul guraliv? Permiteți, domnișoară?
RORO
(respingîndu-l cu un gest)
Merçi de portativ! (TITY iese cu tot grupul, afară de RORO.)

SCENA IV[modifică]

RORO, singură, apoi TITY RORO
(se plimbă enervată prin salon) Ce plictiseală!
(Se oprește în fața oglinzii, căutînd să-și potrivească o
șuviță.)
TITY (intrînd)
Pace șuvițelor rebele!
RORO (fără să se-ntoarcă)
Ați spus?…
TITY
N-am spus, dar astfel sînt gîndurile mele!
Cu cît le-adun, cu-atîta îmi scapă mai nebune…
Cum văd, în astă seară nu ești în toane bune…
Te-a-ntunecat vreo umbră trecînd prin infinit?
TITY
O, nu, dar mi-a fost teamă de vechiul satelit…
RORO
Escaladezi iar cerul?…
TITY
Ce-aș mai căta în cer, Cînd ești aici?…
RORO
Atunce?… TITY
Nu… am venit să-ți cer… RORO
Discreția mea?…
TITY
O glumă! RORO
Ți-am spus că-i garantată!TITY
O, cum nu lași în voie o inimă să bată…
RORO
Ești cardiac, pesemne… De ce-mi spui asta mie Și nu i-ai spus-o Tanții…
TITY
Aceeași ironie Ce șfichiuie și arde cu fiece cuvînt…
RORO
Îmi pare c-adineauri aveai mai mult avînt
Pe cînd steteai de vorbă cu blocul de Carara…
Și blocul renviase atunci ca legendara
Statuie-a Galateei… Noroc de evantaliu
Că e și el o armă… Nici cel mai mic detaliu
Nu mi-a scăpat… De-o pildă:
(Imitînd pe TITY)
Ce umeri! O carară
Nu i-ar putea întrece!
(Imitînd pe TANȚA)
Galant ești astă-seară!
(Imitînd pe TITY)
Și brațul…
(Imitînd pe TANȚA)
Nu… nici brațul…
(Imitînd pe TITY)
Nici mîna…
(Imitînd pe TANȚA)
Nici o mînă…
Doar degetele numai, clar… Între noi rămînă!
Așa era?!… E bine?…
TITY
Ah, pentru-un compliment
Atîta-nverșunare…
RORO
O, ai atît talent
Să-ntinzi ascunse mreje viclean ca păsărarii…
Un virtuoz ce cîntă pe-o strună-atîtea arii,
Ți-atragi în cursă prada ca șerpii sunători…
Ai orice îndrăzneală… De-o pildă, uneori
Te faci smerit ca pajii ce-abia ridică ochii,
Cînd duc din urmă trena bogat-a unei rochii,
Ca Child Harold arare înăbuși un suspin,
Romanticul pe urmă devine-un arlechin,
Și dacă nu se prinde, mai faci o piruetă
Și te arunci în spațiu supt formă de cometă…
TITY
Cometa, iar cometa! Ah, bietul meu simbol!
RORO
Simbolul e o mască…
TITY
Simbolul e-un ocol… RORO
E deraierea celor ce-au obosit pe drum…
TITY
Ba nu, e picătura subtilă de parfum
Ce-ți amintește floarea și toată primăvara…
RORO (ironic)
E statuia ce doarme în blocul de Carara? Nu?…
De ce taci?… Răspunde! Alo! Rămîi
afon?…
De ce-ai venit atuncea?…
(Intră HALS, grăbit.)

SCENA V[modifică]

ACEIAȘI, HALS HALS
(bătînd din palme, din prag)
Poftim la cotilion!
RORO
Merçi!…
HALS
(cu disperare)
Nici cotilionul?…
(Plecînd)
Ai, ai… În țara noastră…
(Dispare.)
SCEN A VI
ACEIAȘI, fără HALS
TITY
(privind pe urma lui Hals)
Dar du-te și te-aruncă în Dunărea albastră!
RORO
(rîzînd)
Nu îl urmezi?… Îmi pare că-n alte vremi erai
În frunte totdeauna la cotilion… Ce ai?
TITY
Un cotilion e însăși viața mea întreagă,
Un lanț de zile negre și albe ce se leagă
Și se preschimbă-ntruna și iarăși se desfac…
Am ore pesimiste mai negre ca un frac
Și altele senine, albastre, violete,
Strălucitoare zile în roze toalete,
Ca niște flori invoalte cu splendide corole
Ce joacă-ntr-un amestec nebun de banderole,
De panglici, de volane — ah, albe,-atît de albe
Ca perle prinse-n hora unei bogate salbe,
Le văd cum se răsfiră… Sînt zilele de ieri…
Și iată, vin acuma ca negri cavaleri,
Vin zilele funebre și-aruncă triste pete
întunecînd lumina atîtor toalete,
Se-ngeamănă cu ele și mi le iau pe rînd,
Se duc în farandolă și mă trezesc oftînd,
Cu două-trei cocarde la piept și cu un gol
Nemărginit în suflet — vezi, asta-i un simbol!
RORO
Și ziua de-azi ce haină îmbracă?
TITY
Știu și eu!
Ah, sînt sătul de-atîtea luciri de curcubeu!
Și-aș vrea să scap odată de veșnicul alai,
De-acest bizar amestec de caravanserai,
De fantasmagoria aceasta de culori,
Ce mă-amăgește-ntruna, de-mi vine uneori
Să cred că am drept suflet o prismă de cristal…
O, dac-ai vrea, tot fastul acest de carnaval
S-ar stinge ca o lume răsfrîntă de oglinzi…
(Punînd mîna pe inimă)
Pe prisma asta vie dac-ai voi să-ntinzi
Cu mîna ta o umbră — nebunele lumini
S-ar stîmpăra, desigur… de-ai vrea să te înclini
Asupra ei o clipă și-n ea să te privești,
Te-ar prinde-n mii de fețe frumoas-așa cum ești,
Și fiecare față te-ar oglindi întreagă,
Purtînd întotdeauna culoarea ce ți-e dragă…
Dac-ai voi o clipă…
RORO
(rîzînd)
Oprește-te, cascadă!
Cînd te ascult îmi pare c-aud o serenadă…
Altdat-ai face bine s-aduci și o ghitară
Și restul — ca, de-o pildă, tradiționala scară,
O mantă de hidalgo, o casă cu balcon,
Și să comanzi și luna pe-al cerului plafon,
De vrei cu dinadinsul să-mi pari un om serios…
TITY
Ah, rîsul, veșnic rîsul, ca un cuțit tăios… De ce tot rîzi întruna?
RORO
Dar ce?… Voiești să plîng?… TITY
De-ai ști de cîtă vreme și cu ce grijă strîng
Eu gîndurile-acestea de care rîzi acuma,
Ai înțelege poate ce crudă-ți este gluma,
Și pentru ce-n saloane cu zgomot uneori
Rîzînd îmi sun crotalii ca șerpii sunători,
De ce devin multiplu și pentru ce mă schimb,
De ce melancolia s-așază ca un nimb
Pe fruntea mea, de parcă sînt sumbrul
Child Harold, Și pentru ce, pe urmă,
supt tainicul imbold,
Mă-nalț ca o cometă și rătăcesc prin gol,
De ce îmbrac întruna simbol după simbol —
N-ai mai glumi și-ai crede ce nu-ndrăzneam să-ți
spun:
Că te iubesc…
(RORO rîde cu hohot. În vremea aceasta, alaiul cotilionului trece pe o ușă ca să iasă pe alta. TANȚA care-a auzit ultimele cuvinte oprește grupul, ținîndu-se de mînă cum se găseau fiecare.)

SCENA VII[modifică]

ACEIAȘI, TANȚA, CLEO, LUCICA, COLUM, PRALEA,
RUDI și HALS conducînd cotilionul.
TANȚA
Ce face?…
TITY
(încurcat)
Spuneam…
RORO
(tăindu-i vorba și rîzînd)
Că un nebun Avea în loc de suflet o prismă de cristal,
Ce nu-l lăsa să doarmă…
Un caz puțin banal,
Precum vedeți…
LUCICA Sărmanul! COLUM
Interesant pacient!
RORO (fixînd pe TITY)
Vă-nchipuiți tortură?!
La fiece moment
Să simți că-ti joacă-n suflet, răsfrînt de șapte ori,
Un spectru! Și ce spectru!
Un spectru de colori!
Să-ți fie bietul suflet pestriț ca o paletă…
S-o vezi așa, de pildă, pe Tanța violetă,
Și indigo, și-albastră și verde, străvezie,
Și galbenă pe urmă — apoi portocalie
Și roșie, în fine…
TANȚA (roșie)
Și pentru ce chiar eu
Din toată adunarea…
RORO (către TITY)
Răspundeți, domnul meu?… TANȚA
Tot eu!… De ce nu Cleo, Nineta sau Lucica?
E-o veșnică manie…
Nu mai pricep nimica…
Ce legătură este între acel nebun
Și mine? E vreuna? Atunci?…
RORO
Tot eu să spun?…
TITY
Pardon, eu sunt nebunul…
RORO
(prinzîndu-se în cotilion)
Hai să-l legăm atunci!
Degrabă strîngeți lanțul!
TOȚI
(făcîndu-se roată in jurul lui TITY)
Da, lanțul!
RORO
Mai arunci
De-acuma invective?
HALS
(conducînd cu emfază)
La dreapta toți acum!
COLUM
La stînga! Strîngeți cercul!
CLEO
Așa!
TITY
(cu brațele încrucișate)
Și tu, Colum?!
COLUM
Desigur!
NINETA
Să nu fugă!
RORO
Să nu-l lăsăm, Ninetă! CLEO
Rotiți acum!
PRALEA Mai iute! TANȚA
Sărmana mea cometă!
RORO
(luînd cocarde de la HALS)
Vreo două-trei cocarde?
(I le aruncă, TITY le prinde din zbor.)
RORO
Sau poate-o banderolă? (Îi flutură o banderolă pe dinainte.)
TITY (umilit)
Destul de-acum! Iertare…
HALS (comandind))
Atuncea: farandolă! La dreapta! Rupeți cercul!
(Cercul se desface și toți trec, înclinîndu-se pe dinaintea lui TITY.)
RUDI
‘Nainte! Rămas bun! RORO
Bromură de potasă, simpatice nebun!
CLEO
Păzește-ți bine prisma!
LUCICA
Acuma cum ne vezi?
Albastre, violete?…
TANȚA
Rămîi?… Nu ne urmezi?…
HALS
(comandînd)
Coloană înainte!
RORO
(schițînd un gest de adio)
Cred că ne-am înțeles!
(Dispare farandola pe ușa din dreapta.)
TITY
(rămas singur, privește melancolic la cocardele din mînă.
și aninîndu-le la piept)
Da — două-trei cocarde… cu atîta m-am ales!
Cortina

ACTUL III[modifică]

Acțiunea se petrece la DOAMNA MIREA. O casă la țară, cu terasă și un balcon îmbrăcat în vreji de trandafiri. Balconul dă spre o grădină cu alei, care se prelungesc pe planul întîi și in furii. La marginea scării, de-o parte și de alta, leandri înfloriți. Mai încolo, bănci de piatră și straturi de flori. Copaci mari prin care se străvede cerul de noapte. La ridicarea cortinei, toată societatea e in așteptarea cometei; singură RORO, supt un lampadar, stă izolată și citește.

SCENA I[modifică]

RORO, TANȚA, CLEO, LUCICA, NINETA, COLUM, PRALEA, RUDI
CLEO
Relâche și-n astă seară!
PRALEA
Cum?… Se-nnorează iar? LUCICA
Iar a lăsat cortina divinul impresar?
COLUM
De ce n-aveți răbdare?…
RUDI
Eu nu sunt noctambul
Ca dumneata…
CLEO
Ieri noapte am așteptat destul…
TANȚA
Eu nu știu, dar ai spune c-o face într-adins…
COLUM
Ieri noapte-abia plecaseți și norii s-au desprins
Și-a răsărit deodată acolo, între brazi…
NINETA
Eu una, mi se pare c-o să renunț și azi…
Prea-și bate joc de public…
PRALEA
Conjur-o tu, poete!
TANȚA
Roro, tu pui pe goană sărmanele comete…
LUCICA
Roro-i de vină numai!
NINETA
De asta nu apare!
CLEO
Așa-i… ca bietul Tity…
PRALEA
Dar ce s-o fi făcut?
COLUM
L-am întîlnit o dată… Era cam abătut Și îmi spunea că pleacă…
TANȚA
Cum? Fără nici un gest?
Făr’ să depun-o cartă?
COLUM
Vorbea de Hammerfest,
De fiorduri și ghețare, de nordice minuni,
De noaptea care ține întruna șase luni,
De pinguini, de Ibsen, de ursul alb, feroce,
De vesta ce-o să-și facă din pielea unei foce,
Că nu mai merge-aicea cu traiul monoton,
Și pleacă deci să moară ca rentier lapon.
TANȚA
Și a plecat?
RUDI E-n stare nebunul! PRALEA
Ce păcat!
Era așa de vesel!
RUDI
Ei, aș! Un disperat! Un om ce n-are-ntr-însul nimica…
Un smintit Ce-și bate joc de toate, c-un rîs nesuferit
Rînjind ca o reclamă expusă de-un dentist…
COLUM (cu căldură)
Eu cred că, dimpotrivă, în fond e un artist,
Un suflet ce vibrează adesea mai profund,
Mai sincer decît alții… Că-ntr-însul se ascund
Simțiri mai delicate, mai gingașe, mai rare,
Ce parcă se sfiește să le rostească tare,
Că-i un poet din fire, ce, nedeprins să scrie,
Ca un nabab aruncă imensa-i bogăție
În daruri de cuvinte și glume sclipitoare…
RUDI
— J
Lăsați-mă în pace!… Ce? Parcă-i lucru mare
Să-nșiri mereu la vorbe, fără vreun scop anume?
Și chiar artist să fie!… Ce face el pe lume?…
PRALEA
(furios, către RUDI)
Știi dumneata ce-i lutul, un vers, sau o coloare?
Știi ce-i să dai o formă simțirei ce te doare?
Ți-ai dat vreodată sama ce însemnează artă?
Cum îți permiți atuncea, mă rog?
RUDI
(înțepat)
Mă rog, mă iartă!
Dar ce-are-a face arta cu micul meu erou?
PRALEA
(se ridică furios; în momentul acesta intră doamnele
MIREA și GUBIN.)

SCENA II[modifică]

ACEIAȘI, DOAMNA MIREA și DOAMNA GUBIN
PRALEA
Dă-mi voie, ce-are a face?…
DOAMNA GUBIN
(cătînd spre cer)
Ei, cum stăm? Ce mai nou?
DOAMNA MIREA (același joc)
A apărut vecina?… Da scumpă-i la vedere!
PRALEA
(cu mîinile la spate, se plimbă furios.)
DOAMNA GUBIN Dar ce-are domnu’ Pralea?
RUDI
Ce are?… N-are bere?
PRALEA (împăcat, rîzînd)
Aici ai nimerit-o! E drept că n-o reneg,
Și-o am în mare stimă… dar totuși, nu-nțeleg
Ce are-a face berea cu ce vroiam să spun…
În lume fantazia-i un dar puțin comun
Și trebuie-admirată… Ce-mi pasă că nu scrie,
Cînd poate să arunce puțină poezie
În lumea asta plină de sportsmeni, cum e domnul… (Arătind pe RUDI.)
RUDI
S-a supărat maestrul!…
DOAMNA MIREA (întrerupînd)
Dar nu găsiți că somnul Își are și el rostul?… Se vede c-ați uitat Escursia de mîne…
TANȚA
Nu, eu am renunțat… Eu țin să văd cometa cu orice preț…
CLEO, LUCICA, NINETA
Și noi!
RORO
(ridicînd ochii de pe carte) Lăsați că peste-un secol se-ntoarce ea-napoi!
NINETA
Noi azi o vrem!
TOATE (ca la teatru)
Cometa!
DOAMNA MIREA
Ei bine, dar e nor… Și e cam frig… Pe mine m-a prins ca un fior…
DOAMNA GUBIN
Da,-s reci nopțile-acuma…
Hai să intrăm în casă..
Poftim, domnule Pralea…
Dă-mi brațu-așa, și lasă…
Știm noi cum sunt artiștii… li știm noi cum s-aprind
Pentru-o nimica toată și ce greu se deprind
Cu lumea… Pentru-o vorbă înalță baricade! Alecsandri, sărmanul…
NINETA (imitînd-o, către COLUM)
Ce suflet cumsecade! RUDI
Nici vorbă! Niște îngeri artiștii… cui o spui?
CLEO
Nici morți nu scapi de dînșii, că se prefac statui!
DOAMNA MIREA Hai, fetelor, că-i rece… Roro, nu vii?
RORO
(ridicînd ochii de pe carte)
Acum!
Să-mi isprăvesc pasajul…
DOAMNA MIREA Hai!
(Toți pornesc spre ușa salonului, afară de RORO, care oprește pe COLUM în treacăt.)
RORO
Domnule Colum!

SCENA III.[modifică]

RORO, COLUM
RORO
COLUM
Domnișoară…
RORO
E-adevărat ce-ai spus?
COLUM
O vorbă…
De cine?…
RORO
(încurcată)
A, de nimeni…
(schimbînd vorba și arătînd cerul)
Uite-o rachetă sus
Cum își descrie arcul!… Și alta… E-o splendoare!
COLUM
Da e-anotimpul ploii de stele căzătoare!
RORO
(reluînd fraza de mai înainte)
Și… plecat?
(încurcată din nou, erată cerul)
A treia!
COLUM (zîmbind)
Am înțeles acum
De cine este vorba!
RORO
Da, domnule Colum!
Te știu că mi-ești prieten… COLUM
(mișcat, se face că se uită și el la cer)
Privește, încă una!
RORO
Să le lăsăm…
Prieteni am fost întotdeauna…
Deci nu-ntreba nimica și spune-mi: a plecat?
COLUM
Da.
RORO (după o pauză)
Mulțămesc… Atuncea era adevărat…
(Pauză.)
La revedere, dară…
(Îi întinde mîna.)
COLUM
Mîini iarăși va fi soare!
Nu… eu rămîn cu ploaia de stele căzătoare!. (COLUM pleacă.)

SCENA IV[modifică]

RORO, apoi TITY RORO
(rămîne pe gînduri un moment, apoi încearcă că citească. Un colț de cer întunecat se deschide, luminînd balconul și o 5 parte din grădină. După un timp se aud de departe acordurile unei ghitare. RORO tresare și ascultă. Crede întîi că vin din casă și se uită într-acolo, apoi se întoarce repede spre balcon. Ghitara tace.)
Mi s-a părut… (încearcă să reieie cititul.)
TITY
(În vremea asta apare de subt arbori, cu o scară de funie pe umeri, cu o lungă mantie de hidalgo și cu o ghitară. Se uită și vede pe RORO, își ia o atitudine de amorez romantic și zdrîngăne ghitara.)
RORO
(tresărind, se pleacă pe rampă, uimită, scăpînd cartea din
mînă.)
TITY
(își dă bereta pe ceafă și, prinzînd un acord, începe)
Aicea iat-o casă
Și iată și-un balcon,
Și luna-i radioasă
Pe-al cerului plafon:
Arată-te, frumoasă,
Și vino pe balcon! (Zdrîngăne ghitara)
RORO
(se apleacă din nou și rîde)
Ce-i asta?
TITY
(continuînd serenada, grav)
Mi-ai spus s-aduc ghitara
Și, iată, m-am supus!
Mi-am procurat și scara
Să urc pe ziduri, sus —
Romantică e sara
Și toate-s cum mi-ai spus!
RORO (rîzînd cu hohot)
Vai, Doamne, ce nebun!
TITY
(zdrîngănind cu brio)
M-am travestit, privește,
În mîndru trubadur,
Nici manta nu-mi lipsește:
Admir-o, te conjur!
Nimic nu mă oprește
Ca inima să-ți fur! (Zdrîngăne cu furie.)
RORO
(abia ținîndu-se de rîs, ia un trandafir din păr și-aruncă-n el)
Taci că te-aude lumea…
TITY
(întinde ghitara și prinde trandafirul; inspirat)
Ei, lasă-mă să spun.
Nu-i gata serenada…
(Continuînd)
E ora cînd am brio,
Las’ să mă manifest,
Că de nu vrei, adio!
Plec iar la Hammerfest!
(Mai zdringăne o dată și se uită la RORO mîndru) Și-atîta…
RORO (rîzînd)
Vino sus
Și te prezintă mamei…
TITY
A, nu-s deloc dispus… Laponul nu admite astfel de etichete…
RORO
Să fi rămas acolo…
TITY
(amenințător, gata să reînceapă) Anunț alte cuplete! RORO
A… nu! Destul! Dar spuneți, vă rog, de cînd în țară?
TITY
(pregătindu-se din nou)
Ghitara mea…
RORO
Mă supăr… Surdină la ghitară! TITY
De va tăcea ghitara, atuncea eu voi plînge…
Dar mă supun… Privește!
(Așezînd ghitara pe bancă)
Și ca un strop de sînge
(lăsînd trandafirul să cadă ușor pe strune)
Pe coarde drept surdină rămîie trandafirul…
RORO
Mi-e teamă iar de-o criză… Se-ntoarce iar delirul?
(Indicînd trandafirul de pe ghitară)
Redă-mi-l!
(Se apleacă peste balustrada balconului.)
TITY
(acoperindu-și ghitara cu brațul)
Nu se poate!
RORO
(coborind cîteva trepte)
Ba da!
TITY
(ridicind trandafirul de pe ghitara care vibrează)
E-al meu de-acum!
S-a îmbibat de sunet suavul lui parfum
Și cîntă toată floarea din suta ei de foi…
Sonoră cîntă floarea…
(Duce trandafirul la gură.)
RORO
(alergînd spre dînsul)
Nu… dă-mi-l înapoi!
(Întinde mîna să apuce trandafirul, TITY se apără și în
luptă floarea se scutură.)
TITY
(consternat)
Vezi ce-ai făcut?… Acuma nu-i nici al dumitale
Și nici al nimănuia…
RORO
(consternată)
Sărmanele petale! (Cearcă să adune petalele de jos, dar se oprește cu resemnare.)
Ce-i scuturat odată nu mai renvie iar!
TITY
(privește melancolic la cotorul fără foi)
Dar aruncat, ce-i dreptul… oricum, era un dar!
RORO (mișcată)
Îți pare rău?…
TITY
(dă din cap afirmativ.)
RORO Și mie…
TITY
(brusc)
Roro!
RORO
(azvîrlindu-i foile în obraz)
Da, îmi ești drag!
Mi-ești drag cît nu-ți închipui, laponul meu
pribeag!
Mi-ai fost întotdeauna, și mai de mult, și azi,
Și fără de ghitară, și cu…
Și poți să-mi cazi,
De crezi că se, cuvine, chiar și-n genunchi acuma…
TITY
Roro, de-i iar o glumă, hotare are gluma
Și inimele noastre puteri ce-s măsurate…
Mi-e frică…
RORO
Fericirea pe slabi îi înspăimîntă!
Ei, să te văd acuma!… Ia harfa ta și cîntă!
(Îi întinde ghitara.)
TITY
Surdină la ghitară!…
RORO
(trezind un acord)
Cum? Nu suntem de-acord? Ce?…
S-a-ndreptat busola din nou spre polul nord?
TITY
Roro, mi-e frică totuși de-atîta fericire…
RORO
Copil ce ești! Ascultă! Întreaga mea iubire
O ai! Auzi? întreagă! Și-mi dau prea bine seamă
Cît prețuiești, de-aceeea, vezi, mie nu mi-e teamă!
TITY
(reluîndu-și veselia)
Ghitara!… Dă-mi ghitara, atunci — și-o sărutare!
RORO
Nu… să lăsăm ghitara, și pentru rest — răbdare!
Ghitara-ntre relicvii vom pune-o într-un cui,
Și-acum sărmana floare adună-mi-o s-o pui
În cutioara asta, petală cu petală… (TITY adună foile de jos și i le dă. RORO le pune in ghitară.)
Să stea drept mărturie în viața conjugală
Cum într-un scrin închise stau primele scrisori… Așa, acum ghitara-i mormîntul unei flori… S-o respectăm…
Și dacă, tîrziu, între-amîndoi,
S-a declara vreodată iar starea de război, Eu voi lua ghitara, și ceasul de acum, Trezit ca printr-un farmec de anticul parfum, Ne-a sfătui mai bine ca interpreții legii: În loc de paragrafe, cu două-trei arpegii Voi readuce-n casă pierduta armonie…
(Schimbînd tonul și ridicînd mantaua)
Dar cu mantaua asta ce facem?…
RORO
Panoplie!
Și scara, și mantaua… Să le-atîrnăm pe toate! Și luna…
TITY
Da, și luna… RORO
Păcat că nu se poate
S-o punem ca ex-voto…[7]
TITY
Roro!… și tot decorul
Acestei nopți în care eu, pseudozburătorul.
Modernizat cu totul, am apărut pe scenă,
Trezind florile-n straturi cu-a mantiei mele trenă
Tot ce trăiește-n colțul acesta de natură,
Să nu-l lăsăm să piară… Vezi, ce frumos e cerul!
Ca-ntr-un Kodak în suflet noi să-i furăm misterul
Și să-l păstrăm de-a pururi în camera-i obscură…
RORO
Nu mă opun…
RORO
(surprinsă)
Ce-i asta?
TITY
(rîzînd)
Un prim instantaneu!
RORO
Nu ești serios! Nu-i bine… De ce nu ai răbdare?
Nu știi că fericirea-i sporită de-așteptare?
Că-n stăruință poate-i mai multă fericire,
Și mai frumos e drumul ce duce la iubire
Decît iubirea însăși, de multe ori.
TITY
Admis!
Dar vream să mă asigur întîi de nu-i un vis…
Căci am visat atîta… Dac-aș fi fost Colum,
Aș fi putut, desigur, să scriu, nu un volum,
Ci o bibliotecă cu-a mele ieremiade…
Dac-ar fi fost ca mine acolo unde cade
Zăpada și e cronic amurgul, unde renul
Cel iute de picioare înlocuiește trenul,
Acolo unde cerul pe fața lui cea pală
Își pune roșii farduri de-auroră boreală,
Schimbînd mereu costume, întocmai ca Fregoli,
Făcînd să joace acul magnetic al busolii
TITY
(grav)
Atuncea, nu mai mișca…
(Se apropie, și cu gesturi exagerate de fotograf)
Iar eu…
Profit!… Și-acum…
(O sărută.)
Ca-ntr-un delirium tremens, dac-ar fi fost acolo,
S-audă asprul Crivăț gemînd lugubru-i solo —
Cu gîndurile-mi negre și triste, și amare,
Ar fi-mpletit un ciclu de cîntece polare
Să plîngă toți laponii ca streșinele vara…
RORO
Dar ce-ai cătat p-acolo?…
TITY
Crezi c-am lăsat eu țara
Așa, de bunăvoie?… Și-am părăsit eu tot
Ca să urmez o cură de emulsiune Scott
La obîrșie însăși?… Nu… M-am expatriat
Ca să te uit, și totuși degeaba am plecat…
Am suferit atîta, Roro, de vrei să-ți spun,
Încît acuma dacă mă port ca un nebun,
E că o fericire prea mare covîrșește
Simțirea omenească…
RORO
Dar eu!…
TITY
Și tu?…
RORO
Firește!
(Se așază amîndoi pe bancă, TITY îi ia mîna.)
RORO
(liniștită)
Întîi nu mi-am dat seama deloc… dar, mai tîrziu,
O întristare vagă, așa, fără să știu,
M-a cucerit cu-ncetul, și-adeseori simțeam
Că cineva lipsește… dar cine?… nu știam…
Pierise parcă verva, și pînă și Colum
Mă plictisea, sărmanul… Și-n urmă, nu știu cum,
Mi-am explicat deodată cine lipsea din casă
Și ce era simțirea aceea nențeleasă…
(Pauză.)
Și de-am ghicit că tu ești, eu n-am mai întrebat,
Dar din minutu-acela, vezi tu, te-am așteptat…
Roro! Ce farmec are orișice vorbă a ta!
Eu ceasul ăsta dulce n-o să-l mai pot uita!…
Ce viorie-i umbra Vezi colo un leandru…
Îl vezi cum strălucește?…
Ai spune-un policandru
Cu blînde flăcări roze, aprins pentru-o serbare…
Și-n scorbura de colo… vezi colo, supt umbrare,
Unde-un painjen meșter hamacul și-a țesut,
Cum arde-n strop de rouă ca un diamant pierdut…
N-o să găsim noi ceasul acesta niciodată!
Încrede-te în mine, Roro, și te îmbată,
Să ne prefacem una cu tot ce ne-nconjoară… (RORO se lasă cucerită, plecîndu-și capul pe umărul lui.)
Încrede-te în mine, Roro, c-a doua oară
N-o să găsim noi ceasul acesta… Simți acum
Subtil cum se strecoară supt ramuri un parfum
De parc-ar trece-n umbră procesii cu buchete?
Poți să ghicești, ca mine, ce floare ni-l trimete?
Închide ochii…
TITY
(RORO închide ochii și aspiră aerul.)
Spune!
RORO
Garoafa!
TITY
Nu.
RORO
Verbina?
TITY
Nici ea!
RORO
Nu-i măgheranul?
TITY
Nici el…
RORO
TITY
Nici…
Atunci sulfina?
RORO
Spune-atuncea care?
TITY
E crinul? Nu-l simțești?…
Închide ochii bine… Așa…
(RORO închide ochii, TITY se pleacă și o sărută repede.)
RORO (lăsîndu-se îmbrățișată)
Șiret ce ești! (Intră TANȚA.)

SCENA V[modifică]

ACEIAȘI, TANȚA
(TANȚA, intrînd, caută pe RORO; negăsindu-o pe terasă,
se apleacă peste balustradă și asistă la scena sărutării.
Rămîne uimită un moment, apoi pleacă repede în casă.
ca inspirată de-o idee subită, fără să spuie un cuvînt.)

SCENA VI[modifică]

TITY, RORO, apoi TANȚA cu tot grupul.
TITY
Ce dulce!
TANȚA
(reintrind cu un aer misterios, urmată de tot grupul)
Sst!… Cometa!
(Toți se adună buluc și se uită spre cer, căutînd cometa.)
PRALEA
Aș… farsă!…
TANȚA
(întorcîndu-se din nou către grup)
Sst!… Încet!
(Conduși de TANȚA, toți se apropie de balustradă.)
LUCICA
(dînd din umeri)
Nu văd nimica…
TANȚA
(arătînd în grădină banca unde stau TITY și RORO
îmbrățișați)
Iat-o!… Și încă în duet!
(Către RORO și TITY, tare).
Nu vă jenați!
FETELE
(în cor)
Cometa!
RUDI
(sosind pe urmă)
În fine!
TITY
(ridicîndu-se, fără să lase pe RORO de mină)
Da!… sînt eu… RORO
Adică noi…
TANTA
Nici vorbă!
DOAMNA MIREA (către TITY, sever)
Dar bine, domnul meu,
Ce însemnează?…
TITY Doamnă… DOAMNA MIREA
Pardon! RORO
Te rog, mama?
DOAMNA MIREA
Tu taci!
TITY
Stimată doamnă…
DOAMNA MIREA
Eu cred că se cădea Ca să-ți anunți sosirea, cum face toată lumea…
RORO (rîzînd)
Cometa nu-și anunță sosirea niciodată!
Ș-apoi, la urma urmei, noi toți n-o așteptam?
În lipsa celeilalte,
(arătînd pe TITY)
eu vă servesc ce am!
DOAMNA MIREA
(mustrător)
Roro!
TITY
Iubită doamnă, văd bine că-s greșit…
Dar ce să fac?… E poate cam neobișnuit
Să vii la ceasul ăsta, și totuși prea firesc
Să se-ntîlnească astfel acei ce se iubesc…
Și eu sunt printre-aceia… la gînduri n-am mai stat,
Ci mi-am luat ghitara și manta, și-am plecat
Să-mi cuceresc mireasa…
(Arătînd pe RORO)
Mireasa e găsită!
Acuma ce-mi lipsește e mîna ei iubită…
Vă stă-n putere, doamnă, de vreți să nu-mi rămînă
Ca Venera de Milo, să-mi dați și-această mînă…
(Rîd cu toții. În timpul acesta cerul se luminează în fund, și cometa, neobservată de nimeni, apare deasupra
copacilor.)
DOAMNA MIREA
(răspunzînd lui TITY)
Încet… că despre asta… om descurca-o noi!
Acum, haidem în casă…
(Către TITY și RORO.)
Urcați, mă rog, și voi!
(Toți rîd.)
COLUM
(care vede cel dintîi cometa)
Stați, c-a ieșit cometa!
(Toți se uită într-acolo. Exclamații de uimire și admirație.
TITY se oprește din urcat, pe scară, și se razemă de rampă privind și ținînd cu un braț pe RORO.)
DOAMNA GUBIN (ducîndu-și lometa la ochi)
Ce splendidă-i, copii!
PRALEA
Zbîrlită-i!
RORO Ce mai trenă! TITY
(răzemat de balustradă, cu brațul întins către cometă)
Știam eu c-o să vii,
Colegă vagabondă!
Te presimțeam pe drum…
Atotstăpînitoare poți să rămîi de-acum:
Orice rivalitate de astăzi încetează…
Desfășură-ți beteala pe cer și luminează
Această clipă sfîntă, și-apoi reia-ți avîntul:
Al tău rămîie cerul, eu azi prefer Pămîntul!
Tu du-te și urmează-ți destinul mai departe,
Și de-ntîlnești în cale pe-amicul nostru Marte,
Pe Jupiter, Uranus sau alt distins bărbat
Al cerului, le spune că Tity s-a fixat,
Iar dacă vrei acuma să-ți dau și o povață:
Fixează-te ca mine și tu, că nu-i o viață
Vagabondajul ăsta prin fel de fel de sfere…
Ia-ți mantia de raze și fără-ntîrziere
Mergi la bătrînul soare și cere-i o planetă…
Și de acum, adio, iubita mea cometă!
Cortina cade

Note[modifică]

  1. Tertium non datur — a treia posibilitate nu e permisă.
  2. Falenă — fluture păgubitor.
  3. Peplum — manta scurtă, fără mîneci, purtată peste tunică, la romani și greci.
  4. Wasserfall — cascadă.
  5. Adio pe veci.
  6. O nimfă atît de frumoasă.
  7. Ex-voto — obiect, inscripție așezate într-o biserică, la catolici, drept mulțumire, de către cei care cred că le-a fost ascultată o rugăciune.