Cometa

Cometa de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel

COMEDIE ÎN TREI ACTE, ÎN VERSURI

Lui D. Burileanu,

căruia i se datorește apariția acestei Comete

Autorii

PERSOANELE

TITY ROSNOV, rentier

Doamna MIREA RORO

TANȚA fiicele doamnei Mirea

NINETA LUCICA CLEO

Doamna GUBIN

RUDI, fiul doamnei Gubin

POETUL COLUM

SCULPTORUL PRALEA

HALS

INVITAȚI

ACTUL I

Un salon modern. Lumină de lampă. RORO, pe un puf, lucrează lîngă foc, la o broderie. TANȚA îngrijește de un samovar. E in amurg.

SCENA I

RORO, TANȚA

TANȚA

Ciudat! Nu vine nimeni…

RORO

Da, nimeni…

TANȚA

Ce să fie?

RORO

Te miră?

TANȚA

Da, vezi bine… Eu m-așteptam să vie. Nu-i astăzi miercuri oare?

RORO

De bună samă, miercuri…

TANȚA

Nu-i cercul nostru astăzi?

RORO

O, sînt atîtea cercuri!

TANȚA

Da, e-o epidemie!

RORO

Nu,-i foarte natural!

De-arunci o piatră-n apă, nu se pornește-un val?

Și-n urmă valul oare nu crește-n cerc?

TANȚA

Firește!

RORO

Și-apoi din cercu-acela nu prinde altu-a crește? Și altele-n virtutea aceleiași vibrații? Unde-i acuma cercul întîiei generații? Cine-ar putea să spună?…

TANȚA Nu eu!

RORO

Ascult-atunci!

(Sentențios)

Aicea cade piatra pe care o arunci,

(face gestul)

Aici se face cercul, și-acesta-i „cercul nostru”…

Pe urmă cercul crește și face „cercul vostru“…

Și cercul vostru face pe-al lor — și mai departe…

TANȚA

Roro, să aibă Tity ca tine-atîta carte…

RORO

De ce vorbești de Tity?

TANȚA

Ar fi un lucru mare! Ce n-ar putea s-ajungă el, un băiat cu stare!…

RORO

Ei, și? Ce-mi pasă mie?

TANȚA

Ce-ți pasă? Ei, îți pasă. RORO

Îmi pasă ca și ție, după cum văd…

TANȚA

Ei, lasă!

Las’, și mai bine haide, continuă-ți ideea

Cu cercul tău cel magic…

Cum stăm cu piatra-aceea

RORO (sentențios)

Aceea ce greșește să nu arunce piatra!

TANȚA

(luînd în mînă Indépendance Roumaine de pe masă)

Ia să vedem mai bine ce-i cu puterea-a patra?

(Parcurgind ziarul) Te-nteresează Bursa?…

(RORO tace. TANȚA schimbă tonul)

Nu Preferați vreo scenă Din Parlament?…

Să trecem la rubrica mondenă…

A! violetul iarăși!…

RORO Da, toate-s violete!

TANȚA

Și, sigur, violetul cu tenul tău se ceartă…

RORO

Nu… dar ce-ai zice dacă o mie de palete

S-ar pune să picteze printr-un capriciu de artă

C-o singură culoare o mie de portrete?…

TANȚA

Ce-ar fi?

RORO

Un an rentabil pentr-un oftalmolog!… (Rîd.)

Și totuși violetul mi-e drag, cînd nu-i en vogue!

E-atîta poezie în el cînd ziua moare…

C-o dungă violetă se-ncheie-o depărtare,

O viorică spune că-i primăvara-aproape,

O dungă violetă însamnă supt pleoape

O patimă ascunsă…

O umbră violetă

Acopere trecutul…

TANȚA (ironic)

Roro!… devii poetă!… RORO

Ba nu… clar o culoare așa de ideală,

Lăsată parc-anume pentru melancolie,

Nu e păcat s-ajungă atîta de banală

Prin tirania modei? Sărmana poezie!

TANȚA

Ce vrei? Sînt numai șapte culori în curcubeu!

RORO

S-arată curcubeul? Atunci e semn de pace?…

Ba nicidecum! Văd lumea și eu în felul meu!

Și orice pun pe mine mă prinde și îmi place.

RORO

Îți place, că-i la modă, și moda-i, cum se știe,

Făcută pentru-aceia ce nu au fantezie.

Gîndește pentru tine un Worth sau Madame Paul.

Vînează-ntre ghețare un eschimos la pol

Și în aceeași vreme un cafru-n țări toride…

Mor gingașii colibri cu penele splendide,

Devin ridicoli struții așa de eleganți,

Rămîn cu gura știrbă sărmanii elefanți,

În semn de întrebare sucind în aer tromba;

Pe zi ce merge crește imensă hecatomba,

Și toți își dau tributul, ca-n urmă domnul Worth

Sau altul ca și dînsul, din materialul mort,

Din toate-aceste lucruri așa de disparate,

Ducînd la frunte mîna cu gesturi inspirate,

Să-njghebe cine știe ce creațiune nouă…

Și-apoi să decreteze ca Dumnezeu: „Vai vouă,

De nu-ți purta cu toate, burgheză sau regină,

Jupon scurt, redingotă, jiletca androgină

Sau bluza cu guipură… Pe stradă chimonoul…

Pentru anotimpu-acesta, acesta mi-i cadoul!

Iar cît despre culoare, cu violet vă satur,

Sau stofele vărgate și…

(cu emfază)

tertium non datur!^[1]

(Rîd amîndouă.)

Ce rîzi?… Nu-i asta moda?…

TANȚA

Roro!… ești o nebună!…

RORO

Și tu… Palas Atena, firește…

TANȚA

Asta-i bună! În orice caz mai bine-i să fiu așa cum sînt,

O fire mărginită…

RORO

N-am spus acest cuvînt… TANȚA

Nici nu-s o revoltată ca tine, o estetă.

RORO

Tu nu-nțelegi că toate pe lume se repetă?

Că nu e nou nimica, și vasta crenolină

Purtată de bunica a fost și-o să revină

Mereu, că e un ciclu de forme și tipare,

Menite să ascundă diformități bizare,

Să întregească lipsuri…

TANȚA

Atunci cum vrei să fie?

RORO

Cum vreau?…

Întîi de toate să fie-o armonie

De linii, căci în linii e-a frumuseții taină…

Să nu le-ascunzi, ci astfel să-ți faci orișice haină

Ca ritmul plin de farmec al lor să nu se strice…

Aș vrea să port hlamida statuielor antice,

Să-mi fie liber mersul, și brațul gol să-l am,

Să am mișcări de valuri și legănări de ram,

Ca undele-n mișcare, al faldurilor joc

Cîntînd să se preschimbe cînd merg sau stau pe loc,

Și-n orice-nfățișare senină să rămîn,

Născută ca din dalta unui artist păgîn…

Pe orice fond aș trece, să nu însemn o pată,

Să fiu cu fondul una, să par că sunt pictată…

Prostii!

RORO

Nu, dragă Tanță! Sînt lucruri înnăscute…

tanța

Ei ași!

RORO

Las-o-ncurcată!

tanța

Ba nu!

RORO

Atuncea du-te

Și-anunț-o conferință la Ateneu…

TANȚA

(indignată)

Cum? Eu?…

RORO

Da‘ cine?

TANȚA

Tu, desigur! Că tu vorbești mereu,

Tu ai formule gata și-asortimente nouă

Expuse la vitrină…

RORO

(plictisită)

Ei, las-o!

(În timpul acesta DOAMNA MIREA intră, în toaletă de vizită.)

SCENA II

ACELEAȘI, DOAMNA MIREA

DOAMNA MIREA (întinzînd mîinile)

Pace vouă

Iar vă certați, desigur… Iar faceți teorii!…

TANȚA (cu răutate)

Nu, mamă… dar e-n vervă Roro, și tu o știi

Cum e esteta noastră cînd și-a pornit motorul…

DOAMNA MIREA

(cu deznădejde comică!

O știu!

RORO (arătînd-o cu degetul)

Ce-s eu de vină?! De vină-i autorul!

(Soneria. Se aud glasuri pe coridor.)

TANȚA

Vin fetele!

(Aleargă să le-ntîmpine.) Da! Ele-s!

DOAMNA MIREA

Cum?… Iar Credeam că-i joi Eu fug… azi nu am vreme… primiți-le și voi!

(Larma din coridor crește.)

I-auzi ce gălăgie!… Nebune ce mai sînt!…

(Iese.)

SCENA III

RORO, TANȚA, NINETA, LUCICA și CLEO, în costum de patinaj.

NINETA, LUCICA, CLEO

Bonjur!

CLEO

Frumos vă șade! Vă țineți de cuvînt!…

TANȚA

Nu-i vina noastră, Cleo…

LUCICA

Păcat!

NINETA

Era o gheață

Curată ca oglinda, mai limpede la față

Decît obrazul doamnei Gubin, de obicei…

Încremenise apa cuprinsă de polei,

Așa de străvezie, că-n loc stai rușinată

Văzîndu-te în luciul oglindei dedublată…

RORO

Risca deci să te piardă un mic pas olandez?

NINETA

Noroc c-o bură fină ca pudra de orez

Ningea, și-atuncea fața strălucitoarei sticle…

RORO

(ridicînd capul)

Ca lacul Yosemity a Veronicăi Micle

S-a tulburat deodată… Și-apoi?…

(Privind-o malițios)

Era și Tity…

CLEO, TANȚA și LUCICA (rizind)

Cometa!

NINETA Da, Cometa!

TANȚA

Te tulburi, Yosemity

LUCICA Te-ntuneci, lac-oglindă?

RORO

Deloc! Nu pot să-l sufăr

CLEO

Serios vorbești?

RORO

E anost ca un șerbet de nufăr

LUCICA

Ei, asta nu!

CLEO Firește că nu!

TANȚA

Eu îl ador

CLEO, LUCICA, NINETA (în cor)

Și eu!

RORO (cu dispreț simulat)

Fiind aceasta părerea tuturor,

Permiteți-mi, ilustră majoritate, mie

Să mă înscriu în contra…

TOATE

(în cor)

Aceasta-i infamie!

LUCICA

E adorabil Tity…

TANȚA

E elegant, distins…

CLEO

E zvelt ca un Adonis…

TANȚA

O, da!

RORO

(ironic)

Prea v-ați aprins!

NINETA

Oriunde-apare dînsul, aduce veselie…

LUCICA

Mișcările lui toate sunt o euritmie…

Și glasul lui…

CLEO

E dulce…

NINETA

Te farmecă, te fură…

LUCICA

Și parc-aceeași vorbă ce-o spune altă gură

Alt înțeles îmbracă cînd gura lui o spune…

CLEO

Da, orice face dînsul îl prinde de minune!

RORO

(lăsînd broderia)

Nici vorbă! Lucrul ăsta l-am auzit și an!

Eroul era altul… Un trubadur sărman…

Un palid AhasvErus, un rătăcit din drum,

un bard căzut din lună, supt braț cu un volum,

Volumul lui de versuri, umplut ca un herbari

Cu mîndre flori presate… Dar nu avea nici lari,

ici unde să și-i ție în casa lui umilă…

Nu se-ntrebase nimeni de starea lui civilă…

Era pe-atunci în vogă cum e-astăzi violetul!

Și-acuma… cine știe pe unde-o fi poetul!

TANȚA

Cum poți să pui pe Tity în cumpănă c-un tont!

RORO

Da, astăzi Tity crește măreț la orizont!

S-a dus cîntînd poetul un biet epitalam,

Și cartea lui pe care odată o citeam

Cu-atîta drag, pe margini scriind duioase note,

A prefăcut-o Tanța de mult în papiliote!

(Fetele rîd.)

TANȚA

(indignată)

Roro!… Cum inventează?!…

RORO

De ce te-ai supărat?

E-o cinste să ai părul în versuri ondulat!

De fiece șuviță s-atîrne o poemă:

Ici un gazel șagalnic, dincoace-un triolet,

O-ntreag arhitectură clădită de-un poet,

Se poate-o mai frumoasă și scumpă diademă?

TANȚA (în culmea indignării)

Ce rîdeți?…

RORO

Cum te superi și tu de toate cele!

Tu nu-nțelegi că risu-i ca scumpele dantele

Ce-nveselesc o haină?…

TANȚA

(enervată)

Ei, lasă-mă în pace!

CLEO

Iar se pornește sfada…

LUCICA

(cu un aer grav)

Tăcere!

NINETA (bate din palme)

Știi că-mi place

RORO

Așa s-a-nchis ședința și-acum o săptămînă!

LUCICA

La ordine!

CLEO

(punînd mîna pe un clopoțel)

Ajunge! Discuția s-amînă!

SCENA IV

ACELEAȘI, TITY TITY

(întrînd, aude ultimele cuvinte și, stînd în prag, strigă) Eu cer cuvîntul!

TOATE

(afară de RORO care-și pleacă capul pe broderie și se face că lucrează)

Tity! Cometa e-ntre noi!

TITY (înaintînd)

Cometa totdeauna vestește un război!

(Toate fetele, afară de RORO, care stă la locul ei, îl înconjoară.)

CLEO

De unde vii, Cometă?

LUCICA

Din care regiuni? TITY

Din regiuni polare… și-am să vă spun minuni! Dar, mai întîi, permiteți…

(Plecînd un genunchi în fața lui RORO, care se face că lucrează înainte)

Sînt preasupusul paj Al majestății-voastre…

(RORO se uită la el ironic.)

N-ați fost la patinaj… (RORO tace.)

Nu vreți să rupeți gheața?..

Tăceți? Brruh! Ce aisberg! (Se scoală scuturîndu-se ca de frig.

TANȚA îi ține calea,

rîzînd.)

TANȚA

Amabilă primire!…

TITY

Lăsați-mă s-alerg! O, de-aș avea patine!… One horse! One horse!

O, vai!

Ca Richard un imperiu aș da acum — pe-un ceai!

TANȚA (arătîndu-i samovarul)

Vin, samovarul cîntă…

TITY

(cu mîinile întinse spre samovar)

Salut! O, samovar!

La tine e căldură…

(Arătînd pe RORO)

Acolo-i frig polar! (Se întoarce iar spre samovar)

De ai ceva pe suflet, tu murmuri cel puțin,

Ți-arăți nemulțumirea cînd toanele îți vin,

Pufnești cînd atmosfera te-apasă, protestezi

Cu grave borborigme; arunci scîntei, fumezi;

Cînd ești duios, cînd vesel, cînd mut, cînd guraliv…

Oricum ai fi, tu însă ești comunicativ!

(Fetele rîd, afară de RORO; TANȚA îi toarnă și-i servește

ceaiul.)

TANȚA

Ți-ai meritat paharul…

LUCICA

A fost splendid cupletul!… TITY

(se duce la RORO și-i oferă paharul) Îmi pun în el nădejdea să-mi fie interpretul….

RORO

(respingîndu-l cu ochii la cer) O, treacă de la mine, stăpîne, acest pahar!

TITY

Odată cu nădejdea am pus destul zahar:

Nu ți-l servesc cu fiere…

RORO

Nu suntem pe Golgota! TITY

De-acord, o, majestate!

RORO (cu dispreț)

Cu Almanahul Gotha N-am nici o legătură; nu port pe cap coroană…

În schimb am pentru anoști mîndria suverană…

TITY

Olimpică aproape…

RORO

Ce glume de prost gust! TITY

(bînd ceaiul, face o reverență)

Mă-nchin umil în fața disprețului august!

Și totuși dați-mi voie să nu renunț la glumă…

Căci glumele-s asemeni baloanelor de spumă

Ce-adună curcubeie în viața lor de-o clipă

înveselind copiii — și-apoi cad în risipă…

RORO

(îmblînzită)

Ca pe-un copil atuncea dorești să te ascult?

TITY

(cu melancolie prefăcută, dă din cap)

Nu… nu mai am tutore… eu sunt major de mult!

CLEO

Ai fost foarte precoce…

TOATE

(afară de RORO)

O, da!

TITY

Nu-s mai deștept

Și nici mai prost ca altul, dar am licența-n Drept,

Pașportul ce deschide oricare barieră…

A răposat în mine un om de carieră,

Căci n-avea aptitudini să doarmă la birou.

Am moștenit, se vede, un suflet de erou

Și vaste patrimonii cu dînsul deodată…

Sunt deci o excelentă partidă pentr-o fată!

RORO

Modest erou!

(Fetele rîd.)

TITY

Desigur! Modest de mic copil!

Îmi dați voie s-adaug și-acest mic codicil!

LUCICA

Atunci din modestie se vede c-ai rămas

Stingher ca o cometă pînă acum…

Hélas!

tanța

De ce oftezi?…

(TITY tace.)

cleo

Răspunde!

TITY

De ce? Vreți să vă spun

Atunci face-vă-ți roată!…

(Fetele, afară de RORO, se strîng în jurul lui.)

Sînt un sărman nebun TOATE

O știm!… Poveste veche!…

(Răzgîndindu-se, brusc)

Nu… nu mai spun, căci astăzi prea sunt

sentimental

(Se ridică să plece.)

Nu te lăsăm… Hai spune…

TITY

(se oprește grav în mijlocul scenei)

Tăcere în salon!.. Prin gura mea vorbește acum Flammarion!

TITY

(continuînd pe același ton)

Aveam un ideal…

FETELE

(afară de RORO)

Gentil auditoriu! Dincolo de lumină,

De-această uriașă și veche pelerină,

Tăiată din cuponul întinderii albastre,

Cum zic, mai sus de soare, de cuiul lumii noastre,

De care-atîrn-această străveche pelerină…

RORO

(întrerupînd)

Imagina-i greșită!…

TITY

Mă rog, ce-s eu de vină?

Să zicem că-i greșită… și trecem mai departe…

Din bezna fără margini cu încăperi deșarte,

Acolo unde-i noaptea opacă și concretă,

În negrul haos unde nu ochi, dar nici lunetă

N-a fost în stare încă s-arunce o privire,

în locu-acela virgin de orice clevetire,

Incognito ca regii, dar făr-agenți secreți,

Aproape anonimă, cum sunt unii poeți

Ce n-au avut norocul să afle-un editor,

Nici doamne patronese — un biet punct călător,

Inexistent în spațiul obscur, deși există,

Se-nscrie dintr-o dată pe-a oaspeților listă

Rupînd monotonia sistemului solar…

Senzația-i enormă… „Ce-i monstru-acest bizar?”

Se-ntreabă cu mirare planetele și sorii…

Se umple universul de știri contradictorii;

Din Jupiter în Marte, din Marte-n Jupiter

E-un schimb de telegrame cifrate, care cer

În cea mai mare taină amănunțit raport:

Ce-i cu suspectu-acesta ce n-are pașaport?

Ce-i corpul ăsta straniu în rochie gazoasă?

A cui e oare-această reclamă luminoasă?

Și-ndreaptă astronomii lunetele din turn

Și pîn‘ și Ugolinul, ignobilul Saturn,

Își tulbură plăcerea digestiei lui grele

Pîndind cu bănuială prin vastele-i inele,

Pe cînd cometa crește pe cer, și-n zbor nebun

Cu mîndra-i coadă-ncearcă efecte de păun!…

TANȚA

Cometa era dară, cum văd…

TITY

Bine-nțeles!

NINETA

o, ce n-aș da ca dînsa să am atît succes!

TITY

Succesu-i foarte lesne de repurtat.

NINETA

Ei, cum?

TITY

O rochie gazoasă și fină ca de fum

Și părul dat pe spate ca simplă garnitură…

TOATE

(afară de RORO)

O! O!

TITY

Vă cer iertare!

LUCICA

Intreci orice măsură!

TITY

De ce mă întrerupeți?!… Tăcere în salon!

Prin gura mea vorbește din nou…

TOATE

(afară de RORO)

Flammarion!

TITY

Flammarion, firește… Dar unde am rămas?

A… da! Cometa noastră acum din ceas în ceas

Tot mai impetuoasă s-avintă și desfide.

Poftită-i pretutindeni… i se ofer partide,

Se luptă între ele planetele rivale,

Se-ntrec în politețe, fac jertfe colosale,

Și-aprind ca niciodată imensele lor faruri,

I se trimit misive de dragoste și daruri,

Saturn devine tandru, Mercur stă trist deoparte.

Scăpărătoare, Venus se uită crunt la Marte,

Pleiadele-i fac semne cu blîndele lor focuri,

Tot ceru-i numai baluri, serate, Five-o’ clock-uri,

Dar ea, ca o mireasă, își flutură beteala

Și trece înainte… Și-acuma triumfala

Și mult sărbătorita persoană vagabondă

Dispare, ca în urmă s-apară și mai blondă,

În alt sistem, departe, dar nu stă nicăirea

Și ori pe unde trece își scrie amintirea

Zvîrlind în întuneric un pumn de stele-albastre;

Apare și dispare din sfera lumii noastre,

Ca iarăși să revie, pîn‘ ce-ntr-o zi, distrată

De-o nostalgie vagă, de-un gînd obscur, deodată

Ajunge față-n față cu Febus Apolon…

TANȚA

Cu cine are-onoarea?…

TITY

Tăcere în salon!

NINETA

Ei, prea devii didactic!

TITY

Mă rog, așa sunt eu!

Un clasic! Și de-aceea, vedeți, îmi vine greu

Să-i zic soarelui soare, cînd e așa sublim

Acest plin de-armonie și vechi pseudonim!

O, dătător de viață, o, Febus Apolon!

RORO

Povestea cu cometa devine foileton!

Atunci… pe mîini urmarea…

(Se scoală să plece.)

TOATE (afară de RORO)

Ba nu!… Acuma vrem!…

LUCICA

Înșir’te mărgărite!

CLEO

Desfășură-te ghem,

Că noi tăcem de-acuma… TITY

Gentil auditor! Priviți!

Urc iar spirala sus, în observator:

Cum vă spuneam, cometa, în goana ei, deodată,

De-un ochi imens de aur se simte fascinată,

Falenă^[2] uriașă ce-aleargă fără vrere

Atrasă spre lumină de-o tainică putere…

Se uită lung în urmă, s-ar înturna din cale,

Încearcă să reziste atracției fatale,

Rotește, tot rotește, aproape, mai aproape,

Întinde înc-o dată aripile să scape

De ochiul care-o cheamă imperios spre moarte,

Dar nu mai e scăpare de-acum în nici o parte;

Un jar cumplit o arde, și pleata ei bălaie

Acum e-un nimb de flăcări, un caier de văpaie,

Și vagabonda asta cu-atîta fantezie,

Ce n-a putut să lege nici o tovărășie,

Ce cocheta cu toate imensele planete,

Ce nu știa pe lume nimica să regrete, învinsă, umilită, nemaiputînd să zboare,

Vertiginos s-aruncă și se destramă-n soare!…

Atîta tot?…

LUCICA

Pe urmă?…

TITY

Ce, nu-i destul, mă rog

Am început c-o glumă și-nchei c-un necrolog!

NINETA

Și care e morala?

TITY

Morala?

(Melancolic)

Cine știe! (Se uită la ceas)

În orice caz pe astăzi destulă poezie!

Am zăbovit prin spațiu destul…

Mă duc.

LUCICA

NINETA

Cum? Pleci?.

Nu ne conduci?…

TITY

Sunt gata!

LUCICA (către NINETA și CLEO)

Plecăm cu Tity, deci (Se ridică toate trei, gata de plecare.)

NINETA

La revedere, Tanța…

A!… Dar uitam… Roro,

Veniți la balul doamnei Gubin?…

RORO

N-am încotro…

TANȚA

Ba da… cu siguranță…

TITY

Atunci voi fi și eu! NINETA

La drum dar cu Cometa!… (Se-ntoarce către TITY)

Să mergem, domnul meu! (Îi oferă brațul.)

TOATE TREI

La revedere, Tanță… Roro…

TANȚA, RORO

La revedere! (Dau să plece.)

NINETA

Hai…

TITY

(se oprește)

Merg… dar pun condiții: să mergeți în tăcere,

Să nu v-aud pe stradă nici în surdină glasul,

Să nu priviți la nimeni, decît la mine… Pasul

Scandat ca mersul sigur al versului spondeu…

(Le arată.)

Așa… Primiți?…

CELE TREI Desigur!

TITY

Și-n urmă fiecare Primiți drept răsplătire să-mi dați o sărutare?… (Rîd, toate, protestînd.)

LUCICA

Deschide-atuncea marșul, ilustră călăuză!

(TANȚA le conduce spre ușă;

TITY, cînd să plece, lasă brațul

NINETEI și se-ntoarce brusc la RORO, care rămăsese la locul ei.)

TITY

(către NINETA)

Pardon!

(Aleargă spre RORO, plecînd un genunchi la pămînt)

O, dulce Rebus, cer umilită scuză!… Uitam să-mi iau adio…

RORO

Îl iei pe totdeauna?

NINETA, LUCICA, CLEO (în fundul scenei)

Ei, haide… vii odată?…

TITY

(întorcîndu-se către ele)

Stați, că nu dă furtuna (Răspunzînd lui RORO)

Cînd reapare iarăși, Cometa parcă știe?

RORO

Permiteți o-ntrebare: e-o autobiografie Povestea de-adineaori?

TITY Și dac-ar fi?… RORO

Aș cere…

(ezită)

Aș cere comentarii, știind că fac plăcere…

TITY

Cui?

RORO

Vrei să știi anume, cu orice preț?…

TITY

Da!

RORO

(fixîndu-l)

Tanții

TITY

Nu mai arunc nimica în talerul balanții…

LUCICA

(în fund)

Da’ vii odată?…

TITY Gata!…

RORO

(către TITY)

La revedere, clar. Desigur te reclamă un alt sistem solar…

TITY

De ce așa de sigur?…

FETELE (în fund)

Ei, noi plecăm! (Ies cu zgomot, conduse de TANȚA.)

TITY (se-nclină)

Rămîn

Al majestății-voastre admirator și-amîn Răspunsul la-ntrebare…

TANȚA (intrînd)

Ce întrebare?…

TITY (ca surprins)

Plec…

M-așteaptă caravana… Înc-un salamalec!

(Se-nclină și fuge.)

SCENA V

RORO, TANȚA

(Pauză, în care RORO rămîne pe gînduri. TANȚA, nehotărîtă, se privește-n oglindă și se apropie încet de pian. Deschide pianul, arunclnd o privire peste umăr la RORO. Încearcă un acord și închide brusc pianul.)

RORO (tresărind)

Ce ai?…

TANȚA

Dar tu?…

RORO

Nimica… (Ducînd mîna la frunte)

Migrena asta iar…

TANȚA

(îndreptîndu-se spre ușă)

Cam des o ai…

(Îi face semn cu degetul, în timp ce iese)

Ia seama!

RORO

(rămasă pe gînduri, ridică din umeri)

Curios!… Ce tip bizar!

Cortina

ACTUL II

Serată dansantă la DOAMNA CUBIN. În fund se întrevede salonul în care lumea dansează pe o arie de vals. Scena din față reprezintă un alt salon.

SCENA I

TANȚA, TITY

TANȚA

(intră făcîndu-și vînt cu evantaliul)

Uf! Nu mai pot! Ce seara!

TITY

(aplecîndu-se pe speteaza fotoliului, cercînd să-i sărute

umărul)

Ce umeri! O carară

Nu i-ar putea întrece!

(În acest timp RORO intră cu POETUL COLUM.)

SCENA II

TANȚA, TITY. RORO, COLUM

TANȚA

(amenințîndu-l peste umăr, cu evantaliul)

Galant ești astă-seară!

TITY

(aplecându-se din nou)

Și brațul…

TANȚA (retrăgînd brațul)

Nu… nici brațul…

TITY (același joc)

Nici mîna?…

TANȚA

Nici o mînă

Doar degetele numai, dar… Între noi rămînă!

RORO (din prag)

Discreție garantată!

TANȚA

(întorcîndu-se jenată) A, bardul!

TITY

He! Colum!

Cînd ai căzut din lună? Parc-ai mai prins volum.

COLUM

Eu voi fi prins, se poate; dar nu știu editorul…

RORO

(întinzînd brațul lui COLUM)

Continuați duetul… Revendic autorul!

(Se-ntoarce șagalnic, făcându-se că pleacă.)

TANȚA

(căutînd să fie amabilă, către COLUM) Dar unde-ați fost?

COLUM La țară.

TITY

Ei, asta-i! În Olimp!

TANȚA

V-ați recules, desigur; lipsiți de-atîta timp…

TITY

Poeții nu-și dau seama de timp… Ei sunt eterni.

COLUM (cu o umbră de tristețe) Sînt paseri care pleacă de frigul asprei ierni,

Și noi suntem ca ele, instinctul nu ne-nșală

Și pribegim îndată ce presimțim răceală…

TANȚA Din partea cui răceală?

TITY

Te-nșeli. Un dric, poete, N-ar fi putut să ducă grămada de regrete

Ce le-ai lăsat în urmă…

COLUM (cu un fior)

Funebru e amicul!

RORO (către TITY)

Pe urma dumitale cînd să trimitem dricul?

Eu nu-s grăbit ca domnul, și-orice temperatură

În jurul meu veți face: răceală sau căldură,

Le-oi îndura eroic…

RORO

De asta nu mă mir:

Te știm cum te sacrifici…

COLUM (către TANȚA)

Asemenea martir

Mi-ar fi plăcut și mie să fiu, și-aș fi rămas.

Eu, pentru o zîmbire…

TITY

Cu zeii din Parnas

Te-ai fi luat de peplum^[3]?

COLUM

(cu un ton glumeț)

Nu te lega de zei? Că zeii se răzbună…

Eu mi-i cinstesc pe-ai mei…

TITY

(cu o compătimire comică)

Sărmanul idolatru!

COLUM

Slujește fiecare

Un cult pe lumea asta și îi înalț-altare,

Îi trebuie un idol la care se se-nchine

Și căruia el însuși îi dă puteri divine…

El e stăpîn și poate să-l darme cînd voiește,

Căci el i-a dat viață…

Un idol nu trăiește

Decît atunci cînd jertfa pe-altarul lui mai arde…

De-aceea nu-ți dau voie…

TITY

Așa! Ei bravo, barde!

Revolta-i legitimă…

COLUM

Ei, domnule Rosnov,

În viață pentru unii e cald ca-ntr-un alcov

În care îndulcită pătrunde-orice lumină;

Covoarele-n odaie aștern ca o surdină

Pe zgomotele aspre ce vin pînă la dînsul…

TITY

Destul, maestre dragă, c-o să ne-apuce plînsul!

TANȚA

Tot elegiac, ca-n vremuri…

RORO

Urmează pentru mine!

TITY

(scoate batista)

Să plîngem mai departe!

Un tour de vals mai bine… (TITY gata să accepte; în timpul acesta muzica încetează. DOAMNA GUBIN și invitații intră în scenă.)

SCENA III

ACEIAȘI, DOAMNA GUBIN, DOAMNA MIREA, LUCICA,

CLEO, NINETA. SCULPTORUL PRALEA, HALS, RUDI,

(cătră COLUM)

TANȚA

invitați.

PRALEA

Splendid arcuș!

HALS Diabolic! NINETA

Serafic! RUDI

Sarasate!

HALS

Un Wasserfall^[4] armonic de triluri și stacate!

TITY

(către grupul din față) Urcat e diapazonul!

DOAMNA GUBIN Frumos!

DOAMNA MIREA

Aici stați voi?

TITY (arătînd pe COLUM)

A renviat poetul!

LUCICA Să-l auzim și noi!

NINETA

Cînd ai sosit divine?

CLEO Visez?…

Ce vă mirați?

La noi întotdeauna artiștii consacrați Sînt musafirii casei…

COLUM (înclînându-se)

Prea multă cinste, doamnă!

DOAMNA GUBIN

Nu… nu… noi știm prea bine talentul ce însamnă…

Și sîntem foarte mîndri!…

Pe cînd trăia Gubin, Alecsandri, sărmanul…

Ce de-amintiri îmi vin.

Colea-și trăgea fotoliul… și cîte nostimade

Nu ne spunea… Vai, Doamne, ce suflet cumsecade!

TITY

Să-i trecem dar fotoliul… Nu te jena, Colum!

COLUM

Mi-ar prinde poate bine după atîta drum…

TITY

Așază-te atuncea…

RORO

(către DOAMNA MIREA)

Ah! E incorigibil!

TITY (către COLUM)

Ia loc și te declară de-acum inamovibil!…

DOAMNA MIREA

Pan’ nu și-o spune Tity sentința lui, se poate?

Mă rog, ce-nșeamnă asta să rîzi mereu de toate?…

Ei, lasă-l, că nu strică cu gluma nimănui…

Gubin al meu, sărmanul, era la vîrsta lui

Aidoma ca dînsul…

TITY

O, doamnă,-s încîntat

Că aducea cu mine ilustrul răposat!…

RUDI

C-o mică diferență: era un om cuminte…

HALS

Ha! Ha!

PRALEA

Ai! a pățit-o jonglerul de cuvinte…

TANȚA

Lăsați Cometa-n pace!

HALS

Mă rog, care cometă?

(Fetele rîd cu înțeles.)

PRALEA

(cu mirare)

Cum n-ați văzut-o încă? Ciudat! Dar nu-i gazetă

Să nu-i fi dat portretul…

FETELE

(cu mirare)

Care portret?

PRALEA

Ce fel?

N-ați auzit de noua cometă Baladei?

CLEO

Cum? Baladei îi zice?…

RORO

(către TITY)

Ce! ai un concurent?

TITY

(grav)

Un interim pe care îl las pe firmament,

Cînd mă cobor în lume…

DOAMNA MIREA

(către PRALEA)

Și cum e?…

PRALEA

O splendoare!

Dar numai cătră ziuă, tîrziu de tot, apare

Cînd e senin…

NINETA

Ei, asta-i! Noi o vedem și-acum!

(Fetele rîd.)

PRALEA

(se uită, mirat, în toate părțile)

Unde-o vedeți?

LUCICA

Aici!

(Haz mare.)

PRALEA

Tu o zărești, Colum?

COLUM

(distrat)

Eu?… Nu…

PRALEA

(întrebător, către HALS)

HALS

Nici eu, firește…

PRALEA

(către TITY)

Atunci… dar dumneata?

TITY

O văd și nu…

PRALEA

Dar unde?

LUCICA

Ei, las’… N-o mai căta…

CLEO

(cu mirare, luînd traducerea Iliadei de pe masă)

Un nou volum?…

NINETA

Al cui e?…

TITY

(luînd volumul din mîna lui CLEO și uitîndu-se la copertă)

Cunoști pe delicvent?

PRALEA

(uitîndu-se peste umărul lui TITY)

Recidivist…

LUCICA

Maestre, îl știi?

TANȚA

COLUM

Respins de Academie în unanimitate!

(Răsfoind, volumul)

Sărmane hexametre așa pios lucrate!

Nemuritorii noștri adună pergamente,

Ei nu vor să trăiască în vremile prezente,

Țin să s-asimileze cu vechile carboave,

Le place atmosfera de mucede hrisoave

Și-au devenit chirilici ca Biblia Scheiană…

Fotoliul academic e pentru ei o strană

În care dorm în pace un somn matusalemic…

Sînt ingineri, istorici, cîte-un poet anemic,

Ce-asistă la ședință ca într-un sanatoriu…

Din cînd în cînd un doctor tușește un memoriu,

Sporind cu un infoliu celebrele Anale…

Din cînd în cînd s-aude cîte-un aeternum vale,^[5]

Spre-a da o dezmințire, căci foarte-adeseori

Mor și-academicienii, deși-s nemuritori!

Tăcere-n necropolă, și alt postum ia strana

Aceluia ce-și mută fotoliu în Nirvana…

Dar dacă mai există sau nu literatura,

Și dacă arii nouă mai cîntă zeul Pan,

Ei ce-au pierdut de-a pururi contactul cu natura

Nici nu voiesc să știe… stau după paravan,

Se-mbracă în giubele de pergamente vechi

Și cu peceți și-astupă augustele urechi

Spre-a nu-i lovi — oroare! — cumva curentul nou…

CLEO

Dar sînt atîtea premii?…

Are talent?

COLUM

Da. Dar de-așa cadou Nu-s vrednici literații…

Sînt premii, un nămol…

De pildă, anul ăsta, stațiunea Tekirghiol A fost încoronată…

TITY (compătimitor)

Aveți dreptate voi!

Poftim! s-arunci un premiu într-un așa noroi!

RUDI

Se spune că e muncă în opul premiat…

COLUM

(ridicînd cartea)

O fi! Dar asta nu e? Homer reînviat

Prin truda și voința unui benedictin…

Ce stăruință trebui și ce amarnic chin

Spre a călca pe urma lăsată de-un gigant,

S-a întrebat el oare. maturul corp savant?

PRALEA

De noi, sculptorii,-i bine. Noi nici nu vrem să-i știm P

e ei ori alți macabri clienți de țintirim.

Tot dintr-un lut îi facem…

Păcat că mor cam rar…

La mine plastilina stă gata-n buzunar…

DOAMNA GUBIN

Dar răi sînt azi artiștii! Sărmanu-Alecsandri…

Ce suflet cumsecade…

PRALEA

(către COLUM)

Ca noi, cînd om muri… (Muzica reîncepe zgomotos.)

HALS (către RORO)

Întîiul vals, mein Fräulein?

RORO

O nu… vă mulțămesc. HALS

De ce?…

TANȚA

Nu-i place valsul…

HALS

Se poate?… Nu-i firesc,

La noi în dulcea țară cu Dunărea albastră,

So eine schöne Nixe,^[6]

cum sînteți dumneavoastră.

Tresare cînd aude acordul unui vals,

Și nu mai are-astîmpăr…

RORO

O fi, domnule Hals!

HALS

Da, da…

În viața noastră nici nu aveți idee

Ce loc ocupă valsul…

La noi toate se-ncheie

C-un tour de vals…

Da, valsul! Eu îl ador, duduie!

Atîta frenezie nici într-un cîntec nu e,

Oricît de plin de viață ți s-ar părea aceia…

La Capri, La Sorrento se joacă tarantella (mimează)

În sunet de tambure…

O manola-n Sevilla Bătînd din castagnete danțează seguidilla…

TITY

(imitîndu-l)

Ollè!

HALS

Cu-aprinsul ceardaș se laudă maghiarii…

Dar nici un danț nu curge în ritmul unei arii

Mai legănat ca valsul…

Nici valul mîndrei mări

Pe dune nu descrie mai sprintene mișcări,

Nici adierea serii n-alunecă mai lin

Pe lanurile-ntinse… Da, valsul e divin!

Da, orișice mi-ați spune, nu-i nici o melodie

Așa de fermecată…

CLEO

Destulă teorie! La ce să pierdem vremea?… N-auzi, ne cheamă

Strauss…

HALS

Da,-l recunosc, mein Fräulein, divinul Fledermaus! (Îi oferă brațul și deschide valsul.)

LUCICA

Să mergem! (Pornește cu RUDI.)

COLUM (cătră TANȚA)

Domnișoară…

NINETA

(cătră RORO)

Nu vii?

RORO

Merçi, Ninetă!

TITY

(în treacăt)

Ce-aștepți, domnule Pralea, iar cauți vreo cometă?… (Către RORO, oferindu-i brațul)

Pot fi mai în favoare ca neamțul guraliv? Permiteți, domnișoară?

RORO

(respingîndu-l cu un gest)

Merçi de portativ! (TITY iese cu tot grupul, afară de RORO.)

SCENA IV

RORO, singură, apoi TITY RORO

(se plimbă enervată prin salon) Ce plictiseală!

(Se oprește în fața oglinzii, căutînd să-și potrivească o

șuviță.)

TITY (intrînd)

Pace șuvițelor rebele!

RORO (fără să se-ntoarcă)

Ați spus?…

TITY

N-am spus, dar astfel sînt gîndurile mele!

Cu cît le-adun, cu-atîta îmi scapă mai nebune…

Cum văd, în astă seară nu ești în toane bune…

Te-a-ntunecat vreo umbră trecînd prin infinit?

TITY

O, nu, dar mi-a fost teamă de vechiul satelit…

RORO

Escaladezi iar cerul?…

TITY

Ce-aș mai căta în cer, Cînd ești aici?…

RORO

Atunce?… TITY

Nu… am venit să-ți cer… RORO

Discreția mea?…

TITY

O glumă! RORO

Ți-am spus că-i garantată!TITY

O, cum nu lași în voie o inimă să bată…

RORO

Ești cardiac, pesemne… De ce-mi spui asta mie Și nu i-ai spus-o Tanții…

TITY

Aceeași ironie Ce șfichiuie și arde cu fiece cuvînt…

RORO

Îmi pare c-adineauri aveai mai mult avînt

Pe cînd steteai de vorbă cu blocul de Carara…

Și blocul renviase atunci ca legendara

Statuie-a Galateei… Noroc de evantaliu

Că e și el o armă… Nici cel mai mic detaliu

Nu mi-a scăpat… De-o pildă:

(Imitînd pe TITY)

Ce umeri! O carară

Nu i-ar putea întrece!

(Imitînd pe TANȚA)

Galant ești astă-seară!

(Imitînd pe TITY)

Și brațul…

(Imitînd pe TANȚA)

Nu… nici brațul…

(Imitînd pe TITY)

Nici mîna…

(Imitînd pe TANȚA)

Nici o mînă…

Doar degetele numai, clar… Între noi rămînă!

Așa era?!… E bine?…

TITY

Ah, pentru-un compliment

Atîta-nverșunare…

RORO

O, ai atît talent

Să-ntinzi ascunse mreje viclean ca păsărarii…

Un virtuoz ce cîntă pe-o strună-atîtea arii,

Ți-atragi în cursă prada ca șerpii sunători…

Ai orice îndrăzneală… De-o pildă, uneori

Te faci smerit ca pajii ce-abia ridică ochii,

Cînd duc din urmă trena bogat-a unei rochii,

Ca Child Harold arare înăbuși un suspin,

Romanticul pe urmă devine-un arlechin,

Și dacă nu se prinde, mai faci o piruetă

Și te arunci în spațiu supt formă de cometă…

TITY

Cometa, iar cometa! Ah, bietul meu simbol!

RORO

Simbolul e o mască…

TITY

Simbolul e-un ocol… RORO

E deraierea celor ce-au obosit pe drum…

TITY

Ba nu, e picătura subtilă de parfum

Ce-ți amintește floarea și toată primăvara…

RORO (ironic)

E statuia ce doarme în blocul de Carara? Nu?…

De ce taci?… Răspunde! Alo! Rămîi

afon?…

De ce-ai venit atuncea?…

(Intră HALS, grăbit.)

SCENA V

ACEIAȘI, HALS HALS

(bătînd din palme, din prag)

Poftim la cotilion!

RORO

Merçi!…

HALS

(cu disperare)

Nici cotilionul?…

(Plecînd)

Ai, ai… În țara noastră…

(Dispare.)

SCEN A VI

ACEIAȘI, fără HALS

TITY

(privind pe urma lui Hals)

Dar du-te și te-aruncă în Dunărea albastră!

RORO

(rîzînd)

Nu îl urmezi?… Îmi pare că-n alte vremi erai

În frunte totdeauna la cotilion… Ce ai?

TITY

Un cotilion e însăși viața mea întreagă,

Un lanț de zile negre și albe ce se leagă

Și se preschimbă-ntruna și iarăși se desfac…

Am ore pesimiste mai negre ca un frac

Și altele senine, albastre, violete,

Strălucitoare zile în roze toalete,

Ca niște flori invoalte cu splendide corole

Ce joacă-ntr-un amestec nebun de banderole,

De panglici, de volane — ah, albe,-atît de albe

Ca perle prinse-n hora unei bogate salbe,

Le văd cum se răsfiră… Sînt zilele de ieri…

Și iată, vin acuma ca negri cavaleri,

Vin zilele funebre și-aruncă triste pete

întunecînd lumina atîtor toalete,

Se-ngeamănă cu ele și mi le iau pe rînd,

Se duc în farandolă și mă trezesc oftînd,

Cu două-trei cocarde la piept și cu un gol

Nemărginit în suflet — vezi, asta-i un simbol!

RORO

Și ziua de-azi ce haină îmbracă?

TITY

Știu și eu!

Ah, sînt sătul de-atîtea luciri de curcubeu!

Și-aș vrea să scap odată de veșnicul alai,

De-acest bizar amestec de caravanserai,

De fantasmagoria aceasta de culori,

Ce mă-amăgește-ntruna, de-mi vine uneori

Să cred că am drept suflet o prismă de cristal…

O, dac-ai vrea, tot fastul acest de carnaval

S-ar stinge ca o lume răsfrîntă de oglinzi…

(Punînd mîna pe inimă)

Pe prisma asta vie dac-ai voi să-ntinzi

Cu mîna ta o umbră — nebunele lumini

S-ar stîmpăra, desigur… de-ai vrea să te înclini

Asupra ei o clipă și-n ea să te privești,

Te-ar prinde-n mii de fețe frumoas-așa cum ești,

Și fiecare față te-ar oglindi întreagă,

Purtînd întotdeauna culoarea ce ți-e dragă…

Dac-ai voi o clipă…

RORO

(rîzînd)

Oprește-te, cascadă!

Cînd te ascult îmi pare c-aud o serenadă…

Altdat-ai face bine s-aduci și o ghitară

Și restul — ca, de-o pildă, tradiționala scară,

O mantă de hidalgo, o casă cu balcon,

Și să comanzi și luna pe-al cerului plafon,

De vrei cu dinadinsul să-mi pari un om serios…

TITY

Ah, rîsul, veșnic rîsul, ca un cuțit tăios… De ce tot rîzi întruna?

RORO

Dar ce?… Voiești să plîng?… TITY

De-ai ști de cîtă vreme și cu ce grijă strîng

Eu gîndurile-acestea de care rîzi acuma,

Ai înțelege poate ce crudă-ți este gluma,

Și pentru ce-n saloane cu zgomot uneori

Rîzînd îmi sun crotalii ca șerpii sunători,

De ce devin multiplu și pentru ce mă schimb,

De ce melancolia s-așază ca un nimb

Pe fruntea mea, de parcă sînt sumbrul

Child Harold, Și pentru ce, pe urmă,

supt tainicul imbold,

Mă-nalț ca o cometă și rătăcesc prin gol,

De ce îmbrac întruna simbol după simbol —

N-ai mai glumi și-ai crede ce nu-ndrăzneam să-ți

spun:

Că te iubesc…

(RORO rîde cu hohot. În vremea aceasta, alaiul cotilionului trece pe o ușă ca să iasă pe alta. TANȚA care-a auzit ultimele cuvinte oprește grupul, ținîndu-se de mînă cum se găseau fiecare.)

SCENA VII

ACEIAȘI, TANȚA, CLEO, LUCICA, COLUM, PRALEA,

RUDI și HALS conducînd cotilionul.

TANȚA

Ce face?…

TITY

(încurcat)

Spuneam…

RORO

(tăindu-i vorba și rîzînd)

Că un nebun Avea în loc de suflet o prismă de cristal,

Ce nu-l lăsa să doarmă…

Un caz puțin banal,

Precum vedeți…

LUCICA Sărmanul! COLUM

Interesant pacient!

RORO (fixînd pe TITY)

Vă-nchipuiți tortură?!

La fiece moment

Să simți că-ti joacă-n suflet, răsfrînt de șapte ori,

Un spectru! Și ce spectru!

Un spectru de colori!

Să-ți fie bietul suflet pestriț ca o paletă…

S-o vezi așa, de pildă, pe Tanța violetă,

Și indigo, și-albastră și verde, străvezie,

Și galbenă pe urmă — apoi portocalie

Și roșie, în fine…

TANȚA (roșie)

Și pentru ce chiar eu

Din toată adunarea…

RORO (către TITY)

Răspundeți, domnul meu?… TANȚA

Tot eu!… De ce nu Cleo, Nineta sau Lucica?

E-o veșnică manie…

Nu mai pricep nimica…

Ce legătură este între acel nebun

Și mine? E vreuna? Atunci?…

RORO

Tot eu să spun?…

TITY

Pardon, eu sunt nebunul…

RORO

(prinzîndu-se în cotilion)

Hai să-l legăm atunci!

Degrabă strîngeți lanțul!

TOȚI

(făcîndu-se roată in jurul lui TITY)

Da, lanțul!

RORO

Mai arunci

De-acuma invective?

HALS

(conducînd cu emfază)

La dreapta toți acum!

COLUM

La stînga! Strîngeți cercul!

CLEO

Așa!

TITY

(cu brațele încrucișate)

Și tu, Colum?!

COLUM

Desigur!

NINETA

Să nu fugă!

RORO

Să nu-l lăsăm, Ninetă! CLEO

Rotiți acum!

PRALEA Mai iute! TANȚA

Sărmana mea cometă!

RORO

(luînd cocarde de la HALS)

Vreo două-trei cocarde?

(I le aruncă, TITY le prinde din zbor.)

RORO

Sau poate-o banderolă? (Îi flutură o banderolă pe dinainte.)

TITY (umilit)

Destul de-acum! Iertare…

HALS (comandind))

Atuncea: farandolă! La dreapta! Rupeți cercul!

(Cercul se desface și toți trec, înclinîndu-se pe dinaintea lui TITY.)

RUDI

‘Nainte! Rămas bun! RORO

Bromură de potasă, simpatice nebun!

CLEO

Păzește-ți bine prisma!

LUCICA

Acuma cum ne vezi?

Albastre, violete?…

TANȚA

Rămîi?… Nu ne urmezi?…

HALS

(comandînd)

Coloană înainte!

RORO

(schițînd un gest de adio)

Cred că ne-am înțeles!

(Dispare farandola pe ușa din dreapta.)

TITY

(rămas singur, privește melancolic la cocardele din mînă.

și aninîndu-le la piept)

Da — două-trei cocarde… cu atîta m-am ales!

Cortina

ACTUL III

Acțiunea se petrece la DOAMNA MIREA. O casă la țară, cu terasă și un balcon îmbrăcat în vreji de trandafiri. Balconul dă spre o grădină cu alei, care se prelungesc pe planul întîi și in furii. La marginea scării, de-o parte și de alta, leandri înfloriți. Mai încolo, bănci de piatră și straturi de flori. Copaci mari prin care se străvede cerul de noapte. La ridicarea cortinei, toată societatea e in așteptarea cometei; singură RORO, supt un lampadar, stă izolată și citește.

SCENA I

RORO, TANȚA, CLEO, LUCICA, NINETA, COLUM, PRALEA, RUDI

CLEO

Relâche și-n astă seară!

PRALEA

Cum?… Se-nnorează iar? LUCICA

Iar a lăsat cortina divinul impresar?

COLUM

De ce n-aveți răbdare?…

RUDI

Eu nu sunt noctambul

Ca dumneata…

CLEO

Ieri noapte am așteptat destul…

TANȚA

Eu nu știu, dar ai spune c-o face într-adins…

COLUM

Ieri noapte-abia plecaseți și norii s-au desprins

Și-a răsărit deodată acolo, între brazi…

NINETA

Eu una, mi se pare c-o să renunț și azi…

Prea-și bate joc de public…

PRALEA

Conjur-o tu, poete!

TANȚA

Roro, tu pui pe goană sărmanele comete…

LUCICA

Roro-i de vină numai!

NINETA

De asta nu apare!

CLEO

Așa-i… ca bietul Tity…

PRALEA

Dar ce s-o fi făcut?

COLUM

L-am întîlnit o dată… Era cam abătut Și îmi spunea că pleacă…

TANȚA

Cum? Fără nici un gest?

Făr’ să depun-o cartă?

COLUM

Vorbea de Hammerfest,

De fiorduri și ghețare, de nordice minuni,

De noaptea care ține întruna șase luni,

De pinguini, de Ibsen, de ursul alb, feroce,

De vesta ce-o să-și facă din pielea unei foce,

Că nu mai merge-aicea cu traiul monoton,

Și pleacă deci să moară ca rentier lapon.

TANȚA

Și a plecat?

RUDI E-n stare nebunul! PRALEA

Ce păcat!

Era așa de vesel!

RUDI

Ei, aș! Un disperat! Un om ce n-are-ntr-însul nimica…

Un smintit Ce-și bate joc de toate, c-un rîs nesuferit

Rînjind ca o reclamă expusă de-un dentist…

COLUM (cu căldură)

Eu cred că, dimpotrivă, în fond e un artist,

Un suflet ce vibrează adesea mai profund,

Mai sincer decît alții… Că-ntr-însul se ascund

Simțiri mai delicate, mai gingașe, mai rare,

Ce parcă se sfiește să le rostească tare,

Că-i un poet din fire, ce, nedeprins să scrie,

Ca un nabab aruncă imensa-i bogăție

În daruri de cuvinte și glume sclipitoare…

RUDI

— J

Lăsați-mă în pace!… Ce? Parcă-i lucru mare

Să-nșiri mereu la vorbe, fără vreun scop anume?

Și chiar artist să fie!… Ce face el pe lume?…

PRALEA

(furios, către RUDI)

Știi dumneata ce-i lutul, un vers, sau o coloare?

Știi ce-i să dai o formă simțirei ce te doare?

Ți-ai dat vreodată sama ce însemnează artă?

Cum îți permiți atuncea, mă rog?

RUDI

(înțepat)

Mă rog, mă iartă!

Dar ce-are-a face arta cu micul meu erou?

PRALEA

(se ridică furios; în momentul acesta intră doamnele

MIREA și GUBIN.)

SCENA II

ACEIAȘI, DOAMNA MIREA și DOAMNA GUBIN

PRALEA

Dă-mi voie, ce-are a face?…

DOAMNA GUBIN

(cătînd spre cer)

Ei, cum stăm? Ce mai nou?

DOAMNA MIREA (același joc)

A apărut vecina?… Da scumpă-i la vedere!

PRALEA

(cu mîinile la spate, se plimbă furios.)

DOAMNA GUBIN Dar ce-are domnu’ Pralea?

RUDI

Ce are?… N-are bere?

PRALEA (împăcat, rîzînd)

Aici ai nimerit-o! E drept că n-o reneg,

Și-o am în mare stimă… dar totuși, nu-nțeleg

Ce are-a face berea cu ce vroiam să spun…

În lume fantazia-i un dar puțin comun

Și trebuie-admirată… Ce-mi pasă că nu scrie,

Cînd poate să arunce puțină poezie

În lumea asta plină de sportsmeni, cum e domnul… (Arătind pe RUDI.)

RUDI

S-a supărat maestrul!…

DOAMNA MIREA (întrerupînd)

Dar nu găsiți că somnul Își are și el rostul?… Se vede c-ați uitat Escursia de mîne…

TANȚA

Nu, eu am renunțat… Eu țin să văd cometa cu orice preț…

CLEO, LUCICA, NINETA

Și noi!

RORO

(ridicînd ochii de pe carte) Lăsați că peste-un secol se-ntoarce ea-napoi!

NINETA

Noi azi o vrem!

TOATE (ca la teatru)

Cometa!

DOAMNA MIREA

Ei bine, dar e nor… Și e cam frig… Pe mine m-a prins ca un fior…

DOAMNA GUBIN

Da,-s reci nopțile-acuma…

Hai să intrăm în casă..

Poftim, domnule Pralea…

Dă-mi brațu-așa, și lasă…

Știm noi cum sunt artiștii… li știm noi cum s-aprind

Pentru-o nimica toată și ce greu se deprind

Cu lumea… Pentru-o vorbă înalță baricade! Alecsandri, sărmanul…

NINETA (imitînd-o, către COLUM)

Ce suflet cumsecade! RUDI

Nici vorbă! Niște îngeri artiștii… cui o spui?

CLEO

Nici morți nu scapi de dînșii, că se prefac statui!

DOAMNA MIREA Hai, fetelor, că-i rece… Roro, nu vii?

RORO

(ridicînd ochii de pe carte)

Acum!

Să-mi isprăvesc pasajul…

DOAMNA MIREA Hai!

(Toți pornesc spre ușa salonului, afară de RORO, care oprește pe COLUM în treacăt.)

RORO

Domnule Colum!

SCENA III.

RORO, COLUM

RORO

COLUM

Domnișoară…

RORO

E-adevărat ce-ai spus?

COLUM

O vorbă…

De cine?…

RORO

(încurcată)

A, de nimeni…

(schimbînd vorba și arătînd cerul)

Uite-o rachetă sus

Cum își descrie arcul!… Și alta… E-o splendoare!

COLUM

Da e-anotimpul ploii de stele căzătoare!

RORO

(reluînd fraza de mai înainte)

Și… plecat?

(încurcată din nou, erată cerul)

A treia!

COLUM (zîmbind)

Am înțeles acum

De cine este vorba!

RORO

Da, domnule Colum!

Te știu că mi-ești prieten… COLUM

(mișcat, se face că se uită și el la cer)

Privește, încă una!

RORO

Să le lăsăm…

Prieteni am fost întotdeauna…

Deci nu-ntreba nimica și spune-mi: a plecat?

COLUM

Da.

RORO (după o pauză)

Mulțămesc… Atuncea era adevărat…

(Pauză.)

La revedere, dară…

(Îi întinde mîna.)

COLUM

Mîini iarăși va fi soare!

Nu… eu rămîn cu ploaia de stele căzătoare!. (COLUM pleacă.)

SCENA IV

RORO, apoi TITY RORO

(rămîne pe gînduri un moment, apoi încearcă că citească. Un colț de cer întunecat se deschide, luminînd balconul și o 5 parte din grădină. După un timp se aud de departe acordurile unei ghitare. RORO tresare și ascultă. Crede întîi că vin din casă și se uită într-acolo, apoi se întoarce repede spre balcon. Ghitara tace.)

Mi s-a părut… (încearcă să reieie cititul.)

TITY

(În vremea asta apare de subt arbori, cu o scară de funie pe umeri, cu o lungă mantie de hidalgo și cu o ghitară. Se uită și vede pe RORO, își ia o atitudine de amorez romantic și zdrîngăne ghitara.)

RORO

(tresărind, se pleacă pe rampă, uimită, scăpînd cartea din

mînă.)

TITY

(își dă bereta pe ceafă și, prinzînd un acord, începe)

Aicea iat-o casă

Și iată și-un balcon,

Și luna-i radioasă

Pe-al cerului plafon:

Arată-te, frumoasă,

Și vino pe balcon! (Zdrîngăne ghitara)

RORO

(se apleacă din nou și rîde)

Ce-i asta?

TITY

(continuînd serenada, grav)

Mi-ai spus s-aduc ghitara

Și, iată, m-am supus!

Mi-am procurat și scara

Să urc pe ziduri, sus —

Romantică e sara

Și toate-s cum mi-ai spus!

RORO (rîzînd cu hohot)

Vai, Doamne, ce nebun!

TITY

(zdrîngănind cu brio)

M-am travestit, privește,

În mîndru trubadur,

Nici manta nu-mi lipsește:

Admir-o, te conjur!

Nimic nu mă oprește

Ca inima să-ți fur! (Zdrîngăne cu furie.)

RORO

(abia ținîndu-se de rîs, ia un trandafir din păr și-aruncă-n el)

Taci că te-aude lumea…

TITY

(întinde ghitara și prinde trandafirul; inspirat)

Ei, lasă-mă să spun.

Nu-i gata serenada…

(Continuînd)

E ora cînd am brio,

Las’ să mă manifest,

Că de nu vrei, adio!

Plec iar la Hammerfest!

(Mai zdringăne o dată și se uită la RORO mîndru) Și-atîta…

RORO (rîzînd)

Vino sus

Și te prezintă mamei…

TITY

A, nu-s deloc dispus… Laponul nu admite astfel de etichete…

RORO

Să fi rămas acolo…

TITY

(amenințător, gata să reînceapă) Anunț alte cuplete! RORO

A… nu! Destul! Dar spuneți, vă rog, de cînd în țară?

TITY

(pregătindu-se din nou)

Ghitara mea…

RORO

Mă supăr… Surdină la ghitară! TITY

De va tăcea ghitara, atuncea eu voi plînge…

Dar mă supun… Privește!

(Așezînd ghitara pe bancă)

Și ca un strop de sînge

(lăsînd trandafirul să cadă ușor pe strune)

Pe coarde drept surdină rămîie trandafirul…

RORO

Mi-e teamă iar de-o criză… Se-ntoarce iar delirul?

(Indicînd trandafirul de pe ghitară)

Redă-mi-l!

(Se apleacă peste balustrada balconului.)

TITY

(acoperindu-și ghitara cu brațul)

Nu se poate!

RORO

(coborind cîteva trepte)

Ba da!

TITY

(ridicind trandafirul de pe ghitara care vibrează)

E-al meu de-acum!

S-a îmbibat de sunet suavul lui parfum

Și cîntă toată floarea din suta ei de foi…

Sonoră cîntă floarea…

(Duce trandafirul la gură.)

RORO

(alergînd spre dînsul)

Nu… dă-mi-l înapoi!

(Întinde mîna să apuce trandafirul, TITY se apără și în

luptă floarea se scutură.)

TITY

(consternat)

Vezi ce-ai făcut?… Acuma nu-i nici al dumitale

Și nici al nimănuia…

RORO

(consternată)

Sărmanele petale! (Cearcă să adune petalele de jos, dar se oprește cu resemnare.)

Ce-i scuturat odată nu mai renvie iar!

TITY

(privește melancolic la cotorul fără foi)

Dar aruncat, ce-i dreptul… oricum, era un dar!

RORO (mișcată)

Îți pare rău?…

TITY

(dă din cap afirmativ.)

RORO Și mie…

TITY

(brusc)

Roro!

RORO

(azvîrlindu-i foile în obraz)

Da, îmi ești drag!

Mi-ești drag cît nu-ți închipui, laponul meu

pribeag!

Mi-ai fost întotdeauna, și mai de mult, și azi,

Și fără de ghitară, și cu…

Și poți să-mi cazi,

De crezi că se, cuvine, chiar și-n genunchi acuma…

TITY

Roro, de-i iar o glumă, hotare are gluma

Și inimele noastre puteri ce-s măsurate…

Mi-e frică…

RORO

Fericirea pe slabi îi înspăimîntă!

Ei, să te văd acuma!… Ia harfa ta și cîntă!

(Îi întinde ghitara.)

TITY

Surdină la ghitară!…

RORO

(trezind un acord)

Cum? Nu suntem de-acord? Ce?…

S-a-ndreptat busola din nou spre polul nord?

TITY

Roro, mi-e frică totuși de-atîta fericire…

RORO

Copil ce ești! Ascultă! Întreaga mea iubire

O ai! Auzi? întreagă! Și-mi dau prea bine seamă

Cît prețuiești, de-aceeea, vezi, mie nu mi-e teamă!

TITY

(reluîndu-și veselia)

Ghitara!… Dă-mi ghitara, atunci — și-o sărutare!

RORO

Nu… să lăsăm ghitara, și pentru rest — răbdare!

Ghitara-ntre relicvii vom pune-o într-un cui,

Și-acum sărmana floare adună-mi-o s-o pui

În cutioara asta, petală cu petală… (TITY adună foile de jos și i le dă. RORO le pune in ghitară.)

Să stea drept mărturie în viața conjugală

Cum într-un scrin închise stau primele scrisori… Așa, acum ghitara-i mormîntul unei flori… S-o respectăm…

Și dacă, tîrziu, între-amîndoi,

S-a declara vreodată iar starea de război, Eu voi lua ghitara, și ceasul de acum, Trezit ca printr-un farmec de anticul parfum, Ne-a sfătui mai bine ca interpreții legii: În loc de paragrafe, cu două-trei arpegii Voi readuce-n casă pierduta armonie…

(Schimbînd tonul și ridicînd mantaua)

Dar cu mantaua asta ce facem?…

RORO

Panoplie!

Și scara, și mantaua… Să le-atîrnăm pe toate! Și luna…

TITY

Da, și luna… RORO

Păcat că nu se poate

S-o punem ca ex-voto…^[7]

TITY

Roro!… și tot decorul

Acestei nopți în care eu, pseudozburătorul.

Modernizat cu totul, am apărut pe scenă,

Trezind florile-n straturi cu-a mantiei mele trenă

Tot ce trăiește-n colțul acesta de natură,

Să nu-l lăsăm să piară… Vezi, ce frumos e cerul!

Ca-ntr-un Kodak în suflet noi să-i furăm misterul

Și să-l păstrăm de-a pururi în camera-i obscură…

RORO

Nu mă opun…

RORO

(surprinsă)

Ce-i asta?

TITY

(rîzînd)

Un prim instantaneu!

RORO

Nu ești serios! Nu-i bine… De ce nu ai răbdare?

Nu știi că fericirea-i sporită de-așteptare?

Că-n stăruință poate-i mai multă fericire,

Și mai frumos e drumul ce duce la iubire

Decît iubirea însăși, de multe ori.

TITY

Admis!

Dar vream să mă asigur întîi de nu-i un vis…

Căci am visat atîta… Dac-aș fi fost Colum,

Aș fi putut, desigur, să scriu, nu un volum,

Ci o bibliotecă cu-a mele ieremiade…

Dac-ar fi fost ca mine acolo unde cade

Zăpada și e cronic amurgul, unde renul

Cel iute de picioare înlocuiește trenul,

Acolo unde cerul pe fața lui cea pală

Își pune roșii farduri de-auroră boreală,

Schimbînd mereu costume, întocmai ca Fregoli,

Făcînd să joace acul magnetic al busolii

TITY

(grav)

Atuncea, nu mai mișca…

(Se apropie, și cu gesturi exagerate de fotograf)

Iar eu…

Profit!… Și-acum…

(O sărută.)

Ca-ntr-un delirium tremens, dac-ar fi fost acolo,

S-audă asprul Crivăț gemînd lugubru-i solo —

Cu gîndurile-mi negre și triste, și amare,

Ar fi-mpletit un ciclu de cîntece polare

Să plîngă toți laponii ca streșinele vara…

RORO

Dar ce-ai cătat p-acolo?…

TITY

Crezi c-am lăsat eu țara

Așa, de bunăvoie?… Și-am părăsit eu tot

Ca să urmez o cură de emulsiune Scott

La obîrșie însăși?… Nu… M-am expatriat

Ca să te uit, și totuși degeaba am plecat…

Am suferit atîta, Roro, de vrei să-ți spun,

Încît acuma dacă mă port ca un nebun,

E că o fericire prea mare covîrșește

Simțirea omenească…

RORO

Dar eu!…

TITY

Și tu?…

RORO

Firește!

(Se așază amîndoi pe bancă, TITY îi ia mîna.)

RORO

(liniștită)

Întîi nu mi-am dat seama deloc… dar, mai tîrziu,

O întristare vagă, așa, fără să știu,

M-a cucerit cu-ncetul, și-adeseori simțeam

Că cineva lipsește… dar cine?… nu știam…

Pierise parcă verva, și pînă și Colum

Mă plictisea, sărmanul… Și-n urmă, nu știu cum,

Mi-am explicat deodată cine lipsea din casă

Și ce era simțirea aceea nențeleasă…

(Pauză.)

Și de-am ghicit că tu ești, eu n-am mai întrebat,

Dar din minutu-acela, vezi tu, te-am așteptat…

Roro! Ce farmec are orișice vorbă a ta!

Eu ceasul ăsta dulce n-o să-l mai pot uita!…

Ce viorie-i umbra Vezi colo un leandru…

Îl vezi cum strălucește?…

Ai spune-un policandru

Cu blînde flăcări roze, aprins pentru-o serbare…

Și-n scorbura de colo… vezi colo, supt umbrare,

Unde-un painjen meșter hamacul și-a țesut,

Cum arde-n strop de rouă ca un diamant pierdut…

N-o să găsim noi ceasul acesta niciodată!

Încrede-te în mine, Roro, și te îmbată,

Să ne prefacem una cu tot ce ne-nconjoară… (RORO se lasă cucerită, plecîndu-și capul pe umărul lui.)

Încrede-te în mine, Roro, c-a doua oară

N-o să găsim noi ceasul acesta… Simți acum

Subtil cum se strecoară supt ramuri un parfum

De parc-ar trece-n umbră procesii cu buchete?

Poți să ghicești, ca mine, ce floare ni-l trimete?

Închide ochii…

TITY

(RORO închide ochii și aspiră aerul.)

Spune!

RORO

Garoafa!

TITY

Nu.

RORO

Verbina?

TITY

Nici ea!

RORO

Nu-i măgheranul?

TITY

Nici el…

RORO

TITY

Nici…

Atunci sulfina?

RORO

Spune-atuncea care?

TITY

E crinul? Nu-l simțești?…

Închide ochii bine… Așa…

(RORO închide ochii, TITY se pleacă și o sărută repede.)

RORO (lăsîndu-se îmbrățișată)

Șiret ce ești! (Intră TANȚA.)

SCENA V

ACEIAȘI, TANȚA

(TANȚA, intrînd, caută pe RORO; negăsindu-o pe terasă,

se apleacă peste balustradă și asistă la scena sărutării.

Rămîne uimită un moment, apoi pleacă repede în casă.

ca inspirată de-o idee subită, fără să spuie un cuvînt.)

SCENA VI

TITY, RORO, apoi TANȚA cu tot grupul.

TITY

Ce dulce!

TANȚA

(reintrind cu un aer misterios, urmată de tot grupul)

Sst!… Cometa!

(Toți se adună buluc și se uită spre cer, căutînd cometa.)

PRALEA

Aș… farsă!…

TANȚA

(întorcîndu-se din nou către grup)

Sst!… Încet!

(Conduși de TANȚA, toți se apropie de balustradă.)

LUCICA

(dînd din umeri)

Nu văd nimica…

TANȚA

(arătînd în grădină banca unde stau TITY și RORO

îmbrățișați)

Iat-o!… Și încă în duet!

(Către RORO și TITY, tare).

Nu vă jenați!

FETELE

(în cor)

Cometa!

RUDI

(sosind pe urmă)

În fine!

TITY

(ridicîndu-se, fără să lase pe RORO de mină)

Da!… sînt eu… RORO

Adică noi…

TANTA

Nici vorbă!

DOAMNA MIREA (către TITY, sever)

Dar bine, domnul meu,

Ce însemnează?…

TITY Doamnă… DOAMNA MIREA

Pardon! RORO

Te rog, mama?

DOAMNA MIREA

Tu taci!

TITY

Stimată doamnă…

DOAMNA MIREA

Eu cred că se cădea Ca să-ți anunți sosirea, cum face toată lumea…

RORO (rîzînd)

Cometa nu-și anunță sosirea niciodată!

Ș-apoi, la urma urmei, noi toți n-o așteptam?

În lipsa celeilalte,

(arătînd pe TITY)

eu vă servesc ce am!

DOAMNA MIREA

(mustrător)

Roro!

TITY

Iubită doamnă, văd bine că-s greșit…

Dar ce să fac?… E poate cam neobișnuit

Să vii la ceasul ăsta, și totuși prea firesc

Să se-ntîlnească astfel acei ce se iubesc…

Și eu sunt printre-aceia… la gînduri n-am mai stat,

Ci mi-am luat ghitara și manta, și-am plecat

Să-mi cuceresc mireasa…

(Arătînd pe RORO)

Mireasa e găsită!

Acuma ce-mi lipsește e mîna ei iubită…

Vă stă-n putere, doamnă, de vreți să nu-mi rămînă

Ca Venera de Milo, să-mi dați și-această mînă…

(Rîd cu toții. În timpul acesta cerul se luminează în fund, și cometa, neobservată de nimeni, apare deasupra

copacilor.)

DOAMNA MIREA

(răspunzînd lui TITY)

Încet… că despre asta… om descurca-o noi!

Acum, haidem în casă…

(Către TITY și RORO.)

Urcați, mă rog, și voi!

(Toți rîd.)

COLUM

(care vede cel dintîi cometa)

Stați, c-a ieșit cometa!

(Toți se uită într-acolo. Exclamații de uimire și admirație.

TITY se oprește din urcat, pe scară, și se razemă de rampă privind și ținînd cu un braț pe RORO.)

DOAMNA GUBIN (ducîndu-și lometa la ochi)

Ce splendidă-i, copii!

PRALEA

Zbîrlită-i!

RORO Ce mai trenă! TITY

(răzemat de balustradă, cu brațul întins către cometă)

Știam eu c-o să vii,

Colegă vagabondă!

Te presimțeam pe drum…

Atotstăpînitoare poți să rămîi de-acum:

Orice rivalitate de astăzi încetează…

Desfășură-ți beteala pe cer și luminează

Această clipă sfîntă, și-apoi reia-ți avîntul:

Al tău rămîie cerul, eu azi prefer Pămîntul!

Tu du-te și urmează-ți destinul mai departe,

Și de-ntîlnești în cale pe-amicul nostru Marte,

Pe Jupiter, Uranus sau alt distins bărbat

Al cerului, le spune că Tity s-a fixat,

Iar dacă vrei acuma să-ți dau și o povață:

Fixează-te ca mine și tu, că nu-i o viață

Vagabondajul ăsta prin fel de fel de sfere…

Ia-ți mantia de raze și fără-ntîrziere

Mergi la bătrînul soare și cere-i o planetă…

Și de acum, adio, iubita mea cometă!

Cortina cade

Note

1. Tertium non datur — a treia posibilitate nu e permisă.
2. Falenă — fluture păgubitor.
3. Peplum — manta scurtă, fără mîneci, purtată peste tunică, la romani și greci.
4. Wasserfall — cascadă.
5. Adio pe veci.
6. O nimfă atît de frumoasă.
7. Ex-voto — obiect, inscripție așezate într-o biserică, la catolici, drept mulțumire, de către cei care cred că le-a fost ascultată o rugăciune.