Colomba/5

←4

Colomba de Ilarie Voronca 5

cu frunțile ca zboruri de porumbei în cerc
și lacu-nchis în deget cu-o liniște-n inele
dar vinele sunt plantele agățătoare-n piele
și mâinile prin trupul în buruiană-mi trec

ocean ce se răcește cu brațele-n gargară
părul oval înscrie un sânge-n anotimpi
pe buzele-n suire se deslușesc aripi
și sânul mă primește în chiot ca-ntr-o gară

aerul te desface în vorbele ca lăzi
și drumurile-n rocă urcate ca vitrine
dar panta în amurgul lăuntric te reține
și glasurile-n seară le schimbă precum gărzi

în umbră c-un luceafăr nelămurit în glas
nisipuri în pleoapă se-adună-n oboseală
cu liniștea prin undă se limpezește-n algă
și-urmez în șerpuire umărul ca atlas

o toamnă pune-n talger frunzele moi ca pături
și gleznele cu plante și-arterele cu munți
dar ne-apropiem în aer ca două sălcii, muți
prin carnea în descreșteri se deslușesc omături

trăsură ce se-ndreaptă cu stelele-ntr-un trap
când noaptea în pupilă îți răsădește-o vie
pe culmi din curcubee îți împletesc o iie
și-aceste flori ies ochii pământului din cap

surâsul îți pătrunde în piept până-n prăsele
și-n pasul meu te-nvălui și coastele le isc
dar amintirea-n sare se-nchide ca un plisc
și tremuru-n pleoape a netezit șosele

un cer tăiat pe-obrazul ce-l știu itinerar
cu-ntoarceri cu-o oprire pe sângele-n fereastră
din tine se desface priveliștea-ntr-o glastră
și evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar

plămânul în culoare cu iarba-n țesătură
lumina-ți scrie-n pântec cu orele un disc
când vocea rotunjește în aer un apus
și luna-n fulgerare pe umărul ca turlă