Colomba/3

 

te scrii în amintire și-n sânge ca o viză
de pașaport, cu-obrazul și umăru-n ochean
sub pielea în vitrină și-n galerii deschisă
cu flautu-n privire îmi dărui un ocean

dar scapără pe-o targă stele precum copite
când inima în tine ca un pahar de ceai
se aburește-n sticlă și caldă să palpite
cu liniștea-n nervura frunzelor o ghiceai

iarnă tăiată-n fildeș cu norii-ntr-o căldare
zvon răspândit în cerul strâns pe genunchi ca pled
pădure despletită în păr și-n sărutare
aerul ca o rochie se sparge în buchet

pe-o sticlă-n neclintire iarna și-a strâns pulpana
și apele-n azurul vântos au nechezat
dar muntele-n pupilă pe-o cergă-și trase pana
pe când suav văzduhul cu-o zi s-a depărtat

ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă
(mă crezi) în vine-ți circuli un sânge superior
și buzele în sare lumini, dar ce folos că
umărul în privire se-apleacă-n căpriori

pădurea iată-și urcă pe fagii moi o sucnă
de umbră și-anotimpul din vaier rupe-un corn
dar zarea se-aburește în trestii se usucă
pe sufletul-n oprire ca pe o șea mă-ntorn

părul ți se retrage pe tâmple ca armate
zboruri întretăiate în cremene cum lănci
și pânzele tăcerii se desfăcură mate
când umbrele din sălcii au lunecat ca șăpci

cum strâng din dinți și-aleargă în stânga noastră jnepii
ochiul se micșorează în dungi precum cătun
dar frunțile-și deshamă pe stepa-n somn sirepii
și luna-naintează în peșteri și-n coturn

spre tine-n peisagiu mi-am descuiat ferestre
și vinele-mpletite sub pielea ta-n corali
când stelele-n cădere închipuiesc căpestre
pe-obrazul tău tăcerea își taie un oval

pe-aleile din tine mă rătăcesc ca-n cozla
și umăru-n furtună adăpostit ca golf
dar prinde-mi cu surâsul la butonieră roza
vânturilor, când ochiul te-nscrie în pantof

mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creștet
mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar
te-nalți precum o stivă în aerul prea veșted
pe marginea făpturii mele ca un pescar