Colocviu sentimental (Demetriade)

 

    În vechiul parc înghețat și tăcut
    Acuma chiar două forme au trecut.

    Cu ochii morți și cu buzele moi.
    Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

    În vechiul parc înghețat și tăcut
    Doi spectri și-au amintit de trecut?

    „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"
    „Să-mi amintesc acum de ce voiești?"

    „Palpiți și-acum la numele meu, tu?
    În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"

    „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
    Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"

    „Ce-albastru cer era, speranță mare!"
    „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

    Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
    Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.