Colindele Crăciunului

Jump to navigation Jump to search
Colindele Crăciunului
de Alexei Mateevici


Frumos mai serbează moldoveanul nostru sărbătorile sfântului Crăciun! Cu vreo două săptămâni înaintea sărbătorilor, prinde a se simte de-acuma în aer suflarea înveselitoare a sărbătorilor. Toți oamenii din sat prind a se găti pentru întâlnirea cuviincioasă și creștinească a Crăciunului.

Bărbații, neavând în vreme de iarnă prea mult de lucru, mai umblă pe afară, se mai duc prin ocoluri și prin poieți de mai văd vitele, mai dreg acoperământul de șindilă sau de papură al casei.

Femeile mai porăduiesc prin casă, o muruie, o dau cu var, trag brâie frumoase pe dinafară și pe dinlăuntru. Chiar bătrânii, care de obicei numai șed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri și povestesc fel de fel de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic.

Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se vor pune pe chef și veselie. Bucuria asta este scrisă pe toate fețele. Dar, se înțelege, că de sărbători cea mai mare bucurie o simte tinerimea și băiețăraia satului.

Și cea mai însemnată pricină a bucuriei tineretului sătean sunt colindele, care în mintea băieților și a flăcăilor sunt nedespărțite de Crăciun.

Cu vreo lună sau chiar și mai mult, flăcăii învață colindele unul de la altul, ascunși undeva într-un stog de fân sau paie în harman,

— învață și cuvintele și versul cu toată osârdia și sârguința, care o pot pune în acest lucru, ca de Crăciun să nu se deie de sminteală și să le cânte toate frumos și cumsecade. Și, cu cât mai multe colinde știe un flăcău, cu atât mai bine și cu atât mai mare trecere are el la oameni, care îl cinstesc binișor.

Și mai întotdeauna flăcăii și băieții se gătesc așa de bine, că de Ignat, când se taie porcii de Crăciun, știu foarte multe colinde minunat de frumoase și pot să le zică vreo trei, patru deodată, ca într-un glas. Dar iată că vine Crăciunul cu toate rânduielile lui bisericești, după care se încep veseliile sărbătorești. Țăranii, bucuroși și împodobiți toți cu cojoace și mintine nouă, cu ciubotele unse cu dohot sau cu untură de gâscă și cu părul lucitor, de dimineață se hiritisesc unul pe altul, urează la mulți ani, mănâncă bucate bune și beau vin. Iar când prinde a scăpăta soarele înspre asfințit și când prinde câte oleacă a se lăsa amurgitul, pornesc băieții cu niște prăjini lungi prin sat și degrabă, în liniștea văzduhului de iarnă, glasuri subțiri, cântătoare încep a se ridica la ceruri, glasurile colindătorilor. Mulți vin cu clopote și, colindând pe la ferestrele oamenilor, dau dintr-însele.

După băieți, mai târziu, vin și flăcăi cu colinda. Băieții primesc pentru colindă colaci, covrigi și parale mărunțele, iar pe flăcăi, gospodarul îi cinstește și le dă bani mai mulțișori. În unele sate este obiceiul de umblat de cu zi cu steaua prin împrejurimi din sat, dar colinda fără stea este mult mai obișnuită și mai în duhul norodului, pe când cei ce umblă cu steaua cântă mai cu seamă cântece bisericești sau în duhul bisericii.

Am spus pân-acuma toate obiceiurile care se petrec de cei ce umblă cu colinda. Acum este de trebuință de știut ce sunt colindele în înțelesul cel mai strâns al cuvântului. Pentru ca s-o înțelegem asta, este destul să aducem aici vreo câteva colinde din cele mai vestite în popor. Iată trei colinde, care arată, mai înainte de toate, că colinda, îndeobște, este ceva foarte frumos, ca și toate lucrurile minții moldoveanului nostru basarabean.

I[modifică]

Ale cui curți aceste înalte,
Domn, Domn!
De-s cu cerul asemănate --
Domn, Domn din cer!
De sub nouri merg cu tunuri,
Pe sub stele cu zăbrele,
Pe pereți, porumburi verzi,
La icoane mintă floare,
Pe podele turturele,
La ușori mărunchi de flori,
La portiță hulubiță,
Dar în mijlocul curților
Șed mesele întinse,
Scaune cu jilțuri puse,
Făclii de ceară aprinse.
Dar la mese cine șade?
Șade Crăciun cel bătrân
Și cu frate-său Ajun
Și cinstesc, și măresc,
De-amar greu să jeluiesc,
Palmele și coatele
De juncani, tineri juguiți,
Pe fii dăruiți.
Jos, mai jos, la cap de masă,
Șade doamna Crăciuneasă
Și cu sora Ajuneasă
Și cinstesc, și măresc.
Cură apa la Iordanu,
De merg sfinții de se spală
Și se-nchină la icoane.
Dar stai, Doamne, să te-ntreb
Când îi capul veacului,
Sfârșitul pământului?
Când va bate fiu pe tată,
Fiică-sa pe maică-sa,
Atuncea-i capul veacului,
Sfârșitul pământului.

II[modifică]

Bucură-te, sfântă cruce!
Bucură-te, armă sfântă,
Bucură-te,
— lumea-ți cântă
Și-ți cântă glasul cu jale,
Pentru ale lui Adam greșale!
Iar Adam, când a greșit,
Domnul din rai l-a lipsit.
Raiule, grădină dulce,
Nu mă îndur a mă mai duce,
De hodina ta cea dulce,
De dulceața pomilor,
De mirozna florilor,
De scursurile apelor,
De sunetul frunzelor,
De -ocăitul broaștelor,
De șuierul șerpilor!
Câte flori sunt pe pământ,
Toate merg la jurământ,
Numai lemnul Domnului
Și cu spicul grâului
Stau la poarta raiului.
Cercetează florile,
Unde li-s miroznele.

III[modifică]

Trei crai de la răsărit
Mândră horă s-a ivit,
Noi cu steaua ne-am pornit.
Iuda pe Hristos l-a prins,
Și l-a prins și l-a legat,
Sus pe cruce l-a suit,
Ș-acolo l-a răstignit.
Mâinile i-a țintuit,
Unghiile i-a străstuit,
Picioarele i-a pironit,
La Golgota că l-a dus,
La Golgota iudească.
Nourii s-au tulburat,
Soarele s-a-ntunecat,
Pietrele s-au despicat.


După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la

mulți ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfârșească cu următoarele cuvinte:

— „Bună vremea ș-o colindă, ș-o bucată de plăcintă". Din colindele aduse mai sus se vede că ele sunt un amestec de povestiri luate din cărțile bisericești cu chipurile făcute de mintea țăranului moldovean sau, mai bine zis, strecurarea povestirilor din viața lui Hristos prin înțelegerile și, îndeobște, prin viața sufletească a moldoveanului basarabean. Colinda cea dintâi ne arată nouă că în înțelegerea moldoveanului sărbătorile de Ajun și de Crăciun sunt înfățișate în chipuri de oameni, ei sunt domni, cuconi mari și au doamne: pe doamna Ajuneasă și pe doamna Crăciuneasă.

Casa lor este împodobită cu flori și cu fel de fel de ierbi verzi și frumoase. Zugrăvirea curților lui Crăciun și ale lui Ajun se povestește cu desăvârșire cu acea înțelegere despre casele boierilor mari, care se află în mintea plugarului moldovean (casa-i împodobită cu flori și cu ierburi).

În colinda asta găsim foarte puține lucruri luate din cărțile bisericești; aproape toate sunt făcute de însuși norodul nostru. Celelalte două sunt tocmai povestiri din Evanghelie, bineînțeles, schimbate. Și toate colindele moldovenești sunt de felul celor aduse mai înainte, deosebindu-se numai în frumusețea cuvintelor și a versului, care, îndeobște, sunt foarte frumoase și plăcute la toate. De aceea, colindele și alcătuiesc cea mai de căpetenie petrecere de Crăciun a moldoveanului, care este iubitor de frumusețe și de cântare frumoasă.