Cioplitorul

 

Cu pieptul și cu chipul ars de soare,
Hidos, cu ochi de jar,
Ca o satană
Cu inima vicleană,
Cioplește-n lespezi slove funerare.
Mă înfior când stau cu el
Și-i blând ca Rafael;
Dar dalta lui îmi sapă parcă-n craniu
Ceva de cimitir
Și glasul lui îmi pare straniu
Când îmi vorbește despre morți în șir.

Mă tem de el ca de-un păgân
Și-n nopțile când luna argintie
Veghează peste cruci ca o făclie
Când plânge clopotu-n melancolie
În turn la Catedrală...
Văd prin fereastră umbra pală
A cioplitorului bătrân.
Cu gheare ce mă râmă și mă-nșeală,
Cu gheare ce mă cer ca să rămân
Sua crucea albă-n pacea mormântală.

Ar vrea să mă străpungă-n piept cu sete,
Să-mi sugă sângele cu buze reci
Și-n vagi regrete
Să mă îngroape-n liniștea de veci,
Strigoi bătrân, strigoi cu buze reci.