Cine intră mai lesne în Paradis

Sari la navigare Sari la căutare
Cine intră mai lesne în Paradis
de Ioan S. Spartali


În ziua aceea veniseră atât de mulți candidați, ca să intre în Paradis. încât seara, sfântul Petru avea numai un singur loc vacant.

Și cu tote acestea era încă mare mulțimea sufletelor virtuose, cari pretindeau chelarului cerului, ca să-i lase să între in locașul prea fericit.

Ca să nu le apuce noaptea in limburi, bietele suflete se grăbeau să-și arete drepturile, ce aveau pentru veșnica beatitudine, se înghesuiau ca se se apropie de portarul sfânt și strigau care de care mai tare ca să fie auzit. Însă fiind-că toate sufletele aceste vorbeau de odată, sfântul Petru nu le putea înțelege.

Din când in când însă, în gălăgia asta, izbucneau fraze mai lămurite, s-auzea titlurile câte unei biete victime d-a pământului:

— Eram cinstit, deși eram sărac! — mugea unul.

— Eram și eu cinstit, deși eram bogat! — țipa altul.

— Eu eram profesor de harpă! — urla un al treilea.

— Eu eram poet!

— Eu eram autor dramatic!

— Eu eram pretendent la tronul Serbiei!

— Eu eram prefect!

— Eu m-am îndopat cât am trăit!

— Bine! Bine! — mormăi sfântul Petru, care nu se hotărea.

— Eu am fost însurat! — zise un glas.

— Apropie-te, fătul meu! — zise apostolul.

Și numai decât s-apropie de portarul Raiului un biet suflet slab, prăpădit, zbârcit, de s-ar fi speriat și morții chiar dacă l-ar fi văzut.

Mulțimea cârti și sfântul Petru s-apropie de porta cerului cu un gest de milă.

Sufletul martirului mergea in urma lui și era să calce peste prag, când un alt suflet li se puse în cale, un suflet apoplectic, pleșuv și burtos:

— Și eu am fost însurat! — răcni sufletul ăsta supărat foc.

Sufletele izbucniră în râs.

Sfântul Petru se opri în loc.

— Eu însă am trăit treizeci de ani cu nevasta! — zise sufletul cel slab, vorbind așa de încet, că vorba lui părea o suflare.

— Treizeci de ani! — zise sfântul făcând un pas spre el.

— Stai, mă rog ... ce fel de figură avea nevasta dumitale? — întrebă grasul.

— Era frumoasă!... — susură sufletul prăpădit.

— Și ce fel de caracter avea?

— Era bună, însă ... nu mă iubea! — răspunse sufletul slab oftând cu dor.

— Ei bine, nevasta mea era urâtă foc și hărțăgoasă! Și mă adora!! — zise burtosul.

— Vai de mine! — zise sfântul Petru și băgă cheia în portă.

Sufletul slab zise cu o ultimă speranță d-a căpăta Paradisul:

— Stați pe loc! Stați pe loc! Eu trăiam cu soacră-mea în casă!!

— O! O! — zise apostolul salutându-l până jos, — pentru ce nu spuneai mai dinainte omule al lui Dumnezeu, că aveai și beleaua asta în spinare? Intră! Intră! Adevăr spun ție, tu ai câștigat Raiul și ai să stai chiar de-a dreapta Tatălui!