Cercul familiar

Cercul familiar de János Arany

Publicată în revista Ungaria nr. 10 / septembrie 1892, pag. 423-424.
Traducător neprecizat.
Titlul original: Családi_kör

E sară, e sară: fiește cine la liniște!
Umbros clatină frăgarul din crengi,
Bâzăie bungari de noapte să lovesc în părete
Apoi tac după aceea.
Cași cum ar căpăt picioare toți brusii
Astfel să îmburdă broaștele preste tot locul,
Sboară liliacul lovindu-să de streșină,
Țipa buha pe turnul vechi și cionc.

în ogradă se vede părul alb a unei vaci:
Gospodărița numai mai-nainte o gătă de muls;
Rumegă lin, e soiu foarte blând,
Cu toate că vițelul o înfundă tare.
Să târăie și o pisică... e lene a prinde bungari...
Pășește atentă cu trupul întins.
Mai stă, să uită în jur, acum sare
Repede, și cu dintr-una-i în tindă.

Ușa o deschisă, și zarea focului
Așa de pretinos străluce pe gard.
Înaintea ușei e întins un câne bătrân
Cu piciorele pă prag, cu capul pă iele.
În lăuntru străcură laptele gospodărița,
Dându-i să sorbă băietului ce-i cere;
Apoi să amestecă iaraș printre prunci
Ca luna blândă printre stele.

O fată de măritat pune nuiele pă foc:
Ea e cea mai mare și mai frumoasă... luceafărul dimineței.
încălzește fierul de călcat: e gata vestmântul nou,
Numai nu e călcat... și mâne va fi sărbătoare:
Jur împrejur copii mititei, lângă povești vesele
Desfac din coajă mazere sau bob;
Punând din când în când voare multe pă foc
Acela le luminează obrazele rotunde.

Cel mai mic cere pită și molfăie;
Jucându-să cu tăciunii face șierpi de foc.
Cetește cel mai mare, nefiind la altceva atent
Dintr-acesta va fi popă, orișicine va vedea !
Cel puțin așa se îndatina se zică tată-său,
Deși copilul nu cetea rugăciuni:
Mai bine îi plac poesiile, doinele,
Aface atari și el să încercă.

Zângăne sapa, o pusă gospodariul,
Acațându-și de un cui traista învrâstată;
Caută pruncii în ea, s-ar bucura, dacă
Ar afla în ea pită dela câmp...
Țipă spariicios care-și bagă mâna-n ea:
Vai! e ceva drac... sau dacă nu, atunci e iepure!
Va fi bucuria, nu vor putea nici dormi la noapte,
Lu imbiă neîncetat cu frunze de varză.

Gospodarul zâce o bunăseară,
Șede, să să odihnească trupul sdrobit,
Fruntea șterge cu cămeșa-i prăvoasă,
Brăzdată afund e aceea de plugul vieței.
Dar când să uită jur la tinerele surcele
Nu mai are nici o brazdă pă pele :
Și pune foc în pipa-i de cugete alungătoare.
Făcându-l să zâmbească vorbele-i dulci ale femei.

Nu întârziă însă buna gospodăriță,
E cuvincios, să-i aducă de cină bărbatului său :
Pune în mijloc masa de scaun,
Pe aceea pune mâncarea simplă...
Dânsâ a mâncat, nici copii nu-s flămânzi
Însă bărbatul o cheamă: „Vin mai aproape iubită!“
E mai bună mâncarea, dacă mâncă toți,
Câte o aripă, câte un picior le întinde și la mititei.

„Dar oare cine bate la ușă? Uită-te! Sară fătu-meu:
Vreun sărac cere cortel pă noapte;
De ce nu-l primim dacă n-are casă?
Cât sufere și-așa mulți încuiați fiind!“
Fata să întoarce îndărăpt, chemând în lăuntru drumarul:
Un soldat ciunt întră în lăuntru poftind și mai bună sara:
„Dzău ve binecuvinte și mâncarea dvoastră!
.... Astfel zisă ...

Îi mulțămește gospodăriei, „Poftim cu noi!.
Pune în blid, mamă, de n’ar fi de ajuns.“
Atunci îl cheamă frumos să vină mai aproape,
Și primește acela, deși s-a îmbiat.
Foamea li-o 'stămpără blidul
Iar setea ulciorul...
Nici nu prea vorbesc până ce mâncă
Natura maghiarului e aceasta.

Dar după-ce să fini cina,
Începu a povesti venitul,
Începe încetind, și precum părăul,
Pe ce curge mai departe, de aceea crește mai tare;
Pruncul cel mai mare-și pune cartea de o latură
Plecându-se tot mai-naintea....
Și cum încetează de a mai vorbi cerșitoriul
„Mai spune-ne una!“ se roagă frumos.

„Nu e poveste aceasta! astfed îl dojenește tată său,
Călătorul privește la el și continuă mai departe.
Toți privesc cu atențiune mare la el
Toată casa, dar mai vârtos fata.
Aceasta, când n-o aud, și când nu o văd
Roșind întreabă de el.... pre drăguțul seu;
Trei ani au trecut, de când întreabă după el;
Mai așteaptă încă un an, nu se va mărită până atunci.

E sară, e sară ... nici focul nu arde,
Începe a-și închide pleoapelei cenușoase;
Și băieții îs somnoroși... unul chiar doarme,
Cu capul plecat în brațele mumei sale,
Rar grăiește oaspele, cugetând mai mult,
Lărmuind numai mâța din când în când...
Apoi aștern jos pă paie
Reluându-ș proprietatea un greluș.