Cel puțin legănați-vă ramuri

 

Cel puțin, legănați-vă, ramuri,
străluciți, fericite neamuri
de dalii multicolore,
să fie vesele-aceste ore
câte-au rămas
înaintea marelui, singuratec popas.

Aș vrea să trăiesc în toate viețuitoarele,
să privesc, să privesc soarele,
s-aud toate glasurile, toate murmurile,
să-nverzească-n inima mea pădurile.

Stoluri de frunze și de ciuperci
să mă-ntrebe: «Nu vrei să-ncerci
viața noastră, nu vrei să fii
în toate-ale lumii cupe ciudate, vii?

Dar, Doamne, toate mi se par puține;
veșnicia va cădea peste mine
ca un bloc de-ntuneric. Și-atunci
am să vă uit, păduri frumoase, lunci.

Oricât aș fi trăit de multe vieți,
naive bucurii și dimineți,
în vremea nesfârșită le voi pierde…
Leagănă-te, codrul meu verde!