Sari la conținut

Ce putere și ce dar au acéste șapte taini

Ce putere și ce dar au acéste șapte taini
de Antim Ivireanul
5910Ce putere și ce dar au acéste șapte tainiAntim Ivireanul


Botezul iaste temeiu celoralalte taine și mai întâi decât toate la rânduială. Are mare dar și multă putére și fărde sfântul botez célealalte șase / taine nu pot face nici cu un mijloc pre om creștin. Care botez l-au arătat singur domnul Hristos, poruncind și apostolilor să-l săvârșască precum scrie la Mathei în 28 de capete zicându-le: Mergând, învățați toate limbile, botezând pre ei în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, învățând pre ei să ție toate câte am poruncit voao. Această taină ca și célialalte 6 taine are 4 pricini.

Cea dintâi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. / A treia iaste închipuirea și a patra iaste pricina cea săvârșitoare.

Pricina cea lucrătoare a sfântului botez și a tuturor celorlalte taine iaste Dumnezeu, carele lucrează cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului.

Materiia iaste apa cea curată fărde nici o amestecătură.

Închipuirea iaste chiemarea sfintei Troițe, precum s-au zis mai sus, adecă: Botează-să robul lui Dumnezeu, în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh. Amin.

Pricina cea săvârșitoare iaste ca să șteargă păcatul cel strămoșesc / și al voinței de la om și să facă pre cel botezat fericit, sfânt desăvârșit, viu și fiiu lui Dumnezeu, după dar.

Pentru sfântul mir.

După ce să săvârșaște lucrarea sfântului botez, urmează sfântul mir, cu carele unge preotul pre cel botezat. Materia mirului iaste untuldelemn, cu alte multe materii mirositoare. Închipuirea sunt cuvintele și rugăciunele arhiereului care le zice pre dânsul și numai singur arhiereul îl poate face și să dea la cei botezați de preot cu acéstea cuvinte: Pecétea darului Sfântului Duh. /Amin. Și sfârșitul iaste pentru ca să adeveréze pre creștini în credință și să ia putére asupra vrăjmașului.