Ce liniștiți sunt pașii Tăi

Ce liniștiți sunt pașii Tăi
de Traian Dorz

Ce liniștiți sunt pașii Tăi în mine când coboară
și pe-a iubirii mii de căi ființa-mi înconjoară!...
Ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului, năier, pe apa rugăciunii,

ca izvorârea din afund a stropilor spre unde,
ca taina harului profund când duhul mi-l pătrunde,
ca rouă cerului senin pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfășoară lin pădurea nemișcată,

ca șoapta dulcii adieri prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite,
ca zvonul pașnicei cântări din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări din noaptea Învierii...

Ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară...
—Ce liniștiți sunt pașii Tăi în mine când coboară!...

Acestă lucrare este considerată a se afla în domeniul public, fiind publicată în cadrul unor manifestări sau discursuri publice despre care se presupune că nu sunt sub licență.
În cazul în care lucrarea este supusă drepturilor de autor, va fi necesar ca acestă pagină să fie ștersă, reprezentând o posibilă violare a acestor drepturi. Acest format ar trebui folosit numai după ce s-a depus un efort rezonabil pentru a determina statulul lucrării.