Ce este "centrul"

Jump to navigation Jump to search
Ce este "centrul"
de Ion Luca Caragiale


La ce servește discuția de cuvinte, cârcota de vorbe seacă de miez ? la nimica decât la pierdere zadarnică de vreme. Poporul român, cu minte și fatalist din fire, a avut totdeauna această credință.

Dacă te apucai cu un român get-beget la vorbe, pe la nămiez, când e soarele'n putere, și-l întrebai: Măi Mușate, ce e acuma, zi ori noapte ? - badea se scărpina sub căciulă, se gândea câtva, te măsura cu ochii să vază ce fel de negustor ăi fi, și-ți răspundea: Apoi de ! domnule, zi este. Dar dacă, iubitor de cârcotă, de cei cu sămânță de vorbă, vreai să deschizi cu românul discuție din chiar senin numai de dragul discuției, și te apucai să-i zici: Ce spui tu, măi badeo ! nu vezi că-i noapte ? - Mușat își îndrepta căciula și, fără să mai stea la gânduri, îți răspundea scurt: Apoi de ! domnule, o fi și cum zici dumneata !

Așa mergea lucrul cu badea Mușat al nostru pe când nu se știa la noi ce fel de negustor să fie acela - avocatul.

Astăzi, mulțumită propășirii și civilizației, foiește în sânul poporului român un număr nenumărat de acești răsucitori de vorbe, care de care mai viteaz la limbă și mai vrednic a-ți spune dela obraz că la nămiez e noapte. Când, în viața practică, avocatul are să ia dela badea Mușat, atunci două și cu două fac nouă; când are să-i dea, patru și cu patru fac trei. Fatalist ca fatalist, dar de ! e vorba de dat și de luat, și după aceea, de când cu formele astea nouă, a trebuit să-și mai piarză badea câte ceva din rugina lui. S'a încărcat Mușat de Doamne-ajută, a intrat în cârcotă cu avocatul - începe să spună și el una două: Măi neiculiță'n sus, măi omule'n jos, așa să trăiești, mai socotește odată că nu face atâta... Și cu cât badea nu se lasă, cu atât i se încarcă mai rău socoteala. În zadar țipă dreptatea în bietul om, geaba tot arată el răbojul și face socoteală lămurită și dreaptă în frica lui Dumnezeu: avocatul îl ia la zor cu gură de Târgoviște, și bietul Mușat, dacă vede și vede, ca să scape de tâcâitura ceea de moară stricată, închee cearta cu: Poate, domnule avocat, o fi și cum zici dumneata. Mușat e tot fatalist; deși uneori alunecă și el până la un loc în cârcotă de vorbe, târît de împrejurări și de istețimea avocaților, totuși nu uită până în sfârșit adevărurile moștenite dela părinți:

Vorbă multă sărăcia omului,

Cu vorbe laptele nu se face brânză, nici apa de gârlă oțet de trandafir, - și

Dreptatea una este sfântă, ca și adevărul adevărat unul.

  • *

Povestea lui Mușat cu cârcotașul: așa o pățirăm și noi cu Presa marelui bărbat de Stat.

Nu știm cum, mai zilele trecute, în naivitatea noastră, uitarăm proverbele că chelului despre chelie să nu-i spui vreo istorie, și când e chelul la masă de tigvă să nu te dai în vorbă, și nervoși cum suntem, nici una nici alta, ne apucarăm să spunem cititorilor basmul Băncii de București; de ce ? de hazul lucrului doară, nu ca vreo nouă descoperire a noastră, de vreme ce lucrul acesta este pâră veche și basmul nostru îl știu de mult toate babele. - Să te mai ții, după aceea, cârcotă de cuvinte cu foaia marelui om de Stat ! Nu-i vorbă ! avocatul nostru era de seamă, dar și Mușat nu s'a lăsat, că dreptatea una este sfântă, ca și adevărul unul. Ba e tunsă, ba e rasă, dintr'una 'ntr'alta, veni și întrebarea că ce-o fi aceea - Centrul ? Noi, ca badea din poveste, răspunserăm într'o doară că Centrul este o nimica toată, un grupușor, un grupuleț, mic la stat mare la sfat, mai mare daraua decât ocaua, o nucă de jucărie cu coaja umflată și lustruită dar fără miez, și așa mai departe câte știam și vedeam și noi ca tot târgul.

La acestea, marele bărbat de stat ne răspunde prin gazeta d-sale: Nu-i adevărat ce spuneți voi și tot târgul; din contra, Centrul este un mare partid. Noi de colo: Domnule avocat, ia răbojul, și să-ți numărăm bobocii ca să vezi și dumneata. - Nu-i adevărat, ne răspunde iar marele bărbat de stat, n'aveți idee de știința modernă: două și cu două fac nouă: Centrul este un mare partid.

– Ce-i de făcut cu avocatul ăsta ? ne întrebarăm noi atunci; și ca să scăpăm de tâcâitură, ne hotărîrăm a-i spune astăzi ca Mușat: De ! domnule avocat, o fi și cum zici dumneata.

  • *

Acum, lăsând de-o parte povestea înțeleptului Mușat, să vorbim mai puțin glumeț. Punem odată pentru totdeauna o întrebare organului marelui om de stat: la ce servește discuția de cuvinte, șicane de vorbă fără fond ?

Este Centrul un mare partid sau nu ?

Dacă ar fi mare, buzumflarea Presei n'ar avea înțeles: vorbele noastre nu l-ar micșora; orice am spune noi, el ar rămâne un mare partid. Nu e de loc firesc lucru ca cineva având mintea întreagă să se mânie pentru că un altcineva îi contestă o calitate vădită; în așa caz, contestatorul întâmpină cel mult o glumă în treacăt. Cei dela organul marelui bărbat de stat trebue să fi observat, că atunci când dumnealor fac în privința noastră socoteala avocatului ce are să dea lui Mușat, - atunci când din acea socoteală iese că partidul conservator este un grup nenorocit, de tot neînsemnat, uneori chiar că nu există de loc, noi nu ne sburlim, nu ne buzumflăm; ba tocmai dimpotrivă, cu cât dumnealor ne asupresc mai mult la socoteală, cu atât noi facem mai mult haz, - aceasta ne inspiră chiar câte un articol vesel, ceea ce nu displace din când în când cititorilor unui ziar serios.

Dar să nu ne uităm vorba. Daca Centrul este un mare partid, de ce Presa se supără de vorbele noastre ? daca este Centrul un mic grupușor, un mititel grupuleț, de ce mai atâtea vorbe și necaz ? ce folos ? Cu toate panglicele de fraze turnate în coloanele Presei, el, Centrul, așa rămâne - mic mititel. Și așa și este Centrul și nici nu poate fi altfel. În zadar, marele om de stat caută să îmbete lumea cu apă rece. Publicul nostru în scurt timp a făcut de multe ori trista experiență a acestui fel de îmbătare gratuită; astăzi - ca să întrebuințăm o expresie banală, un lieu commun - deși încă tânăr în viața constituțională, este din nenorocire prea sceptic, aproape blazat, așa că de-ar fi cineva meșterul meșterilor nu-l mai poate ameți cu simple declamații.

  • *

În câteva rânduri foarte ușuratece ale Presei de alaltăieri, în care se demonstră iarăși că partidul conservator aproape că nu există, suntem somați de marele bărbat de stat ca, pentru a-i dovedi noi contrariul, să-i spunem numaidecât cine este șeful partidului nostru, căci - zice d-sa - fără de un șef nu există partid. Minunată logică ! Această teorie modernă, foarte modernă, de sigur este o invenție proprie a marelui om de stat. Să vedem însă cum se potrivește ingenioasa invenție modernă la lucrurile vechi din lumea aceasta.

Mai întâi să lămurim un lucru. Existăm noi partidul conservator câtuși de puțin sau nu existăm de loc ? Negreșit, de vreme ce marele om de stat este foarte mult necăjit pe noi, trebue din parte-ne să fi existând câtuși de puțin. Astfel dar, luând față cu publicul drept certificat al existenței noastre chiar supărarea marelui om de stat împotrivă-ne, ...dar gluma aceasta este prea veche, s'o lăsăm deci deoparte. Partidul nostru conservator, concedem că nu are de șef o anume persoană; acesta este un lucru firesc; acest partid are în fruntea lui, ca șef, nu o persoană, ci mai multe, toate independente personal, dar al căror conducător este un principiu statornic cu privire la politica țării în lăuntru și 'n afară. Așa constituit, partidul conservator a guvernat ca atare și va mai guverna iarăși, tot ca atare, când jocul instituțiilor constituționale îl va readuce la cârmă, cum neapărat trebue să prevază orice om cu judecată.

Acestea zise, somăm la rândul nostru pe marele om de stat - și sperăm a nu fi așa de modern teoretici, cum fuse d-sa în somația ce ne-a făcut - îl somăm să ne spună: oare un șef în teorie este de ajuns pentru a avea în practică un partid ? Noi suntem un partid fără șef personal, fie; Centrul însă, știe o lume, este un șef, fără partid. De aceea acest partid, acest mare partid, Centrul, n'a guvernat, nici va guverna cândva ca atare, precum experiența ne-o arată cât pentru trecut, precum judecata ne-o explică cât pentru viitor. Și încă ceva: marele om de stat ne-a somat să-i spunem numele șefului partidului conservator; îi spuserăm; noi îl somăm, la rândul nostru, să ne spună, nu numele șefului partidului Centru, căci acest strălucit nume s'a afișat cu acest titlu la toate răspântiile, într'un chip vrednic a face invidioși pe cei mai vestiți autori de reclame americane; îl somăm să ne spună vreo câteva nume mai de seamă d'ale membrilor Centrului.

  • *

Mare, mic, fie oricum ar fi, să vedem ce este în esența lui acest Centru. Să vorbim răspicat. Ce rol joacă în țara noastră Centrul ? Cu conservatorii conservator, cu radicalii radical, dar totdeauna - zice marele om de stat - temperator. Acesta este cuvântul cel mare.

Care va să zică avem un număr de temperatori, cari stau în slujbele statului și când o partidă și când cealaltă este la putere. Temperatorii constituesc Centrul și acesta are de șef pe un mare bărbat de stat eminamente temperator, care stă pe jețul ministerial tot așa de comod și când cabinetul este conservator și când e radical. Această strânsură de temperatori se poate numi asociație, consorterie în scopuri individuale, în niciun caz însă nu se poate numi un partid politic, pentru că - fie-ne permis a da și noi marelui om de stat o teorie pe cât de politică pe atât de morală - partid politic se numește o seamă de oameni, a căror acțiune comună se întemeiază pe niște principii cu privire la viața publică, iar nicidecum pe vederi și tendențe de parvenire personală a respectivilor.

Așa este Centrul; și desigur este un mare om de stat acel ce a născocit acest mare partid. Bună negustorie, dar tristă morală !

  • *

În sfârșit, ca să o luăm iar pe partea practică, câți, câți sunt acești temperatori pe tot pământul românesc ? Să socotim constituționalicește, pentrucă Centrul este eminamente constituțional. Câți au fost trimiși de națiune în Parlament, spre a o reprezenta în cestiunea cea mare a revizuirii ? În Cameră, d. C. Boerescu, fratele mai mic al marelui om de stat; în Senat, marele om de stat însuși și dd... (?) Și nu mai întrebăm dacă acești domni temperatori au căpătat mandatul lor ca fiind membrii ai marelui partid Centrul. Așadar, nu prea sunt mulți, cum vedem, și astfel căta să fie. În fața lumii, fie dânsa chiar demoralizată, nu poate căpăta cineva crezare și ascendent adevărat decât prin consecuență și tărie morală.

Ca să încheiem dar pentru astăzi cârcota de cuvinte cu Presa, ne întoarcem iar la vorba răzășească cu care am început. Coaja mare nu umple nuca seacă; și oricât de viteaz la limbă ar fi avocatul, care ne tâcâește mereu despre ce și cum ar fi să fie marele partid temperator, noi îi răspundem cu zicătoarea lui Mușat: De-ai avea și șapte limbi, adevărul n'ai să-l schimbi !