Castelanul

Castelanul de George Coșbuc

Spaima nopții-ntunecate
Tot mai multe spaime-adună,
Pân-o rade vr-o furtună
Restul muced de cetate!
Au căzut și stâlpii porții,
Turnurile cu suișuri;
Nu se vede din tufișuri
Tot acest castel al morții,
Iar din lumea câtă fu
Singur castelanul este
Viu rămas, ca-ntr-o poveste,
Uhu, hu!

Singur el în sala rece
A strămoșilor, nepotul
Celor ce or pieri cu totul
Când și el se va petrece.
Între-un Mars de bronz și-un faun
Șirul pânzelor arată
Toată seria-ngropată;
Iar, în fața lor, pe-un scaun
Stă de ani cum stă și-acu
El, cel viu, cu ochii țintă —
Huhurezu-n turnuri cântă
Uhu, hu!

Putrezit de multă vreme
Se scufund-acoperișul;
Colbuit, păienjenișul
Peste scuturi vechi și steme,
Ca un giulgiu murdar s-anină.
Atmosfera e greoaie,
Pică picuri rari de ploaie
Pe parchetul în ruină.
Și-ntr-acest locaș ce fu,
Cu strămoșii săi el moare,
Singur și ascuns de soare.
Uhu, hu!

Noaptea, când scăzută luna
Printre nori spre-Apus purcede
Tot așa pe jelț îl vede
Mut și mort ca tot-dea-una.
Vântul geme-a groază-n ramuri,
Iar prin tinzi, prin sale zboară
Lilieci ce se strecoară
Printre ierbi, pe sparte geamuri.
El e nemișcat și-acu;
Cad pe păru-i, iuți se urcă
Și prin barbă i se-ncurcă
Uhu, hu!

Vântul draperii desparte
Și-n perdele scormonește.
Când vr-o ușă se trântește
Undeva pe-un gang departe.
Furios răsună golul
Dintr-o sală-n tr-altă sală ;
Cad bucăți de tencuială,
Și-ngrozit svâcnește stolul
Liliecilor acu.
Crapă zgomotând tavanul,
Nemișcat stă castelanul —
Uhu, hu!

Iar când slaba lumânare
Ori de-un liliac atinsă,
Ori de-al nopții vânt e stinsă:
Castelanu-n nemișcare
Și prin bezn-așa rămâne
Tot cu ochii spre tablouri —
Vin pe vânt din văi ecouri
De lătratul vr-unui câine,
Iar din gangul care fu
Zboară peste-adâncul văii
Tristul vaiet al cucuvăii —
Uhu, hu!

Cântă-n sat acum cocoșii,
Ziua-ncepe să s-arate —
El cu ochii pe perete
Tot își numără strămoșii.
Urgisind să aib-o soartă
Cu «mojicii» lui din vale,
N-em păcatul vremii sale
Stăruiește’n lumea moartă,
Fiii al lumii ce trecu:
De-ai săi-moși să fie-aproape
Și-ntrun loc ei să se-ngroape,
Uhu, hu!