Casa copilăriei
În ograda cu zăplaz rupt: o vrabie moartă.
Odăile sunt pustii și aplecată fiecare poartă;
Din plopii triști foi galbene se rup,
și mângâie fereastra ca mâinile, un trup.
Aici, pe sub ruine, îmi doarme copilări.a
Liniștea se lasă cu bufnițele pe acoperiș.
Mai departe pustiul a ’ntins păiănjeniș
și pretutindeni domnește zădărnicia.
Suflete! Nu ești și tu, ca vrabia căzută acolo în ogradă?
Copilăria ta, e-acum păsărilor de noapte, pradă.
Unde să-ți cauți clipele, mărgele de mult pierdute?
Dărămăturile ți le-au acoperit neînduplecate și tăcute.
Încerc, amintirea ca pe o flacără ușoară, să mi-o stâng.
Bufnițele s’au trezit și plopii de milă se încovoaie.
Ascult cum se preling pe streșini ultimele picături de ploaie,
Și mi se pare că sunt stelele copilăriei care plâng...