Cartea de aur: Palatul fermecat

Jump to navigation Jump to search
Cometa lui Odorescu Palatul fermecat de Alexandru Macedonski
(Cartea de aur)
Dramă banală


Strălucitele zile ale vieței au început să-și veștejească aurul pentru mine, dar iată-mă avut — și încă avut cum n-a fost altul — căci, ca să-mi treacă urîtul, numai pentru locuința ce am pus să-mi ridice am vărsat banii poșor.

Fațada ei se întinde pe o lungime de un kilometru și e din marmoră albă, mîngîiată de soarele Aticei. Ea și aduce întrucâtva cu a unor clădiri din India, deși le întrece cu mult, după cum visul și basmul au întrecut întotdauna realitatea. Arcuri nemăsurate de porți îl străpung din o sută în o sută de metri, și, de pe platforma necontenită a scărei lui de cîte cinci trepte, aleargă nesfîrșita colonadă de onix care, singură ea, a costat o sută de milioane. Ce este interiorul acestui palat cu greu se poate spune. El a întrecut cu desăvîrșire Casa de aur a lui Neron, unde erau săli îmbrăcate în plăci de sidef, de fildeș și de baga, și unde altele își aveau pereții cu totul coperiți cu aur și argint...

Fiindcă ce nu face banul atunci cînd voința și închipuirea urmăresc să dobîndească printr-însul desfătarea fiecărui simț omenesc, și cînd îl mai schimbă în iluzie a gloriei și a nemurirei, precum și în himeră a dragostei și a prieteniei?

Fațada clădirei ce dă asupra gradinei, pe care o prelungește nemăsuratul parc cu braniștele lui de copaci, ale căror frunze sunt uneori de tot albe și alteori de tot roșii și chiar albastre, este o altă minune. Se agață de ea o lume de plante urcătoare, iar trandafirii, după ce îi cuceresc împreună cu glicinele culmea, se prăvălesc de-a lungul zidurilor tot de marmoră și împrejurul ferestrelor și ușilor încadrate în chenare de lapis-lazuli, agată și jasp-sanguin, spre a se surpa în tumultoase cascade de argint, de aur, de purpură, pe cînd potirele mov ale florilor glicinei cîntă cu o notă melancolică pămînteasca zădărnicie.

Un mic tren subteran, ale cărui stațiuni se deschid în subsoluri, înlesnește serviciul, ce se face astfel cu repeziciune dintr-o parte a palatului în alta.

E de prisos a se vorbi de luxul cam rece dinăuntrul lui, dar asupra unora din falsele ferestre ce se întîlnesc ici-colo în încăperi, se poate stărui cu oarecare luare-aminte. La drept, ele nici nu sunt ferestre, deși au toată înfățișarea lor, ci numai niște pînze cinematografice ce te trec mările și oceanurile spre a te purta cînd în o țară, cînd în alta și a-ți da putința să le vezi pe rînd minunile.

Remarcabil mai este în zisul palat că una din sălile lui este sferică și că cei mai meșteri turnători de sticlă au izbutit s-o facă pe loc din una și aceeași închegare de cristal, pe care au schimbat-o apoi în una și aceeași oglindă.

Hăul pe care această sală îl înfățișază este spăimîntător, și se zice că cine s-ar pomeni fără veste în ea ar putea ușor să-și piardă mințile.

În sala bibliotecei — bibliotecă de altminteri închipuită, căci nu se află în ea decît o singură carte, — te așteaptă ironia nemărginitei surprinderi de a citi pe legătura acestui volum așezat pe o masă de aur, titlul de: Cartea Cărților. În fond însă, întocmită precum se poate vedea, ea este din foi ce nu sunt decît titlurile de rentă ale mai tutulor statelor, numele pe care îl poartă pare astfel cu totul legitim.

Dar cîte n-aș mai putea spune despre fermecatul meu palat, dacă, cu toate sutele de milioane ce am cheltuit pentru a-l ridica, nu s-ar întîmpla că tocmai în acest moment să voi să fac o țigară și, deschizîndu-mi tabacherea, să n-o găsesc pe ea într-însa.