Camee

Camee
de Alexandru Macedonski


I - CUVÂNTUL

Cuvântul nu costă nimic...
Pe om poți ușor să-l supui,
Promite orice și oricui
Și fă-ți din dușman un amic.
Cu vorbe un Wertheim. descui:
Fii mare, dar zi că ești mic:
Cuvântul nu costă nimic!

II - NU TREBUE

Nu trebuie filosofie
Nici carte prea multă în lume..
Profită de-a ei nerozie
Când caută să te sugrume:
S-aduni cât de mare-avuție,
Să aibi cât de mare renume
Nu trebuie filosofie!

III - CINSTITULE

Cinstitule, trist visător,
Îți lași copiii sărmani,
Ești singur, un biet cerșetor
Cu fruntea brăzdată de ani...
Stomachul ți-e gol și n-ai bani,
Și vai! ești nemuritor
Cinstitule, trist visător!