Calul cardinalului Batori

Calul cardinalului Batori de Vasile Alecsandri

Bator Cardinalul, ușurel de minte,
Pe-un cal alb de spume fuge tot-nainte

Peste văi și râuri, peste munți de-adrept,
Făr-a-ntoarce capul rezemat de piept,

Căci i-e teamă-n suflet, teamă să zărească
A lui Mihai Vodă umbră vitejească!...

El dedese pradă oastea-i de Magnați
Românilor aprigi de peste Carpați,

Ș-acea oaste mândră, multă, strălucită,
Parte zace moartă, parte-i risipită!

Fuge Cardinalul!... Împrejurul lui
Vâjâie și-l mustră boarea vântului

Îl mustră și munții cu nouri pe frunte.
Și codrii îl mustră și șoimii de munte!

Iar când obositul, cuprins de fiori,
Vrea să s-odihnească în poieni cu flori,

Florile îndată se prefac în spinuri,
Poienele negre scot aspre suspinuri

Și când el aleargă la vre un izvor,
Apa se roșește, se preface-n nor!

Și când el la umbră cată să pătrundă
Codrii gem, copacii scutur-a lor frunză!

Și din munți, din codri, din văile-adânci
Îs mii de fantasme căzute pe brânci.

Triste, șovăinde, amenințătoare,
Palide ca moartea, ca ea-ngrozitoare,

Împiedicând zborul albului fugar
Și strigând în cale-i cu vuiet amar:

«Blstem ție, Bator! Tu ce cu rușine
«Fugi lăsându-ți oastea murind pentru tine!»

Calul se-nfioară! El cearcă-napoi
Să-și ducă stăpânul în foc, la război.

Și cumplit nechează, și cu mult dor plânge
Întorcându-și capul spre câmpul de sânge.

Că el Cardinalul! Cată-ndărăt... Vai!
«Iată-l! strigă, iată grozavul Mihai!»

Și nebun de spaimă, rugând, Cardinalul
Face cruci o sută, îți îndeamnă calul,

Dar sirepul falnic stă!... ș-oftând din greu
Cade mort de jalea stăpânului său!