Calul, vulpea, lupul

Jump to navigation Jump to search
Calul, vulpea, lupul
de Ion Heliade Rădulescu


O vulpe copilandră ce-abia se apucase
De-aceea ce-nvățase,
Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani,
Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani...

Porni din vizunie,
Prin crâng se tot coti,
Ieși într-o câmpie --
Ș-odată se opri.

Un cal slobod aicea păștea în voie bună;
A vântului suflare prin coamă-i se juca,
Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta,
De latele-i copite pământul se detună.
Dar biata speculantă cal încă nu văzuse;

*


Se uită, îl măsoară,
Și ochii-n cap îi joacă
Și dinții-n gură-i toacă...
Se-ntoarce, se strecoară,

Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse.
Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește:
"Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește,
Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc,
Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc.

Aoleo, dragă cumetre!
E un zdravăn chilipir,
D-aci poți, zău, să te umfli
Și în burtă, și-n chimir."

Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește)
Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus
La căpătâi n-a scos-o; dar ia îmi povestește,
Urechile lungi are? Sau coarne nalță-n sus?

Sau dinți mistreți spumează?
Mustăți, gheare zărit-ai?
Vrun muget auzit-ai?
Vro trombă naintează?

Vro coadă măciucheată, vrun cap pletos și mare,
E roșu, pătat, negru, gălbui? Ce piele are?" [1]
"D-istoria naturii o știi că n-am habar,
Nu mă cunoști de dascăl, geambaș ori maimuțar.
La ce mă-ntrebi, cumetre, nu mă pricep de loc:
Îți spui că-i «ăla mare, un frunteș dobitoc»."

Așa vorbea-ntre ei
Meseriașii mei;
Și-n sfatu-nsuflețit
Nici prinseră de veste
Când, iat', au și sosit
La locul de poveste:

Chiaburul, teleleica, acum gătea de masă.
Iar calul, cât îi simte, pășunea pe loc lasă,
Pe loc în vânt înalță cap falnic, fioros,
Și nările-i se umflă; un ochi înfurios
Albeața-ntreroșaște, lumina ațintează,
Și coama-i se zburlește și coada-i undoiază;
În jos capul avântă, azvârle dinapoi
(Nu sufere cel slobod lupi, vulpi, tigri-cotoi);
Pe câmp d-a lungul fuge și tropotu-i detună
Și bubuie pământul și luncă, crâng răsună.

Dar vulpea e vicleană,
Și viclenia zboară;
O ia după poiană,
Prin tufe se strecoară

Și iese înainte, când calul se oprește,
Și-ncepe să-i vorbească, nu aspru, ci vulpește:

"Stăpâne, plecăciune!
Sunt roaba dumitale.
Ești slobod și e jale
Cu-atâta-nțelepciune

Să umbli preste câmpuri. Îți spun, drept datorie,
Că noi, câteva fiare, avem tovărășie
Dreptatea să cunoaștem [2], curând să dezrobim
Juvinii, dobitoace și slobozi să trăim.

În astă eterie ce pravili mari gătește,
Un lup cu coada lungă, vestit republican,
În sfaturi prezidează, înduplecă, -ntărește,
Încât i s-a dus vestea acestui gâligan.
Eu viu ca să-ți propunem a te uni cu noi.
Dar, ia, și prezidentul sosește dinapoi

Și va să-ți dezvelească
Materia frățească.
Să spui lui cum te cheamă, că el pe loc te-nscrie
În condica cea mare și-ți dă și vrednicie."
Iar calul, ce prea lesne cu omul se-nvoiește,
De coada titirită a vulpii se-ndoiește
Și cugetul viclenei îndată îl pătrunde;
Și, făr-a pierde vreme, rânchează și răspunde:

"Jupâni republicani,
Vestiți americani!

D-aveți așa dorință al meu nume să știți,
E ici scris pe potcoavă. Puteți să mi-l citiți."
La aste vorbe vulpea îndată o sfeclește,

În laturi cam privește,
Încet coada își strânge, se trage la o parte.
"Cât pentru mine, zise, vă spun că nu știu carte,
Căci răposata mamă, fiind cam scăpătată,
Și tata, fără slujbă, la școală nu m-au dat;
Iar domnul lup se trage din casă lăudată,
Și cartea, câtă este, de rost o a-nvățat."
Domn lupul, greu la ceafă, ce punga-i cam secase

Și mațu-i leșinase
Și burta începuse să tot îi ghiorăiască,
Se duse să citească.
Iar calul, ce sta gata cu numele-n picior,
C-o bună lovitură ți-l culcă binișor.
Avântă iarăși capul și fuge ninchezând;
Iar vulpea o tulise republica plângând.

Deslușit ne dovedește
Fabula ce am citit
Că viclenii își fac planuri,
Dar nu-n veci au izbutit. [3]

1838

Note[modifică]

[1] De pe atunci se formase soțietatea rodiniană, ce în numele dreptății se arma cu calomnia, nedreptatea și despotismul cel mai crunt.
[2] Aluzie la căpitanul zișilor de atunci liberali, care după ce își risipise în orgii toată starea paternă, deveni organ unei politici din afară foarte funeste și formă școala celor de astăzi tulburători de meserie.
[3] Cât pentru cal, fiecare poate vedea că este aluzie la libertatea veră națională, ce pe atunci se opunea eteriei de calomniatori din care făceau parte toți ceilalți actori ai acestei fabule, lupul cu vulpea și cu toate fiarele numite tigri-cotoi, după chipul și fizionomia și gesturile lor.