Sari la conținut

Calendar literar și artistic pe 1909/Ioan A. Bassarabescu

E născut în Giurgiu, în 17 Decemvrie 1870.

Părinții săi sunt: pitarul Alexandru Bassarabescu, fost primar al Giurgiului, și Eliza născută Starostescu Boteanu.

Războiul din 1877 a silit familia să se așeze in București unde și alte afaceri o reclamau. Aci scriitorul și-a făcut toată învățătura urmând și absolvind liceul Sf. Sava și facultatea de litere. În 1896 a fost numit profesor, și azi funcționează ca atare la liceul din Ploești.

Întăile încercări în literatură datează din școală.

În 1894 și 1895 a colaborat neîntrerupt la Revista Nouă, iar de la 1895 până în timpul de față la Convorbiri Literare.

În 1903 a publicat în editura librăriei Socec un volum intitulat Nuvele. După trei ani, în 1906, scoate în editura „Minerva" un nou volum: Vulturii și în „Biblioteca pentru toți“, volumul intitulat Norocul.

La îmbogățirea literaturii pentru copii a contribuit colaborând cu schițe și nuvele pentru tinerime, în „Revista Copiilor” a D-lui Speranță, precum și prin volumele „Bibliotecei copiilor” a D-nei O. Maior din Sibiu.

Soția sa, D-na Ecaterina Basarabescu, s-a distins în urmă prin admirabilele sale traduceri, din Maupassant, publicate în „Convorbiri Critice”, și iscălite cu pseudonimul Irena Mohor.