Călătorie în Africa/Tovarășul meu de drum

Jump to navigation Jump to search


Mă aflam de o lună la Biariț, oraș mic, pierdut în fundul golfului de Gasconia, pe țărmurile Oceanului, și îmi petreceam zilele într-o necurmată plăcere. De la fereastra salonului meu, ochii mei se primblau fără sațiu, când pe albastra și mult măreața întindere a mării, când pe tainica nemărginire a cerului. Închipuirea mea, urmând zborul ochilor, se legăna pe vârful argintiu al valurilor și, lunecând până în fundul orizontului, mergea adeseori de se oprea, ca o pasăre călătoare, pe catargele corăbiilor ce treceau în depărtare. Câte voiajuri plăcute am făcut astfel! câte țărmuri frumoase am vizitat, fără a mă mișca de pe jilț!

Când răsărea soarele și întindea un văl de aur pe fața oceanului, mă coboram degrabă pe malul nisipos și mă aruncam în valuri.

Răcoarea lor mă pătrundea și îmi cauza o mulțumire nespusă; mișcarea lor mă legăna ca pe un copil în brațele mamei sale. Însă, deși câteodată îmi treceau pe deasupra capului valuri mari și mă făceau să înghit fără voie apă amară și sărată, deși altă dată ele, zdrobindu-se chiar în pieptul meu, îmi frângeau șalele și mă dau peste cap, aceste mici întâmplări adăugau o nouă mulțumire petrecerii mele de înotător.

Într-o zi, însă, marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decât obișnuit, înotând pe spinare fără a vedea încotro mă îndreptam, căci ochii mei, țintiți pe bolta cerească, admirau formele fantastice ale norilor.

Deodată capul meu se ciocni de un alt cap ce venea spre mal, și carambolul fu atât de tare, încât mă cufundai amețit, până ce atinsei fundul. Fiind însă că nu aveam gust nicidecum de a rămânea acolo, mă izbii puternic în sus, și într-o clipală părui în fața apei, boldind ochii de jur împrejur cu oarecare spaimă. Atunci văzui chiar lîngă mine, ieșind din mare, capul cu care mă ciocnisem și care era dreapta proprietate a unui tânăr englez.

Ne uitarăm unul la altul cu multă mirare și puțină mânie și, închinându-ne apoi ca într-un salon, legarăm o convorbire foarte interesantă între noi:

-- Frumos carambol am făcut împreună! Oceanul a slujit de biliard și capetele noastre de bile.

-- O! ies.

-- Te-am lovit tare?

-- O! ies.

-- Îmi pare foarte rău. Te-ai cufundat adânc?

-- O! ies, până în fund.

-- Ca și mine; și ai înghițit ceva apă sărată ?

-- O! ies, ca vro două litre.

-- Și eu nu mai puțin. Ești englez, domnule?

-- O! ies; dar d-ta ?

-- Român!

-- De la Roma?

-- Ba de la Moldova.

-- Hau!

Trebuie să fac aici o observare. În convorbirea englezilor cuvântul afirmativ O! ies! (așa) și exclamarea hau! joacă un rol foarte mare; ele corespund cu caracteristicul îhî și cu poznașul elei al românilor.

După această scurtă convorbire, englezul și eu plecarăm către mal, înotând unul lângă altul, și, pân-a nu ajunge, tovarășul meu zise:

-- M-am scăldat astă-primăvară la Cadix în Marea Mediterană și m-am înecat de două ori...

-- Și n-ai murit nici o dată?

-- Nu.

-- Bravo! Ești tare la viață.

Englezul meu începu a râde cu mulțumire și mă întrebă de cunoșteam Cadix?

-- Nu-l cunosc încă, îi răspunsei; dar am de gând a pleca din Biariț peste trei zile, pentru ca să întreprind un voiaj în Spania.

-- Hau!... Ai de gând să mergi în Spania?

-- Dar; am de mult dorința de a vedea această țară plină de minuni.

Englezul se opri puțin, înotând în loc, și îmi zise:

-- Domnule, am făcut cunoștință împreună prin un chip neobișnuit, lovindu-ne în capete și înecându-ne pe jumătate, pân-a nu ne vedea la față. Toate aceste împrejurări mă fac a dori cunoștința d-tale mai de-aproape și mă îndeamnă a te ruga să-mi dai voie ca să te întovărășesc în călătoria d-tale.

Această propunere neașteptată mă făcu și pe mine să mă opresc în loc și să arunc un hau englezesc.

-- Bine, domnule, îi zisei, nu este o lună de când ai vizitat Spania, și acum vrei iar să începi acest voiaj ?

-- O! ies! dacă mă primești ca tovarăș de drum.

-- Te primesc cu mare mulțumire.

-- Când plecăm?

-- La 18 a lunii, adică peste trei zile.

-- Și unde ne întâlnim în ziua plecării?

-- În Baiona, pe Piața de Arme.

-- Prea bine; adio.

-- A revedere.

Iată cum se întâmplă de-mi găsii un tovarăș de călătorie tocmai în fundul Oceanului.