Cîntec de toamnă

 

Cum zbor departe rîndunele
Rămîi cu ochii duși la ele…

De-atîtea ori le-ai mai văzut
Cum au plecat și s-au pierdut
În zarea unui cer mai blînd,
Din aripi fine fluturînd —

Și totuși stai așa mîhnit,
Cu ochii-ntorși spre răsărit.

 Căci ce mai vezi pierind în vînt
Iluziile tale sînt,
Și tinerețe, și iubire
Și nchipuiri de fericire.

Și dacă, cu-altă primăvară,
Veni-vor rîndunele iară,
Așa cum au plecat pe rînd
Din aripi fine fluturînd, —

Al vieții fir mereu se toarce
Și niciodată nu se-ntoarce;

Și de-au pierit, s-au dus pe veci,
În depărtări pustii și reci,
Și tinerețe și iubire
Și-nchipuiri de fericire.

Și toate cum au fost vor fi,
Tu singur nu te-i regăsi;
Și toate cum au fost rămîn,
Tu: tot mai singur, mai bătrîn.