Cât de mult, sufletul meu…

 

Trecem prin azi și prin mâine,
cum am trece prin poem,
până dincolo de pâine,
întru toate e un semn.
 
Îmbătat de cerbi și zare,
eu împovărez un vers,
risipesc în pași uitare
într-un cerc de gol imens.
 
Nu e cine să mă plângă
de Crăciun cu un colind,
numai Cerul nu m-alungă,
pasul beznei suferind.
 
Liniștea din ieslea nopții
mai palpită în cuvânt,
stau la sfat viii cu morții
și se ceartă pe mormânt.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.