Cântecul unui giune român din Anovlahia

 

Nu-n politie, ci la sat,
Care-i zic la noi Vlahor,
De români împoporat,
M-a cuprins duios amor,
Fiica unei văduvi bune,
Între fete chiar minune!

Zis-am: Mamă, o dulce stea
Luminează-n a ta casă,
A ta fată mi-e mireasă
Ș-o voi duce-n casa mea,
În viață ca să fie
A românului soție.

Ah, nu știți în ochi, în față
Câtă grație și frum˘seață!
A ei buze erau scrise
Chiar cu roș de trandafir,
Sărutarea ei văpsise
Ș-a mea buză de profir.

În trei râuri limpegioare
Spalai roșul buzei mele,
Însă unde roșioare
A văpsit râuri trustrele,
Roș văpsis-a mărei prund
Ș-a ei ape pănă-n fund!