Cântecul din urmă (Constantin Morariu)

 

Sură-i iarna și geroasă
Ca o babă somnoroasă...
Și tot cască și mocnește
Și în jurul ei lățește
Dor de somn și de visare,
De pitici pe zmei călare…

O! De-ar trece, s-apuc iară
Săltăreața primăvară!…
Și s-ascult din cea grădină,
În poleiu de lună plină,
Cântec de privighetoare,
Cu cireșii albi în floare…

Albe mi-s bietele plete!
Albe!… Dar cu-atâta sete
Vine iară să-mi înșire
Nemiloasa amintire
Clipele de fericire
Ce mi-a dat a Ei iubire…