Cântece (Topîrceanu)

 

I

O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur; omătul târziu
Pătează aleele mute
Și parcul e încă pustiu.

Văd iarăș’ castanii și plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.

Și pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut
Pe bancă o foaie uscată,
O frunză din anul trecut...

II

Frumoasă ești, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Și printre crengi adie abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc subt rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă ești, pădurea mea,
Și singură ca mine...