Cântece și sărutări (Alecsandri)

Jump to navigation Jump to search
Cântece și sărutări
de Vasile Alecsandri


POETUL

Ah! câte glasuri de armonie
În al meu suflet cântă duios,
Toate, uimite, se-nchină ție
Când te-arăți mie,
Înger frumos!

Albă româncă! tu pentru mine
Ești adierea lunii lui mai.
Darul iubirii, cerescul bine,
Naște și-mi vine
Din al tău grai.

Privește-n lume mărețul soare
Cum răspândește veseli fiori.
El dă o rază învietoare
De orice floare
Ivită-n zori.

Privește-a nopții mândră coroană
Cum lasă-a ninge stele din ea.
De orice suflet care-n cer zboară
Lin se coboară
Câte o stea.

O, dulce înger de dezmierdare!
De-ai vrea, unită cu dorul meu,
Să-mi dai, ferice, o sărutare,
De-orice cântare
Aș cânta eu,

N-ar fi în ceruri dalbe lumine,
Nici flori pe lume s-ar legăna,
Pe câte versuri de amor pline
Eu pentru tine
Aș suspina!

ROMÂNCA

Când primăvara cu lărcimioare
În locul iernii vine zâmbind,
Inima, dulce privighetoare
Scăldată-n soare,
Cântă iubind.

Dar când se luptă țara-n durere,
Tot omul tânăr și simțitor
Trebuie să-i deie cu-a sa putere
O mângâiere
Ș-un ajutor.

Când țara geme sub apăsare,
Mai bine-mi place s-aud sunând
Un răcnet aspru de răzbunare
Decât oftare
De amor blând.

Versul iubirii duios străbate,
Focul poetic e răpitor,
Dar nu-s cuvinte mai înfocate
Ca libertate
Și viitor.

June poete! ascunde-ți dorul,
Căci nu e timpul de dulci plăceri.
Decât pe liră să cânți amorul,
Apără-onorul
Sărmanei țări!

Cântă-un vers falnic de re-nviere
Care s-aprindă sufletul meu.
Ridică neamul de la cădere,
Ș-orice-mi vei cere
Va fi al tău!

Iași, 1855