Cântarea slavei

Jump to navigation Jump to search
Cântarea slavei
de Alexei Mateevici


Voi, munți singuratici, moșnegi cununați
Cu stele în ceruri albastre,
În leagănul vostru de codri păstrați
În taină cântările voastre,
Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând
Din tainica voastră dumbravă
Se-nalță cu fală în sus, proslăvind
Nespusa a Domnului slavă.

*

În voi își deșteaptă plânsorile lor
Pădurile-n toamna târzie,
Pe când le apucă al luptei fior
Și-a vântului groază, mânie,
Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat
Prin tainica voastră dumbravă,
Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad
Vă cântă a Domnului slavă.

*

La voi m-a adus în cărările ei
A zilelor soartă săracă,
Pădurea cea mândră din ani mititei
Mi-a fost și iubită și dragă;
Cântarea frumoasă din codrii bătrâni
Dă strunelor mele viață;
Și mândre povești din strămoșii creștini
Truditul meu suflet învață, --
Povești — de pe când oameni sfinți locuiau
Prin tainica voastră dumbravă,
Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau
Nespusa a Domnului slavă.

*

Din văile voastre, în largul cuprins,
Privirea mea zboară departe
Și-n mintea mirată răsare aprins
Fiorul măririlor moarte...
Un cântec de jale eu parcă aud,
Ce moare în zvonuri de ape,
El plânge frumoasele vremi ce-au trecut
A sfintei iubiri de aproape,
Vremi, de pe când lume multă venea
Prin tainica voastră dumbravă
Și scârbele lumii cei sfinți mângâia
Spre marea a Domnului slavă.

*

Nu mai vezi pustnici prin dese păduri,
Prin tainici dumbrăvi și poiene:
Vremi grele de patimi, păcate și uri
Venit-au amarnic viclene...
Dar știu eu, schimba-se-vor vremile iar,
Căci toate în lume se schimbă;
Așa-mi povestește bătrânul stejar
Cu-a frunzelor tainică limbă;
Iar slava Preasfântului este în veac,
Lucește în toată schimbarea,
Și răul și binele într-un șirag
Ne-urmează în veci îndrumarea.
Amarele vremi de păcate și uri,
Cum au venit — se vor duce;
Și iarăși în pacea umbroasei păduri
Luci-va a sfântului cruce;
Pătrunde-vor cântece sfinte de foc,
Prin tainica voastră dumbravă,
Copacul și fiara cea rea la un loc
Cânta-vor a Domnului slavă.

Adeseori vara, când soarele-n dungi
Verdeața bogată vă-nvie,
Porniți credincioși preaînaltei porunci,
Năprasnica voastră mânie.
Din urletul vostru, sub cerul nestins
Din ploaie cu trăsnete grele,
Se naște atunci, ca un fulger aprins,
Cântarea cântărilor mele.
Când vâjâie vântul, urlând mânios,
Prin tainica voastră dumbravă,
Atunci prin strune-mi răsună frumos
Nespusa a Domnului slavă.

Voi, munți singuratici, moșnegi cununați
Cu stele în ceruri albastre,
În leagănul vostru de codri păstrați
În taină cântările voastre,
Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând,
Din tainica voastră dumbravă
Se-nalță cu fală în sus, proslăvind
Nespusa a Domnului slavă.

Octombrie 1912