Cântă greierul

 

Sunt multe cântece stridente,
Eu cânt încet, timid și greu;
Pe mine nu m-ascultă noaptea

Decât copiii și nebunii;
Iar monotona-mi elegie
În loc să s-adreseze lunii,
Coboară-n taină spre pământul
Care pricepe ce cânt eu!

În glasu-mi pun o mângâiere
Ce place morților uitați,
Și când, orgolios, prin lume
Tu treci cu ochii duși spre stele,
Să nu disprețuiești, poete,
Pe cei spre umbră aplecați;
Cum vioreaua-și dă parfumul,
Eu cânt cu aripile mele!