Când toamna vântul bate

Când toamna vântul bate de Hildebrand Frollo

Volumul Inimă de Student, Poezii, București, Tipografia «L’Indépendance Roumaine», 1904

Când toamna vântul bate pe câmpul prăfuit,
Și frunzele căzute pornesc înspăimântate
Să-și caute în șanțuri mormânt de putrezit,
E moartea care trece, când toamna vântul bate.

E moartea care trece pe-ntinsele câmpii,
Iar crângurile goale sub cerul trist și rece
Plâng frunzele pierdute ca mume pe copii,
Când toamna vântul bate, e moartea care trece.

Când pomii fără frunze sub cerul plumburiu
Se clatină de vântul ce urlă cu putere,
S-asamănă întocmai cu sufletul pustiu
Când tremură de patimi și geme de durere,

Spre cer își poartă glasul, dar cerul pare mut,
Și fie-care clipă-i o nouă amăgire,
Un vis de fericire, ce fuge-n veci pierdut
Ca frunza care cade în șanț spre putrezire.

Speranțele căzute din sufletul pustiu
S-asamănă întocmai cu frunzele uscate
Ce-n șanțuri se adună sub cerul plumburiu,
Și moartea le petrece, când vântul toamnei bate.