Când s-o-mpărțit norocu

Jump to navigation Jump to search
Când s-o-mpărțit norocu
culegător: Nicoară Timiș,de la Maria Timiș, 70 ani, Borșa, 1966, Țara Maramureșului, în Antologie, 1980, p. 494-495, t. 619.


Când s-o-mpărțit norocu’
Eu am fost dus la lucru.
Și la tăți le-o dat cu caru’,
Numai mie cu păharu’.
Nici acela n-o fost plin,
Giumătate-o fost sustin;
Nici acela n-o fost ras,
Giumătate-o fost năcaz.

Mândru-i ceriu și sănin,
P-a me parte norii zin;
Mândru-i ceriu-nsărinat.
P-a me parte norii bat.

Inimă, inima me,
Rabdă-te, nu mă dure,
De-oi pute, te-oi mângâie,
De nu,-i rămâne așe.

Așa-mi zine câteodată
Să dau cu cuțîtu-n piatră.
Din piatră să iasă foc,
Să-i fac la inimă loc;
Din piatră să iasă pară,
Să-i fac loc la inimioară,
Dacă-n lume n-am tigneală.