Câinele (Demetrescu)

 

Acum e bătrân... Pe prispă
Stă toată ziua, sau la vatră;
Spre trecători, mai nici o dată
Nu latră...

Când e senin și despre crânguri
Adie vântul a răcoare,
Se-urcă pe bordei a lene,
Și stă la soare...

Copii-l cheamă blând pe nume,
El se retrage trist de-o parte, —
Privirea lui ce mulțumire
Împarte!...

Tot satul-l știe... și ciobanii
Își povestesc ades la târlă,
Cum a scăpat un miel, o dată,
Din gârlă...

Prieten credincios de curte,
Când mort de frig, când nemâncat,
EI nici-o dată-n altă parte
N-a dezertat...

Acuma e bătrân..., Stăpânul
În multe rânduri l-a gonit;
El a plecat,—și dup-o vreme
A revenit!

Copii doar îl au în grijă
Și-l mângâie ca pe-un bolnav,
El într-un colț uitat ascunde
Tăcut și grav...

Dar noaptea uneori, când luna
Prin frunze razele-și răsfrânge,
Urlând aleargă trist pe câmpuri, —
Și parcă plânge...