Bunul samarinean

Bunul samarinean de Ion Pillat

Editura Fundația Regală pentru literatură și artă,1944

Iar un Samarinean mergând pre cale, a venit la el și văzându-l, i s-a făcut milă...

Prin codru se coboară de-a drept la mănăstirea
Ce-și iconește turla de vale-n heleșteu.
Ținutul e sălbatic și drumul prin Vlăsia,
Când vii de pe la bâlciuri cu chimir plin, e greu,

Tălharii îl prădară lovindu-l pe la spate,
În șanțul plin de mure l-au azvârlit ca mort —
Și-au amuțit desișuri, de poteri neumblate
Neguțător arată să fie după port

Și-abia răsuflă, omul înăbușit de sânge.
Dar zgomot de potcoavă se-aude — e scăpat!
Egumenu-n buestru venind, în pulpe-și strânge
Scurt calul: doar din goană l-a binecuvântat.

Și omu-și simte duhul din trup cum i se duce...
Dar pocnete de bice răsună lung acum:
Drept credincios boierul ca-n strană-și face cruce.
Și butca lui se pierde la cotituri de drum.

Și omul sta să moară cu sufletul la gură,
Nu vede pe clăcașul zdrențos ce-l umflă sus
Pe umeri și pornește greu sub încărcătură
Spre turla mânăstirii aprinsă de apus.

Nu-l vede omul, care culcat într-o chilie
Ca așternutu-i albă, viu ochii și-a deschis —
Dar Domnul, care toate le vede și le știe,
Prin Luca pilda veche mult mai frumos ne-a zis.