Buna-vestire

 

Țesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna

Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis —
Și s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? — Când s-a ridicat să vază,

I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea —
Și cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvelindu-și felul,

Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul
— Cu îngerii se sfătuia de mult —
S-a bucurat spunându-i: „Te ascult“.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.

Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt
Dar a picat ca moartă la pământ
Când Îngerul cu trăsnet și cu tunet

A fulgerat, neașteptat, Buna-Vestire...