Bujor
Bujor
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
I
[modifică]- Frunză verde de negară,
- A ieșit Bujor în țară![1]
- Bate, pradă, nu omoară,
- Pe ciocoi îi bagă-n fiare,[2]
- Să-i dea bani de cheltuială
- Și haine de primeneală.
- Bujor iese, Bujor zice:
- „Halal de tine, voinice!
- Haideți, copii, după mine
- Că știu calea-n codru bine
- Și știu turme de berbeci,
- Izvoare cu ape reci,
- Și neveste frumușele
- Și desagi cu rubiele!"
- Ici în vale, colea-n vale
- Sună-un glas duios cu jale,
- Glas frumos de fată mare,
- Bujor prinde-o sărutare!
- Ici în vale, la pârâu,
- Două fete spală grâu,
- Bujor le ține de brâu!
- Ici în vale, la fântână,
- Două fete spală lână,
- Bujor le strânge de mână!
- Ici în valea lui Terinte,
- Două fete culeg linte,
- Bujor le scoate din minte!
II
[modifică]- Frunză verde de negară,
- La Focșani, între hotară,
- Este-un bordei cam plecat[3]
- De copaci înconjurat.
- Acolo-i Bujor culcat,
- La Anița văduvița,
- Ce-i dă vin tot cu vădrița
- Și-l îmbată cu gurița!
- „Anițico, draga mea!
- Mult mi-e dor de-o floricea,
- Floricică rumeoară
- Care-o porți în buzișoară."
- „Ștefănică Bujoraș!
- Floricica da-ți-o-aș.
- Na și na gurița mea
- De-o sărută cât îi vrea.
- Iar de băut, nu mai bea,
- Că potira-i cât colea."
- „Las' să vie că nu-mi pasă
- Când mi-e paloșul pe masă
- Și mândruța drăgăstoasă."
- Sărutatul n-a sfârșit,
- Potira c-a și sosit.
- Luptat-a Bujor, luptat,
- De potiră n-a scăpat!
III
[modifică]- Frunză verde de negară,
- Pe Bujor mi-l duc prin țară
- De-l arată ca pe-o fiară!
- Și mi-l pun la închisoare,
- Fără arme, fără soare!
- Oliolio! codru frunzos,
- Cât ești vara de frumos,
- Iarna putrezești tu jos!
- Ca tine Bujor în gros
- Sta culcat cu fața-n jos.
IV
[modifică]- Frunză verde de negară,
- Pe Bujor mi-l judecară,
- La Divan îl întrebară,
- Mulți creștini de-a omorât
- Cât prin țară a hoțit?
- Iar Bujor cruce-și făcea
- Și cu dreptul răspundea:
- „Mort de om eu n-am făcut,
- Dar ciocoi mulți am bătut!"
- „Ștefane Bujorule,
- Unde-ți sunt averile
- Ca să-ți scapi tu zilele?"[4]
- „Le-am ascuns pe la copaci,
- De-ajutor la cei săraci,
- Să-și cumpere boi și vaci!"[5]
V
[modifică]- Frunză verde de negară,
- Bujor se suie pe-o scară...
- Plâng săraci cu jale-amară,
- Că nu-i scara domnilor
- Și e scara hoților,
- Calea neagră-a morților!
- ↑ Acest hoț vestit, poreclit Bujor din cauza culorii părului său, a ieșit în țară pe la începutul veacului XIX. El era fecior boieresc la moșia unui boier pân' a nu se da la hoție; fiind însă rău bătut într-o zi de stăpânul său, Bujor a apucat calea codrului, ca să-și răzbune în contra boierilor. Cântecul însuși zice că el nu făcea morți de om, dar avea mulțumire a pune pe ciocoi în lanțuri.
- ↑ Fiare în loc de fere, provincialism.
- ↑ Bujor a fost prins într-un bordei, aproape de Focșani, unde el se odihnea.
- ↑ După înțelesul acestor două versuri, se vede că și pe timpul lui Bujor unii din judecători erau supuși farmecului banilor.
- ↑ Hoții români s-au arătat mai totdeauna cu îndurare pentru cei slabi și săraci; de aceea și poporul îi consideră ca pe niște eroi și are pentru ei o dragoste plină de admirare.
În cele mai multe balade, hoții sunt reprezentați în culori vii și mândre. Voicu, un alt hoț ce s-a arătat în țară după Bujor, răspunde ca și acesta judecătorilor ce-l întrebau despre averile adunate:
- „Averile nu v-oi da,
- Că pe Voicu-ți spânzura
- Și voi galbenii-ți lua,
- Cu cărțile îți juca,
- Cu droșțile îți primbla,
- Cu muierile-ți mânca.
- I-am ascuns pe la copaci...
- etc., etc."