Bujor

Jump to navigation Jump to search
Bujor

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Cuprins

I[modifică]

Frunză verde de negară,
A ieșit Bujor în țară![1]
Bate, pradă, nu omoară,
Pe ciocoi îi bagă-n fiare,[2]
Să-i dea bani de cheltuială
Și haine de primeneală.
Bujor iese, Bujor zice:
„Halal de tine, voinice!
Haideți, copii, după mine
Că știu calea-n codru bine
Și știu turme de berbeci,
Izvoare cu ape reci,
Și neveste frumușele
Și desagi cu rubiele!"
Ici în vale, colea-n vale
Sună-un glas duios cu jale,
Glas frumos de fată mare,
Bujor prinde-o sărutare!
Ici în vale, la pârâu,
Două fete spală grâu,
Bujor le ține de brâu!
Ici în vale, la fântână,
Două fete spală lână,
Bujor le strânge de mână!
Ici în valea lui Terinte,
Două fete culeg linte,
Bujor le scoate din minte!

II[modifică]

Frunză verde de negară,
La Focșani, între hotară,
Este-un bordei cam plecat[3]
De copaci înconjurat.
Acolo-i Bujor culcat,
La Anița văduvița,
Ce-i dă vin tot cu vădrița
Și-l îmbată cu gurița!
„Anițico, draga mea!
Mult mi-e dor de-o floricea,
Floricică rumeoară
Care-o porți în buzișoară."
„Ștefănică Bujoraș!
Floricica da-ți-o-aș.
Na și na gurița mea
De-o sărută cât îi vrea.
Iar de băut, nu mai bea,
Că potira-i cât colea."
„Las' să vie că nu-mi pasă
Când mi-e paloșul pe masă
Și mândruța drăgăstoasă."
Sărutatul n-a sfârșit,
Potira c-a și sosit.
Luptat-a Bujor, luptat,
De potiră n-a scăpat!

III[modifică]

Frunză verde de negară,
Pe Bujor mi-l duc prin țară
De-l arată ca pe-o fiară!
Și mi-l pun la închisoare,
Fără arme, fără soare!
Oliolio! codru frunzos,
Cât ești vara de frumos,
Iarna putrezești tu jos!
Ca tine Bujor în gros
Sta culcat cu fața-n jos.

IV[modifică]

Frunză verde de negară,
Pe Bujor mi-l judecară,
La Divan îl întrebară,
Mulți creștini de-a omorât
Cât prin țară a hoțit?
Iar Bujor cruce-și făcea
Și cu dreptul răspundea:
„Mort de om eu n-am făcut,
Dar ciocoi mulți am bătut!"
„Ștefane Bujorule,
Unde-ți sunt averile
Ca să-ți scapi tu zilele?"[4]
„Le-am ascuns pe la copaci,
De-ajutor la cei săraci,
Să-și cumpere boi și vaci!"[5]

V[modifică]

Frunză verde de negară,
Bujor se suie pe-o scară...
Plâng săraci cu jale-amară,
Că nu-i scara domnilor
Și e scara hoților,
Calea neagră-a morților!

  1. Acest hoț vestit, poreclit Bujor din cauza culorii părului său, a ieșit în țară pe la începutul veacului XIX. El era fecior boieresc la moșia unui boier pân' a nu se da la hoție; fiind însă rău bătut într-o zi de stăpânul său, Bujor a apucat calea codrului, ca să-și răzbune în contra boierilor. Cântecul însuși zice că el nu făcea morți de om, dar avea mulțumire a pune pe ciocoi în lanțuri.
  2. Fiare în loc de fere, provincialism.
  3. Bujor a fost prins într-un bordei, aproape de Focșani, unde el se odihnea.
  4. După înțelesul acestor două versuri, se vede că și pe timpul lui Bujor unii din judecători erau supuși farmecului banilor.
  5. Hoții români s-au arătat mai totdeauna cu îndurare pentru cei slabi și săraci; de aceea și poporul îi consideră ca pe niște eroi și are pentru ei o dragoste plină de admirare. În cele mai multe balade, hoții sunt reprezentați în culori vii și mândre. Voicu, un alt hoț ce s-a arătat în țară după Bujor, răspunde ca și acesta judecătorilor ce-l întrebau despre averile adunate:
    „Averile nu v-oi da,
    Că pe Voicu-ți spânzura
    Și voi galbenii-ți lua,
    Cu cărțile îți juca,
    Cu droșțile îți primbla,
    Cu muierile-ți mânca.
    I-am ascuns pe la copaci...
    etc., etc."