Bucurii îngăduite
Aspect
Cum se bucură de eleganța trestiilor, rațele sălbatece,
păpurișul destramă un cântec pe panglica nemișcării
în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor
bursucii se leagănă în adiere ca arbuștii
pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului,
caprele negre fac alpinism,
oglindesc înălțimile,
ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului,
și plugurile fac dragoste cu țărâna, o sărută, o mușcă,
iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii,
soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor.