Buchetul (Macedonski)
Aspect
Era un cer umplut de soare
Când ți-am adus într-un buchet
Iubirea mea mistuitoare
Și-al inimei adânc secret.
Buchetu-a fost a mea junie,
Și dacă astăzi s-a uscat,
Tu poate nu l-ai sărutat,
Maria mea, Marie.
De veci ne-a despărțit destinul,
O știi și tu, o știu și eu,
Dar când iubirea e ca vinul,
Să te dezbeți e greu – e greu.
În orele de reverie,
Dacă ții minte-acel buchet,
Gândește-te și la poet,
Maria mea, Marie.