Brașov (poem — reportaj)

 

Brașovul păstrează cheile de piatră ale Transilvaniei și are ziduri vechi, turnuri măcinate, porți în ruină, lucruri inutile, dar parfumate de trecut.

Profilul munților își aruncă umbra peste clădiri și la Brașov e un permanent crepuscul, un întunerec al brazilor și al crestelor. În gară, e o harfă de șine și locomotivele șuieră. Orașul a dispărut, distanța crește enorm. Ai impresia unei gări fără oraș. Dar parcurgi străzile unei periferii de uzine și descoperi burgul, pictat pe un fundal verde, într-un cadru medieval de catedrale și orologii.

Turnul sfatului apare drept și sună clar orele. Un evantai de soare acoperă fața străzii desenată occidental, sever și cu magazinele aranjate pe trotuare, cu vitrinele matinale, cu vânzătorii în halate ca niște infirmieri.

Orașul germanic se dezvoltă. E un stil care se menține în casele colorate, cu ganguri ascunse după porți masive. Muntele e cea mai înaltă statuie din Brașov. Biserica neagră se proiectează solitară, ca după un incendiu recent și porumbeii dansează pe turnuri, pe creneluri sau se prăbușesc în stradă.