Sari la conținut

Brățara nopților/XXVI.

Brățara nopților
de Ilarie Voronca
XXVI
37059Brățara nopților — XXVIIlarie Voronca

Ca bărcile alunecă prin os lumini ovale
Și vânturi în catarge se rup ca albatroșii
Urmează goana oglinzilor pe scările privirii
Cu palmele în zare sprijinite pe munții de-aluminium
Munții cari sunt orge sub colonadele nopților
Munții trecând ca niște caravane prin somnul azurului.
Încă o dată noaptea deschide un compas peste planșeta inimii
Noaptea își regăsește în iarbă respirația
Noaptea-și alunecă pe trepte rochia de blesteme
Noaptea ca o sondă aruncă țițeiul de păcate
Și omul își oferă fruntea acestui pumnal invizibil
Omul înalță capul prin cascada de smoală
Cu semnul umbrelor pe piept ca o cocardă
Cu strunele trupului bine întinse în așteptarea arcușului miracol
Cu surâsul plutind ca o flamură peste scoborâșul abrupt al obrazului.
Dar în pupilă ca-ntr-o deltă se revarsă fluviile tuturor făpturilor
În pupilă fulgerul întâlnește zmeura
Pupila pune pe dinăuntru o fundă de culoarea nufărului
Și toamna aduce brocartele și panopliile ei în rugină
Pentru gloria plantelor
Pentru gloria somnului rotind ca șoimul

Bucură-te: peste ceardacul fructului se apleacă trupul zvelt al seminței
Și răzbește prin pulpa de noapte elanul sevei împrospătate
Se desface vibrarea în adânc a trâmbițelor reînnoirii,
Exaltarea infinită a spermei în transparența ringlodelor
Sărbătoarea firului de iarbă răsucit în desfrunzirea mormintelor,
Reînvierea cântecului răstignit în fluier și în alună.