Brățara nopților/XVIII.

Salt la: navigare, căutare
←XVII Brățara nopților de Ilarie Voronca
XVIII
XIX→


Noaptea e înaltă și se ridică foarte încet dintre corole
Noapte necunoscută câinelui cât și regelui
Noapte ca o diademă pe fruntea somnambulului
Noapte oglindă lăuntrică a obrazului
Noapte ca mugetele-n frunză, și-n pădurile sălbatece
Noaptea e manivela care pornește curentul electric al elanului
Ochii ejaculează din orbite și flutură ca alge prin transparența copacilor
Refluxul retrage mâna oceanului din palmele stâncilor.

Corabia care îndreaptă spre semafor salutul pânzei
E orbul ridicând o cupă în aurora boreală
E orbul care mușcă rodia lacrimei
Și privește mai înăuntru fără minciuna văzului
E orbul care pipăie la subsuoara cuvintelor osul zborului
E orbul care prinde între gene funigeii cântecului
Când toamna dă drumul tuturor păsărilor din coliviile vinelor
Și pomii își mușcă degetele, aruncă mănușa zilelor,
Când se încing codrii și flăcările trec ca o horă de haiduci fantastică
Și duduie spinarea cerului
Și hanurile îngenunchează la răscruci ca bivolii.