Brățara nopților/VI.

 

Am aruncat năvodul să prind peștii culorilor
Glasul e străveziu în zare ca un ou de găinușe
Cutia gândului se ascunde în tufișurile creierului
Hăitașii destinului o alungă,
Și amintirea curge cum dintr-un cerb rănit sângele.
Maxilarele cerului s-au încleștat în aluatul luminii
Și cât de albă e bluza decoltată a mărilor.

Adun toate înfățișările lumii sub cristalul pleoapei
Clatin în mâini ocheanul minutului
Continentele flutură în privire ca bandajele nopților
Cu spatele adus înspre fruntea hârtiei
Strâng colierele aerului din nevăzut melcii de sunete
Schimb turnesol inima în eprubeta versului.
A trecut peste cetăți lebăda somnului
Se adună în jgheabul văgăunilor aiurarea ecoului
În închipuire bărcile de lumină aruncă ancorele
Rănile iernii se închid pe crengile trupului
Tâmpla se apropie de incandescența norilor
Și de țărână bucuria anotimpului răzbate cu rădăcinile.