Brățara nopților/II.
Nopțile trec din mână în mână ca îmbrăcămintea bogatului
Desfac cearceafuri peste oasele ghețarilor
Șoldul colinelor primește lebăda umbrei
Sălciile întind lacului o oglindă.
Sălcii, voi aburiți aerul ca ferestrele transatlanticului
Flăcări urcă din voi ca din urnele trecutului,
Nuielele voastre au subțiat norii ca vocile,
Au ars privirile în arșiță ca savanele.
Haide, izbucniți cascade din pietrele liniștii,
Revărsați-vă buchete de lacrimi peste întinderea somnului,
Umerii cărbunarilor se macină în docuri
De cărbune e sângele lor ca scorburile trăsnite
Și șlepurile înghit cu sacii ultimele rămășițe ale surâsului
Trupurile se veștejesc ca lămpile frunzelor,
Lămpile clatină cheile apelor în salină
Târnăcoapele taie în sare dantela zborului.
Sare, sân de spumă, panoplie de zăpadă,
Degetul tău ustură ca vântul stepelor,
Sare, cum pui o panglică de sete gâtlejului,
Brațele osândiților te flutură ca o maramă
Colivii, bulgării tăi au închis mierla gemetelor,
Și fumul amarului tău nu răzbate prin veselia ospețelor
Nu sfâșie ca o sirenă întunericul minților
Nu trece ca o coadă de cometă prin plantele burților,
Clopoțeii solnițelor sună o tristețe neînțeleasă.
Sare, în care scrâșnesc dinții ocnașilor
Dar clinchetul cupelor acoperă furtuna lanțurilor
Tânărul elegant înnoadă cravata cerului,
Execută o piruetă dinaintea înaltelor taine,
Marea își pune o rochie de gală
Prinde o medalie la gâtul vântului.
Nervure farurile brăzdează frunzele valurilor,
Și visul despletește în coame de catifea peștii,
Vopsește părul minutului, marea,
Umple ceștile ochilor îndepărtează umerii bărcilor.
Marea își varsă bijuteriile în șorțul amurgului,
Cleștele vântului îi ondulează buclele
Ca vegetale șerpii trec prin coastele de azur
Înalță statui din spumele umbrelor
Spânzurători catargele sângeră apusul
Marea alungă haitele ei de glasuri
Că urcă-se din adâncuri luceferii
Sapă ca un ocnaș gresia zilelor
Alunecă arcuș pe strunele zărilor
Se joacă rostogolind ca arșice înecații pe băncile de valuri.
Mare, limbă atârnând la gura pământului
Cum ai vrea să te rupi din maxilarele stâncilor
Să lingi testiculul lunei pântecul nopții
Balele tale umezesc țărmurile
Mânia îți umflă nările
Te ridică până la buruiana cerului
Dar neputincioasă cortina apelor cade în prăpăstii.
Marea își pune în plete un curcubeu ca un pieptene de dansatoare spaniolă
Armăsari albi valurile mușcă hamul brumelor
Valurile, valiza cu batistele vântului răvășite
Și spumele presară flori ca sub pașii învingătorului
Marea e o mănușă aruncată în arena nopții
Unde e cutezătorul care s-o înapoieze frumoasei din balconul cerului?
Marea e un teren de fotbal
Cine va trece mingea prin poarta descătușării finale
Cine va da semnalul înfrângerii, izbânzii?
Marea e un circ și se dau peste cap maimuțele valurilor,
Marea stăruie îndelung în privire precum în scoică vuietul
Marea acrobat se leagănă pe trapezul aerului
Uneori se culcă la picioarele vântului ca un câine bătut
Marea arborează pavilionul de pirat al nopții.