Bolnavul și doctorul
Snoave sau povești populare de Petre Ispirescu Bolnavul și doctorul |
Un oarecare bolnav nu se putea mira destul de multa dragoste ce-i arăta familia sa de cîteva zile încoace. Căzut bolnav de mai multe luni, căutat de doctorul cel mai în renume din oraș, el, in loc să se facă bine, simțea din ce in ce că slăbește mai mult.
Toată familia, toți consîngenii săi se grăbeau, în cele din urmă, a-l vizita și a-i arăta durerea ce simt că nu se poate întrema mai curînd și care de care se întrecea a-i arăta simțimîntele de iubire și de interes ce aveau pentru dînsul.
Pasămite, medicul, căruia i se înfundase toată procopseala după ce aduse pe pacient pe marginea mormîntului, ca să nu i se dea pe față arama, spusese familiei că lipsa de sînge este așa de complectă, încît însuși Dumnezeu n-ar mai avea ce-i face. El recomandă consîngenilor să-i facă toate voile, căci peste puțin n-are să mai fie între ei și cu ei, iar el încetă de a mai veni la vizită.
Din partea lor, rudele arătau atîta prevenire pentru dorințele lui, încît căutau a i le ghici; și apucau înainte de-i împlinea toate cererile pînă a nu le declara el.
Aceasta era o enigmă pe care bolnavul nu o putea dezlega.
Părăsit de medic, morbosul nostru tărăgîia sub sarcina unei slăbiciuni povăroase. El văzu că medicul curant nu mai vine și se mira cum de nu-l înlocuiește cu altul familia și rudele, ce de altminterea vedea că se interesa de viața lui. În fine, de urît, începu a ieși cîte puțin, cînd susținut de vreo rudă și cînd cu trăsura. Mulți din amicii ce întîlnea nu-l mai cunoșteau. Povestind el unora și altora suferințele sale, cu un grai obosit, unul dintr-înșii îl învăță a mînca slănină și a bea borș.
— Nu știu, zău, zise bietul morbos, daca astă secătură de doctorie va putea să-mi facă ceva bine. Eu am cheltuit bani, nu glumă, pe o mulțime de alte medicamente, tot d-ale scumpe și tot nu m-am folosit cu nimic. Voi face și astă încercare; și daca nu mi-o da înde bine nici ea, apoi îmi voi recomanda sufletul lui Dumnezeu și pace.
Trecuse cîțiva ani. Morbosul nostru se făcuse bine. Medicamentul ce disprețuia, încetul cu încetul, îl puse în picioare. El, văzînd că îi merge bine, urmă cura întccmai după prescripțiile ce îi dase amicul său.
Medicul curant și uitase de dînsul. După ce-și luase remunerariul și părăsise pe morbos, nici că se mai interesa despre el. După dînsul, clientul său trebuia să fie pe lumea cealaltă. Așa hotărîse dumnealui cu indiferința și răceala ce caracteriza pe unii din succesorii lui Esculap, și așa ar fi voit să fie.
Într-una din zile aflîndu-se fostul nostru morbos într-o casă la unul din amicii săi, dete peste dînsul medicul cu pricina și rămase ca trăznit din senin la vederea lui. De unde îl lăsase slab și uscat ca o prună opărită, acum îl vede plin și rumen ca o cireașă. Și ca să nu se cunoască încurcătura în care se afla, se adresă la dînsul în glumă:
— Bine ai venit de pe lumea cealaltă! Ce mai veste p-acolo? Știu că ai ce să ne spui.
— Multe, zise morbosul, încît de v-aș povesti un an și tot n-aș termina. Aș avea ce să vă spui de pe la rai, v-aș spune ce am văzut pe la iad, căci am vizitat și iadul. Din toate însă, să vă narez binele ce am putut să fac și eu pe lumea cealaltă:
Ajung la iad. Acolo tartorul dracilor se certa cu Moartea: „Ce este cauza, zicea domnul întunerecului către Moarte, de-mi aduci atîtea puține suflete de cîtva timp?“ „Nu pot să fac mai mult, răspunse îngerul morții. O spuză de medici au ieșit ca din pămînt și îmi dispută victimele. Nu e bolnav lîngă care să nu vie cîte doi și trei, cari îmi răpesc din mîni pe oricare voi să înhaț eu. Ca să ajungem la un rezultat bun, părerea mea e să curățim mai întîi pe medici și apoi cît pentru cei profani ne va fi prea ușor.“
„Așa să fie”, răspunse furios domnul satanilor.
După asta văzui că Moartea prezentă tartorului o listă de medici pe care voia să-i ridice ea dintre cei vii, listă scrisă cu roșu pe cîteva coaie de hîrtie neagră ca păcura. Am asistat la citirea întregei liste; cînd, cam către coadă, auz și numele dumitale. Atunci n-am mai putut să mă opresc a nu zice și eu ceva, și m-am adresat către maimarele satanilor cu următoarele cuvinte: „Preaîntunecate împărat al celei mai profunde împărății din univers, nu este mult timp de cînd am venit de pe tărîmul uneia din milioanele de globuri ce există în spațiu. Între numele medicilor ce vi se citi, am cunoscut în persoană pe acela ce se pronunță acum. Pot să jur pe viața mea din lumea aceea și din aceasta că persoana menționată nu numai că nu vă face nici un rău, dară, din contra, ea vă face serviciile la care nici nu vă așteptați. Rău și fără cale s-a trecut între inamicii voștri. Eu vă pot asigura că el este cel mai credincios și supus slujitor al vostru.“ „De unde știi tu asta?“ mă întrebă încornoratul cu o voce care făcu să se cutremure bolțile întunecosului imperiu.
„Prezența mea aci, răspunsei, este o mărturie ce nu se poate contestă.”
Atunci tartorul își înmuie laba sa cea cu ghiare de o jumătate de cot într-o căldare cu smoală în care fierbeau niște suflete, șterse numele dumitale dintre medici și astfel și mort iată că am putut face un bine, pentru care toată lumea crez că îmi va mulțumi.