Boiangiul și snovosul
A fost odată un snovos. El speriase o lume cu glumele lui cele nesăbuite. În cele din urmă își găsi băcăul.
Ducîndu-se odată la un boiangiu, îi zise:
— Domnule, te rog să-mi spui cît costă să-mi vopsești brîul ăsta?
— Cum să ți-l vopsesc, nene? întrebă boiangiul.
— Iaca, roșu să nu mi-l faci, că nu-mi place.
— Bine, să ți-l fac negru.
— Nu-mi place.
— Albastru, galben, negru, stacojiu etc.
— Știi ce? Să nu mi-l faci nici roșu, nici albastru, nici galben etc., însă să mi-l vopsești într-un fel așa cum să-mi placă.
— Prea bine, zise boiangiul, care văzu cu cine are a face. Ți-l fac, dar costă atît.
— Ba atît.
— Ba atît.
— Ei, aidi să fie de bine!
În sfîrșit se învoiră și din preț. Apoi calendroiul de snovos zise:
— Cînd crezi să fie gata, ca să viu să-l iau?
După ce se gîndi puțin, se scărpină în cap, boiangiul răspunse:
— Azi avem luni; apoi să nu vii nici marți, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sîmbătă, nici duminică, nici luni, încolo poți veni cînd vei voi.
Într-una din zilele săptămînei următoare, mușteriul cu brîul vine la boiangiu și voiește a ști daca brîul este gata
— Ei, iată am venit precum mi-ai zis; gata este brîul?
— Mă iartă, răspunse boiangiul, eu nu ți-am zis să vii azi, marți. Fă bine mă rog și-ți adu aminte cum ți-am zis.
După trecere de altă săptămînă, același răspuns. După încă o săptămînă, văzînd că i se dă tot răspunsul din săptămîna trecută, întrebă din nou:
— Dar bine, domnule, cînd să viu?
— Oricînd vei pofti, răspunse boiangiul, numai în zilele în care ți-am zis la început să nu vii, fiindcă nu este gata.
Acum văzu calendroiul că voind a păcăli s-a păcălit însuși. Și ca să poată să-și scoață brîul, alergă la alte mijloace. Trase pe boiangiu la judecată.
— De ce nu dai brîul omului? întrebă judecătorul pe boiangiu.
— Domnule judecător, răspunse boiangiul, omul acesta mi-a adus în adevăr un brîu ca să i-l vopsesc, și mi-a zis să nu i-l fac nici roșu, nici galben, nici verde, nici albastru, nici negru, nici fistichiu etc. și ne-am învoit din preț.
— Așa este, domnule judecător, începu a zice snovosul. După ce ne-am învoit omenește, l-am întrebat în ce zi să viu să-l iau și mi-a răspuns ca să nu viu nici marți, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sîmbătă, nici duminică, nici luni. Era într-o luni cînd i-am dus brîul să mi-l vopsească. Peste o săptămînă cînd m-am dus să-l iau, mi-a zis că nu e gata. Peste altă săptămînă mi-a zis ca și la început. Și de atunci de cîte ori m-am mai dus să-mi iau brîul, mi-a răspuns că eu mă duc tot în zile în care dînsul mi-a spus că nu e gata.
Judecătorul, văzînd ce fel de oameni are a judeca, se trase la chibzuire. Apoi le zise:
— Slujitorul acesta, om al tribunalului, este însărcinat să vă împace. Duceți-vă cu dînsul.
Slujitorul îi duse pe Dealul Mitropoliei; acolo, prin ajutorul altor slujitori, îi legară fedeleș pe amîndoi la un loc, unul în fața altuia, le dete drumul de vale. Pe cînd veneau d-a berbeleaca, slujitorul întrebă pe omul cu brîul:
— Cum să-ți vopsească brîul?
— Să-l vopsească cum dracu l-o vopsi, răspunse el.
— Cînd să vie omul să-și ia brîul? întrebă pe boiangiu
— Să vie cînd naiba o veni, că este gata.