Boi și Plugari

 

Sub cerul care arde ca un rug
Înfigi în umedul pământ anticul plug
Care desfundă, brazde moi!
Ești frate bun cu bunii boi
Scriindu-ți tragedia cu copita pe ogor.
O, frate-al lor,
De suferință și necaz
Când ceru verii azvârle albastrul lui talaz
Pe umeri de grădini
Lași fruntea-n jos, prelung suspini
Și lacrimile tale cad
Pe fața-ți neagră-vechiul vad.
Din fundul, vremilor ce dorm
În al legendei somn enorm.
Strămoșii tăi, ai țarinii eroi
Au fost de-apururi lângă boi.
Și-au frământat mereu pământul
Alăturea, pe când, în trecăt, vântul
Le șușotea povești străvechi
Ca o bunică la urechi,
Voi l’ați udat cu sânge și sudoare
Și-ați smuls din ceruri razele de soare
Pe care le-ați sădit în ăst ogor.
Și-a răsărit un val de aur lucitor
Care s’a scurs în nesfârșite unde
Departe....cine știe unde?
În cine știe ce hambare
Din țările fără hotare?
Tot ce muncești e ca argintul viu
Se duce pe pustiu!
Si tu rămâi cu palmele, bătătorite
Agonizând alăturea de vite
Cu care’mparți frățește săracia și necazul
Simțind grumazul
Înăbușit de ghiara eternei nedreptăți.
Pe când din zări pierdute enormele cetăți
Cu mii de brațe goale, cu mii de guri căscate
Întind ne’nduplecate
Tentaculele vii
Ce sorb din rodnicia imenselor câmpii.
Și sug adânc pământul din vine și artere
Din care se îmbată cu musturi și cu miere
Ca ’ntr’un cules de vii.
Mănoasele câmpii
Sunt triste cimitire din care es strigoi
Mergând de veci alături: plugari și frații boi!