Bocet

Bocet
de Dragoș Protopopescu

LUI MIHAI RALEA

Fete cu ochi dude negre am lăsat
În țări de popas, pe țărmi de ardoare,
Fete cu piept încordat de ghitare
Gata să-mi cânte, când am plecat.

Fete cu păr sfredelit în inele,
Fluiere sparte, astfel ca vântul
Scurt să ofteze, noaptea prin ele,
Când grabnic trecând, ca prin sfori cu zorele,
Grabnic s-ajungă, mistic, pământul,
Moare-n genunchi, ca în gât de lăute.

Fete pe care nervii mi-au fost
Vânt prin nuiele, nuielile naiuri
Răstălmăcindu-și veșnicul rost
În bucuria fără de graiuri.

Fete văpăi, ce din mijloc îți sapă
Groapă de-odihnă, puț fără apă,
Ca după-aceia, cu suflet de sticlă
Tulbure-n care toamna s-adapă,
Gol și pustiu să rămâi ca o sihlă.

Fete ce-nsomn nedormit te dezbracă
De membre, de trup, ca de foi un trifoi,
Ca să le bați la fereastră apoi,
Cu-n deget chiciur de promoroacă,
Și să le cauți în chip de strigoi,

— Fete cu trup de-osândă-am lăsat
În țări de popas, pe țărmi de uitare,
Fete cu piept încordat, de ghitare
Gata să-mi cânte, — când moartea m-a luat.