Bocet

 

                                          LUI MIHAI RALEA

Fete cu ochi dude negre am lăsat
În țări de popas, pe țărmi de ardoare,
Fete cu piept încordat de ghitare
Gata să-mi cânte, când am plecat.

Fete cu păr sfredelit în inele,
Fluiere sparte, astfel ca vântul
Scurt să ofteze, noaptea prin ele,
Când grabnic trecând, ca prin sfori cu zorele,
Grabnic s-ajungă, mistic, pământul,
Moare-n genunchi, ca în gât de lăute.

Fete pe care nervii mi-au fost
Vânt prin nuiele, nuielile naiuri
Răstălmăcindu-și veșnicul rost
În bucuria fără de graiuri.

Fete văpăi, ce din mijloc îți sapă
Groapă de-odihnă, puț fără apă,
Ca după-aceia, cu suflet de sticlă
Tulbure-n care toamna s-adapă,
Gol și pustiu să rămâi ca o sihlă.

Fete ce-nsomn nedormit te dezbracă
De membre, de trup, ca de foi un trifoi,
Ca să le bați la fereastră apoi,
Cu-n deget chiciur de promoroacă,
Și să le cauți în chip de strigoi,

— Fete cu trup de-osândă-am lăsat
În țări de popas, pe țărmi de uitare,
Fete cu piept încordat, de ghitare
Gata să-mi cânte, — când moartea m-a luat.